Două persoane au murit și trei au fost rănite în urma unui acident produs pe drumul național (DN) 5, în județul Giurgiu, în care au fost implicate patru autovehicule. La ora transmiterii acestei știri, circulația în dreptul localității Daia este complet blocată, la locul accidentului intervenind echipaje medicale și ale pompierilor.
Accidentul a fost anunțat la 112 la ora 9.46, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, Cristian Virag, potrivit News.ro.
Echipajele sosite la fața locului au constatat că două persoane au murit, iar alte trei au fost rănite, una dintre acestea fiind încarcerată.
Primele cercetări arătau că în accident au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea fiind acroșat de un TIR încărcat cu borcane.
Imediat după impact, unul dintre autoturisme a luat foc.
De asemenea, rezervorul de combustibil al autotrenului a fost fisurat, iar din acesta s-a scurs motorină, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru curățarea zonei.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, Constantin Vasilache, a declarat ulterior că în accident au fost implicate patru autovehicule
Traficul pe DN 5, în zona accidentului, a fost blocat mai bine de o oră, fiind reluat pe câte o bandă a fiecărui sens, potrivit centrului Infotrafic.
Urmează ca polițiștii să stabilească împrejurările în care a avut loc accidentul.