Creștinii ortodocși sărbătoresc azi un mare sfânt Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe data de 3 octombrie pe Sfântul Dionisie Areopagitul, autorul unor mari tratate de mistică, fundamentale pentru doctrina ortodoxă.
Revelațiile sezonului turistic. Ce vacanțe au căutat românii la ei în țară vara aceasta Delta Dunării, Mamaia și Băile Felix au fost zonele cele mai căutate de turiști în sezonul 2016, cu un grad de ocupare de aproape 100% pentru mai multe săptămâni, potrivit Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Vremea se răcește în toată țara. Urmează ploi și chiar zăpadă Luni, în regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, vremea va fi în general instabilă şi se va răci, devenind normală termic pentru această perioadă din an; pe arii extinse vor fi ploi cu caracter temporar ce pot fi însoţite de descărcări electrice iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 20...25 l/mp, cu precădere în nord-vest şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-est. La munte, ploile trec în lapoviță și apoi ninsoare. Vântul se intensifică practic în toata țara. În partea a doua a săptămânii, izolat va fi brumă.
Cum arată cea mai nouă stație de metrou din București Cu o întârziere de aproape un an și jumătate, lucrările la staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti vor fi gata până în decembrie. Asta au promis autorităţile. Iar pentru a îi convinge pe oameni că acesta este ultimul termen, i-au invitat să vadă cum va arăta staţia Laminorului şi care este stadiul lucrărilor.
Alt tip Rănile de la COLECTIV se văd. Expoziţia care arată cicatricile de pe trupul unei supravieţuitoare Să nu uitîm niciodată de Colectiv. Treizeci de fotografii cu o puternică încărcătură emoţională, în care Mariana Oprea, Tedy pentru prieteni, nu se fereşte să-şi arate rănile, mâinile schilodite, capul ars şi braţele sfredelite de focul din Colectiv, au fost dezvelite sâmbătă seara, la Arenele Romane, în cadrul evenimentului caritabil "Angels".
Panică la mall-ul din Iaşi. Sute de persoane evacuate. Mai mulţi copii au suferit atacuri de panică Cel mai mare mal din Iaşi a fost evacuat, după ce mai mulţi copii au făcut atac de panică din cauza aglomeraţiei de la etajul 2. Oamenii participau la o întâlnire cu un blogger basarabean.
LOTO, LOTO 6/49, LOTO 6 din 49. Rezultate duminică, 2 octombrie. Numerele câștigătoare LOTO, LOTO 6/49, LOTO 6 din 49. O nouă extragere Loto 6/49, Noroc, Loto 5/40, Super Noroc, Joker si Noroc Plus a avut loc duminică, 2 octombrie. Reportul este important, la mai multe categorii. Rămâneți alături de Realitatea.net pentru a afla rezultatele în timp real.
Accident pe Autostrada Soarelui. Circulația, întreruptă pe sensul de mers spre mare Circulaţia este întreruptă pe Autostrada Soarelui, duminică după-masă, din cauza unui accident în care a fost implicat un autotren.
Ce să nu-i spui niciodată unei femei. Apelativele și cuvintele de alint pe care doamnele le urăsc Un studiu la care au participat femei din Marea Britanie a dezvăluit care sunt cuvintele de alint, apelativele și frazele pe care le aud des din partea bărbaților și pe care le consideră sexiste.
Dramă la Cernavodă. Un polițist s-a sinucis în secție Un poliţist de la Transporturi Feroviare a fost găsit fără viaţă duminică dimineaţă în postul său din Cernavodă. Se pare că bărbatul s-a împuşcat cu pistolul din dotare.
Tragedie în Munţii Apuseni. Doi turiști elvețieni au murit în drum spre peștera Scărișoara Doi turişti elveţieni au murit după ce s-au răsturnat cu un ATV, în comuna Gârda de Sus, la circa 15 kilometri de Gheţarul de la Scărişoara.
Dronele și roboții au ocupat Biblioteca Naţională din Capitală Nu vorbim de o invazie extraterestră şi nici despre platoul de filmare al unei noi producţii SF, ci de primul festival de ştiinţă şi science fiction din România. Mii de bucureşteni au venit să vadă cu ochii lor tehnologii care acum 5 sau 10 ani apăreau doar în filmele SF.
Alt tip Tudor Gheorghe: ”Diaspora românească era altfel. Ajungeau în SUA intelectuali” A fost plecat din ţară de mai multe ori înainte de 1989 decât după. Le-a cântat oamenilor care, la acea vreme, se rupseseră total de România. Vorbim de maestrul Tudor Gheorghe, invitatul din această săptămână al emisiunii ”Ambasador România”.
Doi turiști elvețieni au murit în Munții Apuseni, într-un accident de ATV Cele două persoane grav rănite după ce s-au răsturnat, sâmbătă, cu un ATV în Munții Apuseni au murit, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Unirea" Alba, Florin Zecheru.
Nume de copii care înseamnă succes profesional. Cum îi cheamă pe cei mai mulți CEO Potrivit unor studii, vârsta medie a persoanelor care ocupă funcții de directori executivi în companii este 53. Prin urmare, cercetătorii au studiat care erau cele mai populare nume de copii în anii '60 și au văzut care dintre ele corespund cu numele șefilor din ziua de azi.
Detalii șocante din interiorul sectei "Cercul", unde tinerele din Mureș erau abuzate sexual Mai multe tinere din judeţul Mureş, între care minore, au fost racolate în ultimii cel puţin opt ani de o sectă numită ”Cercul”, ele fiind exploatate sexual de către liderul grupării, care a fost arestat preventiv în urma unei anchete DIICOT, în timp ce alţi membri ai grupului au fost plasaţi în arest la domiciliu, scrie News.ro.
Cadoul șocant pe care o mamă i l-a făcut fiului ei de 14 ani, după ce a văzut că e transsexual O femeie din SUA a luat hotărârea de a-i face un cadou uluitor fiului ei, în ziua în care acesta a împlinit 14 ani.
Ultimele zile calde. De luni se strică vremea: frig, ploi și chiar zăpadă Vremea caldă mai ține până la sfârșitul săptămânii, iar de luni ne pregătim de o toamnă adevărată.
Poliţia Română scoate la concurs alte aproape 2.400 de posturi Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că începe o nouă etapă în programul de reducere a deficitului de personal cu care se confruntă întreg Ministerul Afacerilor Interne şi scoate la concurs 2.397 posturi, dintre care 2.303 sunt pentru structurile de ordine publică, poliţie rutieră, poliţie transporturi şi conductori de câini, scrie News.ro.
Ora de iarnă 2016. Vom dormi mai mult! Când se schimbă ora Ora de iarnă 2016. Trecerea la ora de iarnă 2016 se va face anul acesta în ultimul week-end din octombrie, mai exact în noaptea dintre 29 și 30 octombrie.
La Mănăstirea unde va fi îngropat Aurelian Preda se întâmplă minuni! Când va fi înmormântat artistul La Mănăstirea Dervent, unde și-a ales locul de veci Aurelian Preda se petrec adevărate minuni. Oamenii care se roagă la crucile care cresc natural, sunt vindecați peste noapte. Cântărețul, care a murit de cancer la 47 de ani a venit la Dervent în ultimii trei ani de zile, pentru a-și ameliora suferințele.
În această noapte este LUNĂ NEAGRĂ. Profeția care dă fiori întregii omeniri: Este scris în Biblie LUNA NEAGRĂ. Un fenomen astronomic rar - Luna neagră - se produce pe 30 septembrie în emisfera vestică, deasupra Americii de Nord și de Sud și în zonele vestice ale Europei. În emisfera estică, în cea mai mare parte a Europei evenimentul se va produce pe 30 octombrie, iar în estul Asiei, în Japonia, în Noua Zeelandă și în Australia, Luna Neagră coincide cu data marcării sărbătorii Halloween - 31 octombrie.
Exclusiv "JOCURILE DEZASTRULUI": Sportivii români, tot mai departe de performanţe. Nu au unde să se antreneze De ce "Jocurile dezastrului"? De ce se distruge tot? Ce s-a întâmplat de am ajuns în situaţia asta?! Am găsit câteva dintre răspunsuri. Cu exemple şi argumente. Încercăm să vă arătăm de ce sportul românesc s-a transformat dintr-o mândrie naţională într-o ruşine naţională.
Exclusiv Statistici alarmante! Raport Consiliul Europei: România, ţară de origine a traficului de persoane Un raport al Consiliului Europei, obţinut de Realitatea TV, arată că România este o țară de origine a victimelor traficului de persoane. De asemenea, în document se prezintă o serie de statistici alarmante: numărul total al victimelor acestui tip de trafic identificate în perioada 2011-2015 este de 4622.
Restricţii în traficul din Capitală, vineri seară şi în weekend, cu ocazia Târgului Bucureştilor Traficul rutier va fi restricţionat, vineri seară şi în weekend în centrul Capitalei cu ocazia Târgului Bucureştilor, eveniment organizat de municipalitate în Piaţa Constituţiei, anunţă Brigada Rutieră.
Sărbătoare MARE sâmbătă. E cruce roşie în calendar. Ce nu ai voie să face în această zi Acoperamantul Maicii Domnului. SĂRBĂTOARE 1 OCTOMBRIE. Biserica ortodoxă prăznuiește pomenirea Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului în ziua de 1 octombrie.
Astăzi este ultima zi de donații pentru ”Cumințenia Pământului” Final de campanie pentru Cuminţenia Pământului! Astăzi se încheie subscripţia publică prin care Guvernul a încercat să strângă bani de la români pentru opera lui Constantin Brâncuşi. După aproape jumătate de an în care s-au făcut donaţii, suma este departe de cea necesară.
15 migranţi depistaţi de poliţişti în timp ce încercau să intre ilegal în ţară Poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş, în cooperare cu jandarmii, au depistat, în ultimele 12 de ore, 15 migranţi care încercau să treacă ilegal frontiera din Serbia, în România.
Avion TAROM, întors din zborul către Amsterdam: "Am simţit fum la bord!" Un avion al companiei TAROM, care efectua o cursă spre Amsterdam, a fost întors din drum, vineri dimineaţă, din cauza unor probleme tehnice. Reprezentanţii aeroportului "Henri Coandă" spun că astfel de situaţii nu sunt neobișnuite. Pasagerii vor pleca din nou spre Amsterdam cu alt avion, la 13:10.