Sfântul Valentin, interzis sub ordin judecătoresc. Află cine a impus această măsură Pakistanul interzice sărbătoarea Sfântului Valentin, deoarece insultă tradițiile islamice și îndeamnă la desfrâu.
I s-au luat copiii pentru că a dormit cu ei în pat. Cazul incredibil al unei britanice Autoritățile nu au dorit să facă publică identitatea femeii și a celor doi copii, însă au declarat că aceasta a refuzat să se conformeze sugestiilor asistenților sociali.
Femeia care cântărește jumătate de tonă va fi supusă unei operații dificile Eman Ahmed (36) este din Egipt și deține recordul ce „cea mai corpolentă femeie din lume”, cântărind 500 de kilograme.
Comunitatea KKK a fost decapitată. De necrezut cine sunt suspecții Trupul neînsuflețit al lui Frank Ancona, liderul mișcării Ku Klux Klan din Missouri, a fost găsit în apropierea unui râu în cursul week end-ului, după ce a fost găsit de o familie care se dusese la pescuit. Acesta își spunea „Vrăjitorul Imperial” și a fost ucis în propria casă.
Tragedie în Focșani: Tânăr de 21 de ani, mort după ce mașina în care se afla a intrat într-un copac Un accident mortal s-a produs, luni noapte, în fața Parchetului din Focșani, după ce un șofer a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac.
Aberaţia zilei. Aleşii vor ca bărbaţii să decidă dacă partenerele lor pot face sau nu avort Tații ar putea decide dacă femeile cu care au un copil pot face sau nu avort. Mai mulți aleși lucrează la o lege prin care vor să ofere tatălui copilului nenăscut posibilitatea de a se opune în mod legal ca femeia gravidă cu copilul lui să nu mai poată decide singură dacă păstrează sau nu sarcina.
MAE: Atenționare de călătorie pentru Grecia - grevă feroviară Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că lucrătorii companiei feroviare naționale TRAINOSE au anunțat intrarea în grevă, cu întreruperea circulației tuturor trenurilor în zilele de marți și miercuri, între orele 5,00 - 8,00 și 21,00 - 24,00.
Felicitări amuzante pentru cei care nu sărbătoresc Valentine’s Day FELICITĂRI ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR. FELICITĂRI SF VALENTIN. FELICITĂRI VALENTINE'S DAY. Oh, februarie! Luna iubirii! Haos pentru cei singuri, agitație în viața cuplurilor proaspăt formate și cea mai bună ocazie de mișto-uri pentru cei care au depășit etapa asta.
Mesaje de Sf. Valentin. Cele mai frumoase declaraţii de dragoste de Ziua Îndrăgostiţilor Mesaje de Sf. Valentin. Mesaje Valentine’s day 2017. Mesaje de Sfântul Valentin . Ziua Îndrăgostiţilor, una dintre cele mai moderne sărbători este în fiecare an celebrată în data de 14 a lunii februarie, iar pentru a-i aduce „fluturi” în stomac persoanei iubite vă prezentăm o serie de mesaje şi declaraţii de dragoste, pe care le puteţi trimite.
Superstiţii de Ziua Îndrăgostiţilor. Ce trebuie să faci pe 14 februarie ca să ai noroc în dragoste Superstiţii de Ziua Îndrăgostiţilor. Este normal ca într-o sărbătoare care este asociată iubirii, cele mai multe superstiţii să fie legate de acest sentiment, de găsirea sufletului pereche sau a persoanei care îţi este hărăzită, de încercarea de a desluşi tainele cele mai râvnite ale viitorului, cele interzise. Realitatea.net vă prezintă câteva dintre cele mai cunoscute superstiţii şi obiceiuri ale altor meleaguri din ziua Sfântului Valentin.
Ana Blandiana: Asistăm la manipulări grosiere, ca acum 27 de ani în Piaţa Universităţii Unii lideri ai PSD spun "minciuni gogonate" despre protestatarii din Piaţa Victoriei şi nu vin cu nimic nou faţă de “manipulările grosiere” de acum 27 de ani din Piaţa Universităţii. Declaraţia a fost făcută la RFI de poeta Ana Blandiana, care precizează că participă la protestele din aceste zile din faţa Guvernului. Ea mai spune că Puterea a fost asumată de un "personaj de provincie" şi că nu există o fractură în societate, între "tineri" şi "bătrâni".
Câteva sute de persoane au protestat, luni, şi în ţară: ”Ziua muncim, noaptea vă păzim” Câteva sute de persoane au protesta, luni, pentru a paisprezecea seară consecutiv, în mai multe oraşe din ţară, cerând demisia Guvernului. Cei mai mulţi oameni s-au adunat la Cluj şi Sibiu, unde se s-a scandat ”Ziua muncim, noaptea vă păzim” şi ”O dorinţă sinceră, România liberă”.
O bombă de aviaţie de 250 de kilograme din Al Doilea Război Mondial, detonată în Giurgiu Purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ, a declarat pentru Agerpres că o bomba de aviaţie având o greutate de 250 de kilograme, găsită luni dimineaţă pe un şantier în municipiul Giurgiu, a fost distrusă, pentru asanarea acesteia fiind folosite trei kilograme de trotil.
A 9-a zi de proteste la Cotroceni. Oamenii au scandat lozici împotriva preşedintelui Iohannis O nouă zi de proteste la poarta preşedintelui Klaus Iohannis, cea de-a noua consecutivă. Manifestanţii au afirmat că sunt nemulţumiţi de mişcările şefului statului şi vor ca acesta să fie suspendat cât mai repede.
A 14-a zi de proteste la Piaţa Victoriei: Aproape 1.000 de oameni au strigat "Rezistă, nu plecăm" Protestatarii din Piaţa Victoriei nu renunţă la manifestaţii. La această oră sunt în jur de 100 de persoane la cea de-a 14-a zi consecutivă de proteste. Protestatarii vor demisia Guvernului lui Sorin Grindeanu.
Autobuz cu 10 deţinuţi de la Penitenciarul Focşani, lovit de un TIR Un autobuz în care se aflau zece deţinuţi de la Penitenciarul Focşani şi trei angajaţi ai unităţii a fost lovit, luni după-amiază, de un TIR care circula din sens opus. În urma impactului, microbuzul a fost avariat, iar deţinuţii şi supraveghetorii au fost consultaţi de medici, starea lor fiind bună.
"Alături de Teo": Teodora Tudose are nevoie de 15.000 euro pentru a se trata în străinătate Teodora Tudose, o studentă de 20 de ani, din Buzău, suferă de encefalită autoimună, o boală foarte rară care, în acest moment, poate fi tratată numai în străinătate.
Ziua Îndrăgostiţilor. Cel mai frumos şi emoţionant mesaj de dragoste Ziua Îndrăgostiţilor. Acest mesaj de dragoste poate constitui o sugestie pentru mesajul pe care să îl trimiţi de Ziua Îndrăgostiţilor persoanei pe care o iubeşti. Este cel mai frumos şi emoţionat mod prin care poţi să îţi arăţi iubirea de Valentine's Day!
Mesajul emoţionant al tânărului care a protestat singur o noapte întreagă în faţa Guvernului Andrei Popa, un tânăr din Onești, a fost singurul protestatar aflat în Piaţa Victoriei în noaptea de vineri spre sâmbătă. El a stat 12 ore în frig la Guvern. FOTO: Dan Udrescu
Moarte teribilă în Tenerife. De necrezut ce i s-a întâmplat acestui antrenor de fitness Aflat în vacanță alături de cei doi copii ai săi, Daryl Bhandal (36), un celebru antrenor de fitness din Marea Britanie, a sfârșit într-un mod absurd în urma unei altercații cu un alt cuplu de turiști britanici.
VALENTINE'S DAY: Cele mai frumoase mesaje şi felicitări de Ziua Îndrăgostiţilor MESAJE DE VALENTINE'S DAY. De VALENTINE'S DAY, sărbătorit 14 februarie, poţi face o urare sau îi poţi trimite persoanei iubite MESAJE DE DRAGOSTE de ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR. Valentine's Day este ziua în care, în fiecare an, îndrăgostiţii din toată lumea îşi fac cadouri dintre cele mai diverse, celebrând astfel dragostea care îi leagă, însă această sărbătoare nu a avut dintotdeauna o importanţă deosebită, ci a prins contur odată cu trecerea timpului. Trimite persoane iubite unul dintre aceste MESAJE DE VALENTINE'S DAY!
Arabia Saudită, pe punctul de a se reforma drastic. Factorii decisivi ai transformării Schimbarea, indiferent de palier social, este un subiect tabu în Arabia Saudită. Cultura acestei țări este pe deplin influențată de elitele religioase ultraconservatoare și extrem de influente pe toate planurile.
Autobuz cu pasageri, ÎN FLĂCĂRI. Traficul, blocat pe DN 14, timp de o oră - GALERIE FOTO Un autobuz a luat foc, luni, pe drumul naţional 14, în judeţul Sibiu, cel mai probabil din cauza unor defecţiuni tehnice, şoferul şi cei şase pasageri reuşind să iasă din maşină fără probleme. Traficul în zonă a fost complet blocat, timp de o oră.
Polițist aflat în misiune, rănit într-un accident rutier produs pe DN1 Un poliţist a fost rănit într-un accident care a avut loc pe DN 1, la Băicoi. Potrivit IJP Prahova, în evenimentul rutier au fost implicate un TIR şi o autospecială a Poliţiei.
Prima întâlnire Trump-Putin preconizată în curând Deși încă nu s-a stabilit o dată concretă, Moscova dorește o întrevedere cu noul președinte american, Donald Trump, cât mai curând, înainte de luna iulie.
Exclusiv Blocurile vechi, mai sigure decat cele noi. Tot mai multi proprietari sunt pacaliti de dezvoltatori În România, una dintre ţările cu cel mai mare risc seisimic din Europa, piaţa imobliară este în aer. În timp ce sute de blocuri aşteaptă să fie consolidate în Capitală, altele noi apar ca ciupercile după ploaie. Cât de sigure sunt ele, care este calitatea materialelor de construcţie şi cum se face verificarea execuţiei lucrărilor sunt întrebări la care nici măcar cei care dau bani grei pentru o locuinţă nu pot răspunde. Înşelaţi de constructor sau dezvoltator şi pasaţi de autorităţi, păgubiţii se roagă să nu ajungă victimele unui cutremur.
China, avertisment târziu pentru Coreea de Nord: „Nu ne provocați!” China transmite un avertisment ferm Coreei de Nord cu privire la racheta balistică lansată recent în direcția Coreei de Sud și Japoniei. Cu toate acestea, comunitatea internațională a considerat acest avertisment drept întârziat, deoarece a survenit la mai mult de 24 de ore de la lansarea rachetei nucleare.
Veste de ultimă oră pentru românii care urmăresc filme şi seriale pe net. Ce s-a aflat Doar 10% dintre românii care urmăresc conținut video online plătesc pentru vizionarea acestuia, arată un studiu realizat de compania de research iSense Solutions pentru agenția de media Initiative.
Înjurături în cascadă pe scena de la Grammy. Nu este prima oară când Adele o comite Extrem de emoționată și pe punctul de a izbucni în plâns, celebra cântăreață s-a încurcat în versuri atunci când i-a adus un tribut lui George Michael, cântând o variantă proprie a piesei Fast Love.
Dosar penal pentru profanare. Ce a scris un copil de 9 ani cu vopsea roz pe o biserică monument Poliţiştii din Călan, judeţul Hunedoara, au deschis un dosar penal pentru profanare, după ce un copil de 9 ani o scris cu vopsea roz „Ady” pe o biserică monument istoric din satul Streisângeorgiu.