Călugărul exorcist de la Tanacu duce o viață de pustnic, înconjurat de foste măicuțe Fostul călugăr al mănăstirii Tanacu din județul Vaslui, cunoscut opiniei publice în urma ritualului de exorcizare din 2005, în urma căruia o măicuţă de 23 de ani a murit, s-ar fi izolat complet de lume după ieşirea de închisoare.
Sirenele vor suna timp de patru zile în România, începând de marți. De ce se tem autoritățile Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor suna alternativ, în toată ţara, pe parcursul a patru zile, începând de marţi şi până vineri, între orele 10.00 şi 15.00, în cel mai amplu exerciţiu de testare a sirenelor.
Accidente în lanț în județul Constanța. 16 persoane au fost rănite Patru accidente, soldate cu 16 victime, s-au produs luni pe șosele din județul Constanța, în decursul a patru ore.
Alt tip Cum arată viaţa la 20 de ani când ai o avere de 1 miliard de dolari Katharina Andresen (20 de ani) din Norvegia a fost numită recent una dintre cele mai tinere miliardare din lume. Alături de sora sa Alexandra, ea a moştenit o avere de 1,2 miliarde de dolari de la tatăl său.
Alt tip Vrei să râzi cu poftă? Secretul stă în aceste imagini! Te vei amuza până la lacrimi Dacă ai un început de săptămână stresant, o zi grea sau pur și simplu ai nevoie de o motivație pentru a-ți îmbunătăți starea de spirit, nu trebuie decât să privești aceste fotografii.
Aglomerație la graniță. Șoferii stau la coadă mai bine de o oră ca să iasă din țară Minivacanța de Sărbătorile Pascale a ajuns aproape de final. Cei mai mulţi români care au plecat din Bucureşti pentru a sărbători Paştele acasă sau în alte destinaţii de vacanţă s-au întors astăzi în Capitală.
Trafic de COȘMAR a doua zi de Paște. Aglomerație și ploi torențiale Aglomerație pe șoselele din România în a doua zi de Paște, în condițiile în care cei mai mulți români se întorc acasă după minivacanța de Sărbători. Pe lângă numărul mare de mașini din trafic, un alt pericol îl reprezintă ploaia torențială care afectează mai multe regiuni din țară.
Accident grav la Bacău. Șapte persoane au ajuns la spital Șapte persoane au ajuns la spital, astăzi, în urma unui accident rutier petrecut în satul Luncani din comuna Mărgineni. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, in care se aflau 9 persoane (6 adulți și 3 copii). Doar cei doi șoferi nu au necesitat transportul la spital.
550 de infracţiuni în prima zi de Paşti! Poliţiştii au dat aproape 2.500 de amenzi Peste 550 de infracţiuni au fost constatate de poliţişti duminică, în prima zi de Paşti, când au fost prinse în flagrant o sută de persoane suspectate de comiterea de infracţiuni şi au fost aplicate aproape 2.500 de amenzi, dintre care peste 1.500 pentru încălcarea legislaţiei rutiere, anunţă Poliţia Română.
Pod rupt de apele furioase în România. Trafic închis Un pod a fost rupt de apele furioase ale râului Jiu, iar traficul rutier a fost redirecţionat pe o variantă ocolitoare.
Prima zi de Paști nu a fost bine ,,digerată'' de toți Prima zi de Paști nu a fost bine "digerata" de toţi. Cei care au făcut excese alimentare sau au consumat peste măsură băuturi alcoolice au ajuns de la masă la spital. În ultimele 24 de ore, sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Urmează o nouă minivacanţă de 5 zile pentru români Val de minivacanţe pentru români în această primăvară: după zilele de Paşte din aprilie şi cele ocazionate de 1 mai, va mai exista un mic concediu "cu punte" şi în primele zile din vară.
Cât pot fi păstrate ouăle fierte în frigider După Paște, multe gospodine păstrează în frigider ouăle înroșite. Medicii avertizează însă că ouăle fierte nu pot fi păstrate bune pentru consum un timp îndelungat.
Exclusiv Dan Puric: "S-a împărţit România în două ape" ,,România de astăzi este o Românie desfigurată"! O spune Dan Puric, invitat la emisiunea Jocuri de Putere. Actorul a vorbit atât despre pierderea valorilor tradiţionale, cât şi despre direcţia în care se îndreaptă Uniunea Europeană.
Tragedie pe DN17. Patru tineri au murit într-un grav accident de circulație Patru tineri din Bistriţa-Năsăud au murit, luni dimineaţa, pe DN 17 D, între localităţile Telciu şi Romuli, după ce maşina în care se aflau a lovit un stâlp de electricitate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Accident teribil în Suceva. 8 persoane rănite. O maşină a luat foc Opt persoane au fost rănite, duminică seară, în urma unui accident produs pe DN 17, în judeţul Suceava, după ce două autoturisme s-au ciocnit, unul dintre acestea luând foc, potrivit Poliţiei Române.
Maşină lovită de tren, în Bistrița-Năsăud. Şoferul a scăpat ca prin minune Ziua de Paști s-a încheiat cu emoții mari pentru un bărbat din Ilva Mică, judeţul Bistrița-Năsăud.
Incendiu la maternitatea spitalului din Urziceni Pompierii din Urziceni au evacuat, duminică după-amiază, nouă copii şi şapte mame din secţia de ginecologie a spitalului din oraş, după ce în imobil a izbucnit un incendiu.
A doua zi de Paști. Ce trebui să faci luni pentru a avea noroc până la finele anului A doua zi de Paști. Tradițiile și obiceiurile de Înviere sunt respectate de o mulțime de oameni. Cu toate acestea, obiceiurile din cea de-a doua zi de Paște sunt mai puțin cunoscute. În Lunea Albă, așa cum este numită prima zi de luni după Paşte, sunt respectate mai multe tradiții, încă din timpuri străvechi.
Pe ce dată pică Paştele în 2018 Paștele Ortodox și cel Catolic cad în aceeași zi anul acesta - 16 aprilie. În următorii cinci ani, însă, vor fi diferențe de cel puțin o săptămână între ele.
Greşeala pe care toate lumea o face de Paşte când mănânca ouă roşii În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul, spune tradiția populară.
LOTO DE PAŞTE 2017: IATĂ numere câştigătoare de PAŞTE 2017 la LOTO 6/49, LOTO 5/40, NOROC şi Joker LOTO DE PAŞTE 2017, LOTO, LOTO 6/49 de PAŞTE, LOTO 6 din 49 de PAŞTE. Numere câştigătoare LOTO DE PAŞTE. De PAŞTE, 16 aprilie, Loteria Română oferă noi șanse de câștig celor care joacă la LOTO. Reporturile sunt importante. Numerele au fost extrase, rămâneți pe Realitatea.net pentru a afla rezultatele în timp real și eventualii câștigători.
Săptămâna Luminată 2017. Ce nu ai voie să faci în a doua şi a treia zi de Paşte. E mare PĂCAT! Săptămâna Luminată 2017. Săptămâna Luminată care urmează imediat Duminicii Pastelui păstrează în credinţa populară o serie de obiceiuri. Conform tradiţiei crestine în aceste zile credincioşii sunt supuşi la numeroase restriciţii.
LOTERIA BONURILOR FISCALE: Iată câştigătorii de la extragerea de PAŞTE 2017! LOTERIA BONURILOR FISCALE, extragere PAŞTE 2017: Bonurile fiscale emise în data de 15 februarie 2017, cu valoarea de 603 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de Paște, care a avut loc duminică.
Ce se face cu lumânarea de la Înviere. Toată lumea face această greşeală. E mare PĂCAT Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări, conform tradiției populare.
Ploi, vânt puternic şi vreme rece în toată ţara Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de vreme rece, ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului pentru sudul și sud-estul țării, valabilă de duminică seara și până marți dimineața.
Mesajul emoţionant al lui Mihăiţă Neşu de Paşte Mesaj emoţionant de sărbătorile Pascale, din partea lui Mihăiţă Neşu.
PAŞTE sau PAŞTI. Cum este corect? Paşte sau Paşti? Cum e corect? Lingviştii şi dicţionarele explicative spun că ambele forme sunt acceptate ca fiind corecte. Teologii ortodocşi, în schimb, arată că doar varianta la plural respectă tradiţia religioasă autentică.
Cardinalul Lucian: Paştele ne trece de pe malul postului la limanul bucuriei de a fi cu Dumnezeu Sărbătoarea Paștilor ne trece în fiecare an de pe malul postului și al pocăinței, la limanul bucuriei de a fi cu Dumnezeu cel Viu, afirmă cardinalul Lucian, arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în Pastorala transmisă clerului și credincioșilor la sărbătoarea Sfintelor Paști.
Arhiepiscopul Ioan Robu: Noaptea de Paște este o "priveghere în cinstea Domnului" Noaptea de Paște reprezintă o "priveghere în cinstea Domnului", afirmă arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de București, Ioan Robu, în Scrisoarea pastorală de Paște.