O celebră actriţă a încercat să se sinucidă - a ajuns la psihiatrie. Nu îţi vine să crezi cum arată Actrița americană Heather Locklear a fost internată pentru evaluare psihiatrică, după ce a amenințat că se va sinucide prin împușcare, potrivit tmz.com.
Atenţie! Pesta porcină se extinde în România Medicii veterinari au înregistrat, în mai puţin de două săptămâni, 37 de focare de pestă porcină africană (PPA) în cinci unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Tulcea.
Sărbătoare în familia regală britanică: un bebeluş a sosit Zara Tindall, una dintre nepoatele reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a născut o fetiţă şi a devenit mamă pentru a doua oară, a anunţat marţi biroul de presă de la Palatul Buckingham.
DNA a condamnat 72 de inculpaţi doar în luna mai. Cine sunt aceştia DNA. În dosare de corupţie instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie au fost condamnaţi, în luna mai, 72 de inculpaţi prin 24 de hotărâri judecătoreşti definitive.
Două cutremure de magnitudini importante, marţi, în România Un cutremur cu o magnitudine de 3,3 grade pe scara Richter a avut loc marţi după amiază, în România.
Cafeaua influențează munca în echipă. Află cum este posibil! Cafeaua creşte concentraţia şi performanţa persoanelor care lucrează în echipă. Iată ce arată un studiu realizat de Universitatea din Ohio și Universitatea din California.
Mâncarea care te omoară. Tu ştii ce ai în frigider? Vechea zicală nu putea fi mai adevărată, ești ceea ce mănânci. Alimentele consumate influențează sănătatea noastră, ne cresc sau ne scad greutatea corporală, ne ajută sau ne distrug.
Horoscop. Femeile din zodiac de care toţi bărbaţii se feresc. De ce fac acest lucru? Horoscop. Există câteva native din zodiac de care majoritatea bărbaţilor nu se apropie. Mai mult decât atât, aceste femei nu vor fi cerute prea uşor de nevastă, tendinţa bărbaţilor fiind de a se îndepărta de ele.
Incendiu de proporţii în Prahova. O fermă cu peste 1000 de purceluşi s-a făcut scrum Un incediu de proporţii a avut loc în localitatea Urlaţi din judeţul Prahova, unde o hală plină cu purcei a unei ferme a luat foc.
Votul de luni seară din Camera Deputaților scoate din nou oamenii în stradă Votul de luni seara din Camera Deputaților scoate din nou clujenii în stradă. Aceștia s-au organizat pe Facebook și plănuiesc să organizeze o manifestație publică marți, 19 iunie, la ora 19.00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Rezultate Evaluare Națională 2018 - 32 de medii de 10 la Iași 32 de medii de 10 la Iași, la Evaluarea Națională. Urmează alte zeci de medii peste 9.90. Numărul elevilor din Iași care au luat peste 5 la Evaluarea Națională este mai mic față de cel de anul trecut.
Un bărbat român a fost găsit cu gâtul tăiat pe o stradă din Italia Un bărbat român, a fost găsit luni fără viață pe o stradă din Barletta, Italia.
Explozie în București. Un rănit, dus la spital cu arsuri Explozie în București. O locuință din cartierul Ghencea a sărit în aer fără să izbucnească, ulterior, un incendiu. Un bărbat a fost rănit.
Fiul cel mic al lui Tudorel Toader, implicat într-un accident rutier Fiul cel mic al ministrului Justiției, Teodor Andrei Toader, a provocat un accident de circulație marți dimineață în jurul orei 4:00.
Momente dramatice pe litoral. Incendiu într-un hotel din Venus. Zeci de turiști evacuați Zeci de turiști au fost evacuați după ce un incendiu a izbucnit la un hotel din stațiunea Venus, flăcările fiind stinse în scurt timp fără ca nimeni să fie rănit, scrie Realitateadeconstanța.net.
Consilier mort în clădirea Consiliului Județean Buzău Luni seara, intr-unul dintre birourile Consiliului Judetean a fost gasit decedat un consilier de 52 de ani, de la Sectia Drumuri Judetene. Descoperirea a fost facuta in jurul orei 18.30 de catre una dintre femeile de serviciu. Aceasta a sunat imediat la ambulanta, insa, eforturile medicilor au fost in zadar. Medicii au spus ca barbatul era decedat de aproximativ 30 de minute.
Adrenalină, noroi şi… motoare turate în Ţinutul Pădurenilor „Monştrii” 4×4 au luat cu asalt Ţinutul Pădurenilor din judeţul Hunedoara. Aproximativ 50 de echipaje participă la ediţia din acest an a campionatului de off-road „Transsylvania Trophy”, de la Ciulpăz, din Munţii Poiana Ruscă. Sunt cinci zile de competiţie, pline de adrenalină şi motoare turate la maximum… în mult noroi.
Alt tip Elevă ajunsă la spital cu o alcoolemie de 2,4 la mie Reprezentanții Spitalului de Copii „Sf. Maria“ au anunțat că la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a ajuns o tânără în vârstă de 17 ani cu o alcoolemie de 2,4 la mie.
Atac armat în Malmo: Cinci persoane au fost grav rănite Mai multe persoane au fost rănite în urma unui atac armat produs luni seară în oraşul Malmo, situat în sudul Suediei, afirmă surse citate de presa locală.
VACANŢA. Ce nu trebuie să lipsească din bagajul tău Vacanta. A venit vara şi toată lumea îşi face planuri de călătorie, de vacanta. Însă, pe lângă pregătirile frenetice pe care le facem trebuie să ne gândim şi care sunt lucrurile care nu trebuie să lipsească niciodată din bagaje.
Donald Trump: "SUA nu vor deveni o tabără pentru migranţi" SUA nu vor deveni o "tabără pentru migranţi", a afirmat luni preşedintele american Donald Trump, evocând exemplul european pentru a-şi apăra politica de "toleranţă zero" faţă de imigraţia clandestină de la frontieră.
Sărbătoare mare pe 19 iunie. Ce NU este bine să faci Sfantul Apostol Iuda – Respectat de toată creștinătata, sfântul apostol Iuda, ruda Domnului, este cinstit an de an, pe data de 19 iunie.
Cum sunt femeile care sucesc minţile bărbaţilor fără efort. Tu te numeri printre ele? Există femei care nu fac niciun efort să sucească minţile bărbaţilor, acestea având calităţi care le fac să fie pur şi simplu irezistibile.
Donald Trump vrea să creeze o Forţă militară... spaţială Preşedintele SUA, Donald Trump, a cerut, luni, Pentagonului să creeze o forţă militară spaţială, în scopul dobândirii "dominaţiei americane în spaţiu", informează site-ul de ştiri Axios.com.
Dependenţa de jocuri video, inclusă pe lista afecţiunilor mintale Dependenţa de jocuri video a fost inclusă luni în mod oficial pe lista afecţiunilor mintale de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în aceeaşi categorie cu dependenţa de cocaină şi cu dependenţa de jocuri de noroc, au anunţat experţii acestei instituţii internaţionale, citaţi de AFP.
Măsuri ce amintesc de Holocaust luate de Matteo Salvini, vicepremierul Italiei Vicepremierul şi ministrul de interne italian Matteo Salvini, cunoscut pentru poziţiile sale dure, a promis luni că va lua măsuri împotriva minorităţii rome, făcând o legătură între această minoritate etnică şi "furturi şi ilegalităţi", relatează dpa.
Averea Gabrielei Firea. Cât câştigă lunar primarul general al Capitalei Primarul general Gabriela Firea a avut anul trecut un salariu de 119.000 de lei, adică aproximativ 10.000 de lei pe lună, potrivit declaraţiei de avere pe care Firea a publicat-o recent.
Paşapoartele electronice vor fi valabile 10 ani. Preşedintele Iohannis a promulgat legea Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a proiectului care modifică Legea 284/2005 care prevede extinderea valabilităţii paşapoartelor electronice la 10 ani pentru persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, informează Administraţia Prezidenţială.
De ce trebuie să faci sex de cel puţin trei ori pe săptămână. Se întâmplă ceva extraordinar Deşi sexul este una dintre activităţile preferate atât de femei, cât şi de bărbaţi, tot mai multe cupluri renunţă să aibă o viaţă sexuală activă
Trecutul lui Dragnea: cum a ajuns micul afacerist, baron de judeţ Figurile celor care ne conduc ne-au devenit atât de familiare încât uităm să ne mai întrebăm cine sunt, de fapt, acești oameni, de unde vin și ce au făcut înainte de a ajunge în fruntea țării și de a decide în numele nostru.