Pregătirile pentru vizita Papei au intrat în linie dreaptă Comitetul Interministerial pentru Securitate „Vizită Papa Francisc 2019”, a adoptat în colaborare cu reprezentaţii autorităţilor locale din Bucureşti, Miercurea Ciuc, Iaşi şi Blaj măsurile necesare pentru a veni în sprijinul localnicilor şi al celor sosiţi special pentru vizita Suveranului Pontif în România.
Horoscop marți, 21 mai. O zi plină de surprize Horoscop marți, 21 mai. Iată ce ne-au pregătit astrele pentru o zi călduroasă de final de primăvară!
Ce spune Dăncilă despre aducerea lui Mazăre în ţară Premierul Viorica Dăncilă a declarat, privitor la extrădarea lui Radu Mazăre, că justiţia şi-a făcut prompt datoria, precizând că a fost la curent cu întreg procesul de aducere a fostului edil în ţară din Madagascar.
Alt tip Haos la metrou! Capitala, sufocată! Metrorex ”își cere scuze” Haos la metrou și marți dimineață! După ce în dimineața zilei de luni să te urci într-un tren la Piața Unirii sau Piața Victoriei părea o luptă imposibilă, și în dimineața zilei de marți, scenariul s-a repetat!
Imagini socante Impact nimicitor cu un cap de pod, în Dej: 3 victime Un grav accident rutier a avut loc, noaptea trecută, în Dej.
COD ROȘU de inundații. Ce zone sunt în pericol Râurile din bazinul hidrografic Şieu, judeţul Bistriţa-Năsăud, se află sub avertizare cod roşu de inundaţii începând de marţi, ora 8.25 până miercuri la ora 15.00.
La mulți ani Constantin și Elena! Mesaje și felicitări La mulți ani Constantin și Elena. MESAJE de CONSTANTIN ŞI ELENA. Felicitări de Constantin și Elena. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi pe 21 mai.
Un recidivist eliberat condiționat a violat o femeie din Galați O gălăţeancă a fost bătută şi violată de un recidivist eliberat condiţionat, care mai avea de executat 248 de zile de închisoare.
FELICITARI SF CONSTANTIN ŞI ELENA. Felicitări frumoase pentru Constantin şi Elena FELICITARI Sf CONSTANTIN SI ELENA. MESAJE Sf CONSTANTIN ŞI ELENA. URARI Sf CONSTANTIN ŞI ELENA. La mulț
MESAJE Sf CONSTANTIN ŞI ELENA. Cele mai frumoase felicitări cu LA MULȚI ANI! MESAJE Sf CONSTANTIN ŞI ELENA. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi pe 21 mai, atât de bisericile ortodoxe, cât şi de cele catolice.
FELICITĂRI CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani, Elena! La mulţi ani, Constantin! FELICITARI CONSTANTIN SI ELENA. Iată cele mai frumoase mesaje, felicitări şi urăriri pentru Sf. Constantin şi Elena! La mulţi ani!
SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Ce să nu faci sub nicio formă în această zi SF. CONSTANTIN ŞI ELENA. Biserica Ortodoxa îi prăznuieşte pe 21 mai pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. Sfantul Constantin a fost fiul imparatului Constantius Chlorus si al Elenei. S-a nascut la 27 februarie 272, in cetatea Naissus (astazi, Nis, in Serbia).
Accident cumplit pe DN 7. Un microbuz s-a răsturnat. 5 victime Accident rutier in localitatea valceana Bujoreni, Capul Piscului, pe DN 7, scrie realitateadevalcea.net.
Accident cumplit în Argeș. Două TIR-uri, un motocar și 4 autoturisme, implicate Trafic infernal în Bascov, județul Argeș! Un accident rutier a avut loc, luni, pe strada Serelor, din localitate. Au fost implicate șapte autovehicule: două TIR-uri, un motocar și 4 autoturisme, scrie realitateadearges.net
Și-a luat viața în timp ce se afla în arest preventiv! Unul din cei doi frați din comuna bistrițeană Lechința acuzați, la începutul lunii februarie, că ar fi ucis un bătrân din Bistrița pentru a-l jefui, s-a sinucis în timp ce se afla în arest preventiv. Tânărul s-a spânzurat cu un cearceaf, după ce colegii de celulă din Centrul de arest preventiv din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au fost scoși de polițiști la plimbare, scie realitateadebistrita.net
MESAJE CONSTANTIN ŞI ELENA: La mulţi ani, Elena! La mulţi ani, Constantin! MESAJE CONSTANTIN SI ELENA. Iată cele mai frumoase mesaje, felicitări şi urăriri pentru Sf. Constantin şi Elena! La mulţi ani!
Dezmăț pe bani publici cu iluminatul stradal de sărbători Consiliul Concurenței susține că primăriile multor orașe aproape că-și dublează cheltuielile destinate iluminatului stradal în perioada sărbătorilor. Orașul Călărași este lider de necontestat la cheltuieli cu beculețele de pe străzi, cu o creștere de 86% a bugetului în 2016, adică 1,8 milioane lei.
Vremea a luat-o razna. COD PORTOCALIU în România Hidrologii au instituit, luni, Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din şase judeţe, în timp ce râuri din alte 23 de judeţe se află sub Cod galben.
Vești cumplite de la meteo. Mai avem vară? PROGNOZA până la finalul lunii mai Instabilitatea atmosferică va continua în următoarele două săptămâni, cu ploi în majoritatea regiunilor, iar temperaturile vor fi în uşoară creştere, potrivit prognozei lansate de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru perioada 20 mai - 2 iunie 2019.
Horoscop. Cea mai bună zodie în iubire. Oferă tot și nu cere nimic! Horoscop. Într-o relație, fiecare dintre parteneri se așteaptă să primească din partea jumătății sale același respect și aceeași atenție, dar și o cantitate egală de iubire. Cea mai bună zodie în iubire nu face parte din această categorie. Aceasta oferă tot partenerului său și nu cere nimic în schimb. Pentru ea, a da este mai important decât a primi și din acest motiv este în stare să facă orice pentru persoana iubită.
Ai consumat alcool şi te simţi ciudat? Ai mare grijă - este extrem de grav! Poţi ajunge la urgenţă Unele persoane descoperă că faţa lor se înroşeşte imediat ce consumă chiar şi o cantitate mică de alcool. Deşi nu şi-au făcut niciodată probleme în legătură cu acest fapt, fenomenul nu ar trebui ignorat, pentru că nu este deloc un semn bun.
Motivul halucinant pentru care au ucis 11 tigri. E de neimaginat ce s-a întâmplat acolo Poliţia din statul indian Madhya Pradesh (centru) a descoperit că membrii unei comunităţi tribale au ucis în ultimul an circa 11 tigri din motive din motive ce ţin de superstiţie, a informat luni un ziar local de limbă engleză.
Sărbătoare mare. Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ce nu ai voie să faci în această zi Sfinții Împărați Constantin și Elena reprezintă una dintre cele mai importante sărbători pentru români, fiind celebrată pe 21 mai.
Dressing fără calorii pentru salată. Rapid, simplu, ușor! Vrei un plus de savoare pentru salată? Poți face asta în doar 3 min!
Vine URGIA peste România! Un nou COD GALBEN de vijelii în aproape toată țara HARTA Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni noi atenţionări cod galben de vijelii şi ploi torenţiale, pentru aproape toate judeţele din ţară, valabile până marţi.
3 zodii de care să nu te desparți niciodată Dragostea din viața reală presupune o multitudine de sentimente, nu toate fiind pozitive. Dar asta nu trebuie să ne întristeze, pentru că acesta este mersul firesc al lucrurilor. Cu toate astea, este foarte important să apreciem ceea ce avem lângă noi și să găsim soluții optime pentru fiecare situație. Citește mai jos și vezi care sunt zodiile de care nu trebuie să te desparți niciodată, pentru că nu vei mai întâlni pe altcineva mai bun.
Rețeta zilei: TORT DE CĂPȘUNI fără coacere. Simplu, rapid și extrem de delicios Vara este aproape iar fructele proaspete sunt deja peste tot în piețe, îmbietoare și parfumate. Iată cum să pregătești un incredibil tort de căpșuni, fără coacere, o rețetă pentru care toată lumea te va invidia.
Alt tip Dezastrul lăsat în urmă de urgia naturii: mașini distruse, copaci căzuți. Vijeliile continuă Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au intervenit în mai multe locaţii din Timişoara şi din judeţ pentru degajarea unor căi de acces, acoperişuri dislocate, fire electrice rupte sau terase spulberate în urma furtunii şi a grindinei de duminică seara.
Horoscop. Cele mai enervante cupluri din zodiac Horoscop. Felul de a fi al cuplurilor este influețat nu numai de felul de fi al ficăruia, de sentimentele de dragoste, ci și de zodia în care s-a născut fiecare. Iată care sunt cele mai enervante cupluri!
Cei doi îndrăgostiți vroiau să se căsătorească în august, dar au murit ținându-se de mână Tragedie într-un oraș din Republica Moldova. Doi tineri care urmau să se căsătorească în luna august au murit împreună, în circumstanțe îngrozitoare.