Peste 40 de intervenții pe pârtiile de schi din Predeal, Poiana Brașov și Bran Serviciul de Ambulanţă şi echipajele Smurd s-au confruntat în perioada 1-2 ianuarie, peste 40 de intervenții la pârtiile de schi din Predeal, Poiana Brașov și Bran, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, Ciprian Sfreja, citat de Agepres.
Accident pe DN1! Traficul se desfăşoară cu dificultate între Braşov şi Predeal Traficul rutier pe DN 1, pe sensul spre Ploieşti, între Brașov - Predeal, se desfășoară îngreunat la kilometrul 156+600 de metri, în zona Timișul de Jos, din cauza unui accident, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, citat de Agerpres.
Trafic îngreunat pe DN 1 pe sensul de urcare spre Brașov Luni după-amiază traficul rutier se desfăşoară cu dificultate pe DN 1, în condițiile în care pe două tronsoane ale sensului de urcare spre Brașov s-au format coloane de mașini care rulează cu viteză redusă.
200 kg de materiale pirotehnice au fost găsite într-o locuință din Băicoi Polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase efectuează joi o percheziție la persoane bănuite de operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, până în prezent la locuința acestora din localitatea Băicoi fiind găsite aproximativ 200 de kg de astfel de produse din clasele II, III și IV.
Accident în Prahova, între o dubă care transporta 19 deţinuţi şi un taxi Accidentul rutier a avut loc marți după-amiază, în intersecția de la Catedrală.
Raiul de pe Valea Prahovei! Trei pârtii din Azuga au fost deschise pentru turişti Turiștii care se află în această perioadă în stațiunile de pe Valea Prahovei pot practica sporturi de iarnă pe pârtiile din Azuga, unde stratul de zăpadă artificială și naturală măsoară 30 de centimetri.