CCR motivează decizia privind TRICOUL LUI BĂSESCU: Preşedintele NU a încălcat Constituţia CCR a publicat motivarea în cazul respingerii sesizării privind un posibil conflict juridic între Executiv şi preşedintele Traian Băsescu. Sesizarea a fost depusă de premierul Victor Ponta după ce şeful statului s-a fotografiat îmbrăcat cu un tricou inscripţionat cu sigla PMP, în campania pentru europarlamentare.
Boc: Intrarea unor membri ai IRL în PDL este bună, sper să nu împiedice formarea alianţei cu PNL Fostul premier Emil Boc consideră că intrarea unor membri ai Iniţiativei România Liberală în PDL este "un lucru bun" şi speră ca acest demers să nu împiedice formarea unei alianţe cu PNL.
Dragnea: O să vedem dacă până la urmă mai e necesară semnarea unui acord cu PPDD Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că social-democraţii vor vedea dacă, până la urmă, mai este necesară semnarea unui acord de colaborare cu PPDD, el arătând că obiectivul major al PSD ţine de colaborarea în plan judeţean şi local cu această formaţiune.
PNL și PDL atacă la CCR legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe de urgență Grupurile parlamentare PNL și PDL din Camera Deputaților vor sesiza Curtea Constituțională (CCR) în privința hotărârii de numire a Consiliului de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și a legii de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe de urgență, a anunțat, miercuri, deputatul PNL Theodor Nicolescu, într-o conferință de presă comună cu liderul grupului parlamentar PDL, deputatul Tinel Gheorghe.
Dragnea: N-am fost niciodată șeful negocierilor cu PP-DD, tot eu și Ponta vom merge la întâlniri Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a negat că ar fi fost scos din comisia de negociere cu PP-DD și a precizat că niciodată n-a fost "șeful negocierilor".
Dragnea: Cel mai mare risc pentru PSD, să se divizeze în competiţia internă pentru prezidențiale Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, miercuri, referindu-se la oportunitatea organizării de alegeri preliminare în partid pentru desemnarea candidatului la alegerile preliminare, că cel mai mare risc pentru PSD ar fi ca formaţiunea să se divizeze într-o competiţie internă.
PNL a depus la Senat moţiunea simplă "Guvernul Ponta e incapabil să scrie după dictare" Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, a anunţat, miercuri, în plen, depunerea moţiunii simple cu titlul ”Guvernul Ponta este incapabil să scrie după dictare”, semnată de senatorii PNL şi PDL.
Fostul preşedinte CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, acuzat de PLAGIAT. Doctorat cu articole din ziar Un nou scandal de plagiat pe scena politică. Fostul preşedinte al CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, aflat în prezent în arest preventiv pentru trafic de influenţă, şi-ar fi plagiat lucrarea de doctorat. Jurnaliştii de la Gândul.info au descoperit că teza baronului e plină de paragrafe preluate de la alţi autori.
Încă un deputat PPDD trece la UNPR Deputatul PPDD Luminița Adam s-a înscris în UNPR și, începând de miercuri, va activa în grupul PSD de la Camera Deputaților.
Exclusiv Corlăţean: Nu cred că tânărul din Franţa ar fi fost agresat dacă era german sau britanic Ministrul de Externe Titus Corlăţean a criticat curentul xenofob şi rasist propagat inclusiv de unii politicieni din UE şi a subliniat că incidentul petrecut la Paris, unde un tânăr român de etnie romă a fost linşat, este o urmare a acestui fenomen. "În Franţa s-a întâmplat un lucru abominabil", a spus Corlăţean la emisiunea Jocuri de Putere, de la Realitatea TV.
Exclusiv Corlăţean, despre românul linşat în Franţa: Ambasada noastră află din presă ce s-a întâmplat Ministrul de Externe Titus Corlăţean a declarat la Realitatea TV, la emisiunea Jocuri de Putere, că este deranjant că ambasada la paris află din presă ce s-a întâmplat şi nu de la autorităţile franceze. şeful diplomaţiei române a asigurat că toate mesajele necesare după cazul românului linşat la Paris au fost transmise autorităţilor franceze.
Ponta a vorbit cu premierul francez despre cazul românului linşat la Paris Prim ministrul Victor Ponta a declarat, marți seara, referindu-se la cazul tânărului adolescent român bătut cu bestialitate în Franța, că astfel de fapte trebuie ''pedepsite cu cea mai mare duritate''.
Alt tip GAFE IMPARDONABILE la ŞEDINŢA SOLEMNĂ a Senatului Şedinţa solemnă a Senatului a fost, pe alocuri, presărată cu gafe de protocol, amintiri amuzante, glume şi ironii fine. Le urmărim, nu mai au nevoie de comentarii.
Pleşu: Tăriceanu a devenit un monument de proastă creştere Andrei Pleşu scrie în ziarul Adevărul un comentariu în care critică decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a nu-l invita pe Traian Băsescu la sărbătorirea a 150 de istorie a Senatului.
Exclusiv Mihaela Geoană, despre o POSIBILĂ CANDIDATURĂ: "Mircea e cel mai bine calificat în acest moment" Mihaela Geoană a comentat, pentru Realitatea TV, posibila candidatură a soţului său, Mircea Geoană, la alegerile prezidenţiale.
Comisia de muncă a Camerei a adoptat proiectul privind egalizarea vârstei de pensionare la 65 de ani Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, marţi, proiectul de lege iniţiat de Guvern care prevede egalizarea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani.
Oprea: Singurul candidat pe care UNPR îl va susține la Președinția țării este Victor Ponta Președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat, marți, că premierul Victor Ponta este singurul candidat pe care partidul său îl va susține pentru președinția României.
Ponta şi Antonescu au vorbit la telefon în legătură cu afirmaţiile senatorului Pop privind şantajul Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că a fost sunat la telefon de Crin Antonescu luni seară, cei doi având o discuţie pe tema afirmaţiilor senatorului PSD Liviu Pop referitoare la şantajarea lui Antonescu de către Băsescu, fapt care ar fi determinat retragerea acestuia din cursa prezidenţială.
Cum vede Iohannis aderarea lui Chiliman și Moisescu la PDL Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat marți că înscrierea lui Andrei Chiliman și a lui Vlad Moisescu în PDL reprezintă ”un lucru înțelept”, care arată dorința de unificare a dreptei, menționând că revenirea acestora în PNL înainte de congres ar fi fost prea din scurt.
Boc:Tăriceanu aplică principii staliniste. E inadmisibil să respingi prezenţa preşedintelui la Senat Fostul premier Emil Boc l-a acuzat pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că aplică "principii staliniste", el spunând că este inadmisibilă respingerea prezenţei șefului statului la şedinţa solemnă a Senatului.
PNL a început consultările interne cu privire la șefia partidului PNL a început, marți, consultările interne cu privire la șefia partidului, a declarat președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis.
Gabriel Oprea: Noi nu am crezut nici în 2009 că Geoană va reuși să câștige prezidenţialele Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, marţi, referindu-se la o posibilă candidatură a lui Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că nici în 2009 cei care formează acum UNPR nu au crezut că acesta poate să câştige cursa pentru Preşedinţia României.
Iohannis: Dacă Ponta este așa de liberal, îl invit să se înscrie în PNL Președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat marți cu privire la declarația lui Victor Ponta potrivit căreia este mai liberal decât el că îl invită pe premier să se înscrie în PNL dacă este "așa de liberal".
Antonescu: În România, pe plan politic, au fost 4 instituții majore - Senatul, Camera, monarhia, PNL Fostul președinte al Senatului Crin Antonescu a declarat, marți, în ședința solemnă a Camerei Superioare a Parlamentului, că, în România, pe plan politic, au existat patru instituții majore - Senatul, Camera Deputaților, monarhia și PNL, afirmând că problema societății românești este de a avea un Legislativ puternic și credibil.
Marko: La prima şedinţă a Senatului, în 1990, veniseră minerii, apoi liberalii s-au blocat în lift Liderul senatorilor UDMR, Marko Bela, a povestit, marţi, în cadrul şedinţei solemne de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, că la prima şedinţă a instituţiei, în 1990, senatorii au plecat acasă pentru că veniseră minerii, iar la a doua încercare, liberalii s-au blocat în lift.
PONTA, la aniversarea Senatului: Neinvitarea preşedintelui, O SITUAŢIE ANORMALĂ Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că neinvitarea preşedintelui Traian Băsescu la aniversarea Senatului reprezintă "o situaţie anormală, ca multe din aceşti 10 ani de mandat".
GAFA LUI TĂRICEANU la şedinţa solemnă a Senatului Călin Popescu Tăriceanu a făcut o gafă marţi, la şedinţa solemnă cu ocazia aniversării Senatului României. Tăriceanu a propus un moment de reculegere pentru preşedinţii de Senat omorâţi de comunişti, numindu-l şi pe Nicolae Iorga.
Geoană:Băsescu nu e prezent la ședința Senatului din cauza eșuării experimentului cu mandat de 5 ani Fostul președinte al Senatului Mircea Geoană a susținut, marți, că Traian Băsescu nu este prezent la ședința solemnă a Senatului din cauza eșuării ”experimentului” prin care mandatul președintelui a fost stabilit la cinci ani, ceea ce înseamnă putere excesivă și, apoi, declin accelerat.
Ponta: Foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului, că, în opinia sa, foştii preşedinţi ai României trebuie să fie senatori de drept.
Traian Băsescu, subiect de scandal la aniversarea Senatului Aniversarea a 150 de ani de la înființarea Senatului s-a transformat într-un prilej de atacuri la adresa președintelui Traian Băsescu.