Articolele din categoria POLITICĂ:

 Moțiunea simplă depusă de ACL a fost returnată de Hrebenciuc, inițiatorilor. Care a fost motivul
Moțiunea simplă depusă de ACL a fost returnată de Hrebenciuc, inițiatorilor. Care a fost motivul
Deputații PNL și cei ai PDL au depus marți în plenul Camerei Deputaților o moțiune simplă intitulată "Guvernul Ponta își bate joc de milioanele de români din afara granițelor țării". Ulterior, preşedintele şedinţei de marţi a Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a anunţa că returnează moţiunea simplă depusă de deputaţi ai ACL ”Guvernul Ponta îşi bate joc de milioanele de români din afara graniţelor ţării”, pe motiv că aceasta nu respectă prevederile regulamentare şi constituţionale.
Parlamentul își face scut: PRESA poate fi trimisă după GRATII dacă scrie despre DOSARELE de CORUPȚIE
Parlamentul își face scut: PRESA poate fi trimisă după GRATII dacă scrie despre DOSARELE de CORUPȚIE
Senatul a adoptat tacit un amendament propus de senatorul PSD Şerban Nicolae, care prevede ca orice cetăţean care dezvăluie informaţii din dosarele penale să fie pedepsit cu până la trei ani de închisoare. Nicolae a depus o modificare a Codului Penal prin care susţine că dezvăluirea de informaţii nepublice din dosarele penale să fie incriminată. Explicaţia senatorului a fost că modificarea are rolul de a clarifica prevederile Codului Penal, scrie gandul.info. 
BĂSESCU, atac către PARLAMENTARI, la dineul de la Cotroceni: Mulți dintre cei 588, BALAST POLITIC!
BĂSESCU, atac către PARLAMENTARI, la dineul de la Cotroceni: Mulți dintre cei 588, BALAST POLITIC!
Președintele Traian Băsescu a declarat în discursul pe care l-a susținut la dineul Clubului Politic, eveniment care s-a ținut la Cotroceni, că elitele trebuie să se implice în politică, dând drept contraargument ”deficitul de pregătire profesională și de conștiință a propriei valori profesionale face ca mult prea mulți politicieni din cei 588 de parlamentari să fie un balast politic și nu o valoare politică". 
Ponta, despre ridicarea imunităţii foştilor miniştri: Nimeni nu se va opune procedurilor
Ponta, despre ridicarea imunităţii foştilor miniştri: Nimeni nu se va opune procedurilor
Premierul, Victor Ponta, a declarat, luni, cu privire la cei nouă foști miniştri, vizați în dosarul Microsoft, pentru care DNA a cerut începerea urmăririi penale, că ”nu se va opune nimeni, în niciun fel, procedurilor parlamentare”, care ar duce la ridicarea imunităţii. Ponta a ținut să precizeze că ”nu reprezintă justiţia, pentru a confirma dacă cineva este vinovat sau nevinovat”.
Ponta: Sunt bani pentru a finaliza tot ceea ce este început pe Educație, Sănătate și Infrastructură
Ponta: Sunt bani pentru a finaliza tot ceea ce este început pe Educație, Sănătate și Infrastructură
Premierul, Victor Ponta, a declarat, luni, cu privire la noua rectificare bugetară, că în cazul bugetelor pentru Educaţie şi Sănătate, nu au fost alocate sume mai mici, fiind vorba despre implicaţiile reducerii CAS cu cinci la sută, precizând că toate proiectele începute, în acest sectoare, vor putea fi finalizate. Pe de altă parte, în ceea ce îi privește pe primari și pe senatori, care vor beneficia de suplimentarea bugetelor, Victor Ponta a evitat să vorbească.