Comisarul desemnat pentru Politică Regională, Corina Crețu, a răspuns la întrebările scrise ale eurodeputaților, asigurându-i că va evita orice situație care să-i pună la îndoială independența sau imparțialitatea, dând totodată asigurări că va transpune în practică obiectivele politicii de coeziune.
Europarlamentarii au trimis tuturor celor 28 de comisari desemnați un set de întrebări, la care aceștia au răspuns în scris până vineri. Unele întrebări au fost comune pentru cei 28, vizând competențele generale, angajamentul european și independența personală sau colaborarea dintre Comisie și Parlament, în timp ce altele s-au referit la chestiuni specifice fiecărui portofoliu, potrivit întrebărilor și răspunsurilor publicate, luni, pe site-ul PE.
În ceea ce privește competențele generale și motivația, Corina Crețu a precizat că în ultimii 14 ani s-a ocupat de chestiuni europene, iar această experiență a ajutat-o să dobândească "o bună cunoaștere" a instituțiilor europene și a metodelor lor de lucru.
"În calitate de economist și datorită experienței mele politice atât în țara mea, cât și în Parlamentul European sunt convinsă că Politica Regională a UE este un instrument puternic pentru crearea de creștere economică, locuri de muncă și pentru promovarea integrării grupurilor dezavantajate, în special, dar nu numai, în regiunile cele mai puțin dezvoltate", se arată în răspunsul europarlamentarului român, potrivit mediafax.ro.