//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria POLITICĂ:
Premierul, Victor Ponta, a afirmat, marți, că Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) mai are nevoie de patru elicoptere, pentru a putea interveni în toate zonele ţării, inclusiv în Republica Moldova, cu o valoare de achiziţie de 20 milioane euro, cât a pierdut statul român când a fost retrocedată opera lui Constantin Brâncuşi, ”Cumințenia Pământului”, informează Mediafax.
În ședința Biroului Permanent de pe 30 septembrie, deputații PSD și cei din PNL s-au certat pe tema vacanței electorale pe care aceștia și-au acordat-o, pentru simplul fapt că Senatul a votat ca timp de două luni de zile să aibă activități doar în teritoriu, după cum arată stenograma ședinței care este disponibilă pe site-ul Camerei Deputaților. Astfel, liderul deputaților PSD, Marian Neacșu, a venit cu propunerea ca deputații să nu lucreze, singurul argument fiind că la rândul său, Camera trebuie să preia exemplul Senatului. În replică, Victor Paul Dobre, deputat PNL, a precizat că nu este de acord cu propunerea, motivând că este este complet lipsit de seriozitate argumentul ”Senatul a decis”, adăugând: ”Dacă plecăm două luni în vacanţă, am mai fost două luni acum, recent, mai plecăm o lună la iarnă, chiar ne facem de râs. Eu n-am auzit vreo ţară în care să plece Parlamentul în teritoriu timp de două luni de zile”. În schimb colegii săi din PSD și UDMR nu au avut urechi să audă, Mate Andras Levente dând chiar justificări: ”Există un precedent, Parlamentul European și-a luat vacanță electorală de două luni”.
Candidatul PMP la alegerile prezidențiale, Elena Udrea, consideră că George Maior ar fi o variantă bună pentru funcția de premier al României, întrucât, în viziunea sa, este o persoană echilibrată, un om care în funcția de director al SRI a ținut în afara jocului politic această instituție. Elena Udrea a precizat, totodată, că nu știe cu cine ar putea să facă acest parteneriat George Maior și că depinde, totodată, cine ar trebui să îl numească în această funcție.
Liderul PSD, premierul, Victor Ponta, a anunţat, luni, că va propune, pentru turul doi al alegerilor prezidenţiale, să fie organizate cel puţin trei dezbateri publice punctuale, privind politica externă, sistemul constituţional şi, respectiv, viziunea economică și care să fie dezbătute la mai multe televiziuni, potrivit Mediafax.