//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria POLITICĂ:
Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, luni seară, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, moderată de Rareș Bogdan, că fostul ministru de Externe, Titus Corlățean și-a depus mandatul pentru că ”a refuzat să semneze un document cu încălcarea prevederilor legale și că nu a vrut să riște”, întrucât, în caz contrar, prin semnarea respectivului ordin, neavând o bază legală, ”s-ar fi putut trezi cu mascații a doua zi de dimineață”.
Consultantul politic Cozmin Gușă a afirmat, luni seară, în cadrul emisiunii Deschide Lumea, moderată de Lavinia Șandru, în contextul înființării secțiilor de votare din diaspora, că ”cel care poate să execute, cu sprijinul BEC și în baza interpretării articolelor 12 via 54 din Legea pentru alegerea Președintelui României, Ministerul Afacerilor Externe, acum, sub o nouă conducere, poate să înființeze aceste secții și trebuie să le facă”. Cozmin Gușă a subliniat că ”politicianismul, în această dezbatere, nu își are locul”.
Purtătoarea de cuvânt a campaniei PSD, Gabriela Firea, a afirmat, luni seară, în cadrul unei conferințe de presă, că ”a avut, astăzi, proba că staff-ul ACL nu dorește o confruntare” cu Victor Ponta, în condițiile în care, precizează senatorul PSD, în cadrul ședinței, de luni, a ”birourilor permanente reunite, ale Senatului și la Camerei Deputaților, unde au fost prezentate programele de campanie ale televiziunii publice și radioului public, reprezentanții ACL nu și-au exprimat dorința de a exista o dezbatere, la televiziunea publică”, lucru care a fost afirmat doar în presă.