Articolele din categoria POLITICĂ:

Corina Crețu intervine în scandalul gropii de gunoi care distruge zona montană din Suceava
Corina Crețu intervine în scandalul gropii de gunoi care distruge zona montană din Suceava
Comisarul european pentru dezvoltare, Corina Cretu, îi solicită ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, să se implice în scandalul gropii de gunoi ecologice, care amenintă să distrugă unul dintre cele mai frumoase peisaje montane din România, în Suceava. Crețu îi cere ministrului într-o scrisoare deschisă să analizeze "modul în care acest proiect respectă legislația de mediu și, în special, normele privind protecția peisajelor". 
Maior: Voi pleca în SUA spre sfârșitul verii. Este necesară aprofundarea unui asemenea parteneriat
Maior: Voi pleca în SUA spre sfârșitul verii. Este necesară aprofundarea unui asemenea parteneriat
Fostul șef al SRI, George Maior, a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, că va pleca în Statele Unite, unde a fost numit ambasador, "spre sfârșitul verii", precizând că dorește să rezolve înainte câteva probleme, "ca să mergem cu temele făcute". În acest sens, Maior a subliniat că "există întotdeauna necesitatea aprofundării unui asemenea parteneriat", referindu-se la parteneriatul strategic cu SUA.
Maior, despre lista indezirabililor europeni în Rusia: Un nou tip de Război Rece
Maior, despre lista indezirabililor europeni în Rusia: Un nou tip de Război Rece
Fostul director al SRI, George Maior, a declarat, duminică, în cadrul unei emisiuni televizate, cu privire la "lista neagră" a Moscovei, pe care sunt trecuți 80 de oficiali europeni, care nu mai au voie pe teritoriul Rusiei, că reprezintă "un aspect legat de acest tip de nou Război Rece care se manifestă și prin astfel de atitudini" pe care le consideră anacronice, subliniind faptul că "acest lucru nu va ajuta la normalizarea relației între zona euroatlantică și Rusia".
Tăriceanu: E normal ca un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne în decurs de o lună? Alt tip
Tăriceanu, în atenția CSM care cere Inspecției Judiciare să analizeze ultimele sale declarații
Consiliul Superior al Magistraturii intră în războiul declanşat de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, împotriva şefelor Instanţei Supreme, Livia Stanciu, şi Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi. Membrii consiliului cer Inspecţiei Judiciare să stabilească dacă Tăriceanu, ca preşedinte al Senatului, contribuie, prin afirmaţiile sale, la decredibilizarea justiţiei din România.
Cozmin Gușă, despre demisia lui Marius Vizer: Ne arată că sportul e mult mai corupt decât politicul Exclusiv
Cozmin Gușă, despre demisia lui Marius Vizer: Ne arată că sportul e mult mai corupt decât politicul
Consultantul politic, Cozmin Gușă, a declarat, duminică, în cadrul emisiunii "Prime Time News", la Realitatea TV, că gestul lui Marius Vizer de a demisiona de la şefia SportAccord reflectă faptul că a dorit "să își ferească colegii de presiuni suplimentare care s-au exercitat, în ultimele săptămâni", în contextul în care, subliniază consultantul politic, "timp de doi ani de zile, Marius Vizer a încercat să aducă transparența în sport". Cozmin Gușă consideră că, "în acest moment, o funcție de mare răspundere a rămas la voia întâmplării și, mai mult decât atât, un efort de reformă a fost boicotat de către mai marii sportului".
Săftoiu, noi dezvăluiri despre Udrea: Era tensiune la Cotroceni, Băsescu ne suspecta că n-o integrăm
Săftoiu, noi dezvăluiri despre Udrea: Era tensiune la Cotroceni, Băsescu ne suspecta că n-o integrăm
Traian Băsescu îl înfiera pe Dorin Cocoş până în 2004, dar a uitat de el odată ce Elena Udrea i-a devenit apropiată, spune Adriana Săftoiu. Fostul purtător de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale a povestit, într-un nou interviu, că atmosfera la Cotroceni era tensionată deoarece Traian Băsescu îşi acuza consilierii că nu o integrează în echipă pe Elena Udrea, la acea vreme şefa Cancelariei.
Senator PSD: 'Cazul Şova a devenit o obsesie. Să închidem subiectul pentru că ne facem de râs'
Senator PSD: "Cazul Şova a devenit o obsesie. Să închidem subiectul pentru că ne facem de râs"
Cazul Şova a devenit o obsesie şi trebuie închis cât mai repede pentru că Senatul se face de râs. O spune un social-democrat din conducerea instituţiei, chestorul Nicolae Moga. Săptămâna trecută, subiectul a iscat din nou discuţii aprinse între Opoziţie şi Putere. Călin Popescu Tăriceanu a avertizat că, dacă până marţi Comisia Juridică nu ajunge la o soluţie, atunci situaţia se va rezolva în plen.
Klaus Iohannis, după întrevederea cu Prințul Charles: Mi-a făcut plăcere. Mă bucur că ne reprezintă Photo
Klaus Iohannis, după întrevederea cu Prințul Charles: Mi-a făcut plăcere. Mă bucur că ne reprezintă
Prințul Charles a plecat, în jurul orei 18:08, de la Palatul Cotroceni, după o întrevedere de aproximativ 30 de minute cu preşedintele Klaus Iohannis. La scurt timp după, șeful statului a afirmat, într-o postare pe pagina personală de Facebook, că i-a făcut o mare plăcere să se întâlnească cu Prințul Charles, declarându-se încântat de faptul că moştenitorul Coroanei britanice "ne reprezintă și că vorbește despre România ca despre o parte a sufletului său".
Predoiu: După ce Livia Stanciu a preluat conducerea ÎCCJ, dosarele de corupție s-au judecat la timp
Predoiu: După ce Livia Stanciu a preluat conducerea ÎCCJ, dosarele de corupție s-au judecat la timp
Prim-vicepreședintele PNL, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, la Galați, că scopul atacurilor la adresa justiției este acela de a submina încrederea în acest sistem, pentru că în mecanismul justiției se procesează o serie de dosare, iar persoane din PSD și PLR au "emoții". În acest context, Predoiu a lăudat prestația Liviei Stanciu la conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție, subliniind faptul că după preluarea mandatului, dosarele de corupție, aflate pe rolul Curții Supreme, "nu au mai trenat, s-au judecat la timp, s-au dat soluții".
Kelemen, despre moțiunea de cenzură: După ce vedem textul, vom lua o decizie. Nu vom vota împotrivă
Kelemen, despre moțiunea de cenzură: După ce vedem textul, vom lua o decizie. Nu vom vota împotrivă
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Consiliul Reprezentanților Unionali de la Târgu Mureș, că după ce va vedea textul moțiunii de cenzură, anunțate de PNL, Uniunea va lua o decizie referitoare la modul în care se va raporta la aceasta, însă a precizat că nu va vota împotriva ei, "fiindcă nu e firesc". În același timp, Kelemen Hunor a subliniat că acest fapt nu înseamnă că UDMR va vota moțiunea de cenzură, adăugând faptul că "nu poți să critici Guvernul pentru ceea ce nu a făcut Parlamentul".
Parlamentarii o iau înaintea Guvernului: Au depus un proiect pentru suspendarea exportului de lemne
Parlamentarii o iau înaintea Guvernului: Au depus un proiect pentru suspendarea exportului de lemne
Mai mulți deputați au depus o inițiativă legislativă prin care propun interzicerea exportului de buşteni, cherestea şi lemne de foc pe o perioadă de cinci ani, şi nu doar de câteva luni, aşa cum propune Executivul. Cei 12 deputați, cei mai mulţi de la Putere, dar şi din Opoziţie au venit cu această propunere după ce premierul Victor Ponta a anunţat că măsura nu se va lua prin Ordonanţă de Urgenţă, aşa cum voia iniţial, ci prin proiect de lege, trimis la Parlament. 
Parlamentarii vor școli în limba română, pe lângă ambasadele şi consulatele din străinătate
Parlamentarii vor școli în limba română, pe lângă ambasadele şi consulatele din străinătate
Mai mulți parlamentari au depus un proiect, la Camera Deputaților, prin care propun înființarea de școli cu predare în limba română, pe lângă ambasadele şi consulatele din străinătate. Unităţile ar urma să fie înfiinţate de Ministerul Educaţiei, în colaborare cu ministerul de Externe şi coordonate de un Institut pentru Învăţământul românesc în străinătate. Senatul este for decizional.
Ambasadorul Africii de Sud: Mulţi tineri nu apreciază îndeajuns faptul că pot vota la 18 ani Alt tip
Ambasadorul Africii de Sud: Mulţi tineri nu apreciază îndeajuns faptul că pot vota la 18 ani
Ambasadorul Republicii Africa de Sud la București, E.S.Dna Thenjiwe Ethel MTINTSO, a vorbit, în cadrul emisiunii "Ambasador România", moderată de Alexandru Cumpănașu, despre ce a reprezentat Nelson Mandela, eroul luptei împotriva apartheidului şi primul preşedinte de culoare al Africii de Sud, precum și despre democrație și libertate. În viziunea sa, "mulţi tineri nu apreciază îndeajuns faptul că pot vota la 18 ani".
Cum a sfidat Guvernul legea în cazul organizării alegerilor locale parțiale
Cum a sfidat Guvernul legea în cazul organizării alegerilor locale parțiale
Aproape 50 de primării şi consilii judeţene nu au conducători, iar 14 scaune de parlamentar sunt vacante, în contextul în care Guvernul a refuzat să emită hotărârile pentru organizarea alegerilor parţiale. Posturile la nivel local vor rămâne vacante până la alegerile din vara anului viitor. Potrivit legii, alegerile locale parţiale puteau fi organizate doar până în data de 7 iunie, însemnând duminica viitoare.
Parlamentul, aproape de bilanț. La ce sunt restanți aleșii și ce au realizat din ce și-au propus
Parlamentul, aproape de bilanț. La ce sunt restanți aleșii și ce au realizat din ce și-au propus
Mai este o lună până la sfârşitul sesiunii parlamentare. Aleşii au început anul cu o vacanţă de o lună, iar din februarie s-au apucat de făcut legi. După consultări cu preşedintele ţării, şi-au propus ca până în vară să adopte legile electorale, să găsească o soluţie pentru votul în diasporă şi pentru ridicarea rapidă a imunităţii, să adopte un nou Cod fiscal şi să facă cel mai important pas spre modificarea Constituţiei.
Cinci români, pe lista neagră a Rusiei. Chifu, Cioroianu, Tomac, Hațegan și Chondon, indezirabili
Cinci români, pe lista neagră a Rusiei. Chifu, Cioroianu, Tomac, Hațegan și Chondon, indezirabili
Fostul ministru de Externe și ambasador desemnat pe lângă UNESCO, Adrian Cioroianu, fostul consilier prezidențial pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politică Externă, Iulian Chifu, liderul PMP, Eugen Tomac, şeful Statului Major al Forţelor Navale, Tiberiu Liviu Chondon și directorul general adjunct al companiei de stat Transgaz, Gheorghe Hațegan, au fost declarați indezirabili pe teritoriul Rusiei. Pe lista negră a Rusiei figurează zeci de cetățeni europeni.