Articolele din categoria POLITICĂ:

Vasile Dâncu: Administrația locală comunică numai în alegeri și numai prin vocea primarului Exclusiv
Vasile Dâncu: Administrația locală comunică numai în alegeri și numai prin vocea primarului
Vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației, a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii "Realitatea Românească", într-o ediție specială transmisă din Aula Magna a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, că este de datoria actualului Guvern să găsească mijloacele de a comunica sincer cu oamenii pentru a crea un mecanism al responsabilizării, și nu cum au procedat reprezentanții administrației locale, până în prezent, și anume să comunice numai în alegeri și prin vocea primarului.
Vasile Dâncu: Majoritatea reformelor pe care le putem face nu costă bani. Ne trebuie curaj! Exclusiv
Vasile Dâncu: Majoritatea reformelor pe care le putem face nu costă bani. Ne trebuie curaj!
Vicepremierul Vasile Dâncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației, a declarat, vineri seară, în cadrul emisiunii "Realitatea Românească", într-o ediție specială transmisă din Aula Magna a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, că miniștrii și secretarii de stat, care s-au aflat în aparatul guvernamental de-a lungul timpului, nu au avut curajul "să riște pe mâna specialiștilor schimbarea". În acest context, Dâncu a subliniat faptul că motorul României se poate reporni dacă "îi vom mobiliza pe tineri să își pună câteva întrebări și să creăm un pic de încredere în mecansimul social". 
Vasile Dâncu: Guvernele de tehnocrați sunt pauze de respirații între anumite etape ale politicii Exclusiv
Vasile Dâncu: Guvernele de tehnocrați sunt pauze de respirații între anumite etape ale politicii
Vicepremierul Vasile Dâncu a discutat împreună cu analistul politic Cozmin Gușă și cu jurnalistul Octavian Hoandră, la ”Realitatea Românească” de la Realitatea TV despre proiectele guvernării ”înfricoșate”, despre care sociologul a vorbit într-un articol de-al său. El a fost ”provocat” să vorbească despre schimbările pe care Cabinetul Cioloș le va aduce spațiului politic din România în mandatul pe care l-a preluat în luna noiembrie.
Cozmin Gușă: Astăzi, NATO și SUA nu pot fără România Exclusiv
Cozmin Gușă: Astăzi, NATO și SUA nu pot fără România
Consultantul politic, Cozmin Gușă, a vorbit, vineri seară, în cadrul emisiunii "Realitatea Românească", într-o ediție specială transmisă din Aula Magna a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, despre poziția geostrategică a României, care ne permite să negociem în raport cu NATO și SUA. În viziunea sa, atât NATO, cât și SUA "nu pot, astăzi, fără România", în condițiile în care suntem "ultimul bastion al euroatlantismului" din regiune.
Cozmin Gușă: "Generația care urmează să conducă România nu e activă". Ce ne împiedică să evoluăm Exclusiv
Cozmin Gușă: "Generația care urmează să conducă România nu e activă". Ce ne împiedică să evoluăm
Consultantul politic, Cozmin Gușă, a vorbit, vineri seară, în cadrul emisiunii "Realitatea Românească", într-o ediție specială transmisă din Aula Magna a Universității Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, despre cât de important este ca generația tânără să fie activă și să se implice în conducerea statului. "Dacă nu veți deveni pozitivi și nu vom reusi să învățăm lecția faptului că trebuie să fim pozitivi și fermi în a ne afirma valoarea și potențialul, nu vom putea să mergem mai departe", a spus Cozmin Gușă. 
Candidații PNL la locale, vizați și de alte criterii de integritate decât cele prevăzute în statut
Candidații PNL la locale, vizați și de alte criterii de integritate decât cele prevăzute în statut
Liderul liberal, Ludovic Orban, a anunțat, vineri, la Palatul Parlamentului, că membrii PNL care vor candida la alegerile locale vor fi vizați și de alte criterii de integritate, decât cele prevăzute de statut privind procedurile în Justiție. Între criteriile de integritate care ar urma să fie luate în calcul pentru potențialii candidați ai PNL la locale, Orban le-a enumerat pe cele legate de conflict de interese și incompatibilități, dar și pe acela conform căruia un membru liberal care vrea să candideze la o primărie sau un consiliu județean să nu aibă contracte prin firmele sale cu respectivele unități administrativ-teritoriale.
Chifu: Războiul informațional între Rusia și Turcia va avea o vizibilitate din ce în ce mai mare Exclusiv
Chifu: Războiul informațional între Rusia și Turcia va avea o vizibilitate din ce în ce mai mare
Fostul consilier prezidențial pentru Afaceri Strategice, Securitate și Politică Externă, Iulian Chifu, a declarat, vineri, la Realitatea TV, în contextul tensiunilor ruso-turce și sancțiunilor recent anunțate de Moscova asupra Ankarei, că sunt gesturi care indică o creștere a nervozității între cele două state, însă faptul că ambasadorii nu au fost rechemați arată că suntem departe "de o situație atât de încrâncenată". În acest sens, Chifu a declarat că "războiul informațional între Rusia și Turcia va urma și va avea o vizibilitate din ce în ce mai mare și dură, în termenii de calificare a Turciei". 
Ministrul Energiei: Stocurile de gaze pentru iarnă, acoperite, cele de cărbune ne îngrijorează
Ministrul Energiei: Stocurile de gaze pentru iarnă, acoperite, cele de cărbune ne îngrijorează
Stocurile de gaze sunt acoperitoare pentru durata iernii, există însă "un număr de îngrijorări" cu privire la stocurile de cărbune, a declarat ministrul Energiei, Victor Vlad Grigorescu, vineri, în cadrul comandamentului de iarnă la care au participat șefii structurilor centrale și teritoriale ale MAI, prefecți și reprezentanți ai tuturor ministerelor și instituțiilor cu atribuții în domeniu.
Interzis în UE, acceptat în România. Șeful Dumei ruse, primit cu proteste la București
Interzis în UE, acceptat în România. Șeful Dumei ruse, primit cu proteste la București
Preşedintele Dumei ruse Serghei Narîşkin se va afla vineri la București pentru a participa la Adunarea Generală a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), afirmă un comunicat postat pe site-ul oficial al Dumei ruse, citat de agențiile de presă TASS și RIA Novosti. Narîșkin are interdicție la intrarea în UE, dar MAE român argumentează că asta nu îl împiedică să intre în România. 
DNA cere aviz de la Parlament pentru arestarea preventivă a lui Ioan Oltean. Vot, peste 2 săptămâni
DNA cere aviz de la Parlament pentru arestarea preventivă a lui Ioan Oltean. Vot, peste 2 săptămâni
Procurorii DNA cer aviz de la Parlament pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Ioan Oltean, deputat PNL, după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în dosarul ANRP. Acesta este acuzat ca a primit mita 600 000 de euro în încinta unei parohii de la omul de afaceri Mihai Rotaru, pentru a interveni la Crinuţa Dumitrean astfel încât să fie aprobată în comisia ANRP cererea omului de afaceri de acordare a unei despăgubiri de aproape 109 milioane de lei, pentru un teren în Piteşti. Totodată, se cere aviz şi pentru arestarea preventivă a deputatului Cătălin Teodorescu, implicat în acelaşi dosar. Crinuţa Dumitrean a fost deja reţinută joi seară, pentru 24 de ore de către procurorii DNA. Ludovic Orban a anunţat că Ioan Oltean s-a retras din funcţiile politice deţinute în PNL, dar rămâne deputat.  Ulterior, conducerea Camerei Deputaţilor a anunţat că cel mai probabil, votul în plen pentru Ioan Oltean va avea loc peste 2 săptămâni.
Dacian Cioloş, la comandamentul de iarnă la MAI: Măcar ce ţine de noi să facem în mod profesionist
Dacian Cioloş, la comandamentul de iarnă la MAI: Măcar ce ţine de noi să facem în mod profesionist
Ninsorile abundente au determinat Guvernul să activeze Comandamentul de Iarnă. Şedinţa de la sediul MAI a avut loc în această dimineaţă, în prezenţa premierului Dacian Cioloş. Şeful Guvernului punând că trebuie luate toate măsurile pentru a nu exista probleme. Acesta a spus că nu vrea sa lase impresia că le ştie pe toate şi a punctat că măcar măsurile luate de ei să fie profesioniste.
Ioan Oltean despre biserică, în 2012: "Politicienii smeriţi se închină în coate şi genunchi.."
Ioan Oltean despre biserică, în 2012: "Politicienii smeriţi se închină în coate şi genunchi.."
Deputatul PNL, Ioan Oltean, a fost acuzat ieri de procurorii DNA că a primit mită 600 000 de euro în curtea unei biserici. După audiere, Oltean a declarat în faţa jurnaliştilor că nu ştie unde este biserica în care DNA susţine că are fi luat mită. În schimb, o declararaţie din 2012 de a sa arată cât de elavios este deputatul, acesta spunând că "biserica este sfântă în campanie, iar politicienii vin smeriţi şi se închină în coate şi genunchi".
Cioloș: Am cerut Ministerului Transporturilor o analiză în maximum zece zile vizavi de CNADNR  Exclusiv
Cioloș: Am cerut Ministerului Transporturilor o analiză în maximum zece zile vizavi de CNADNR
Premierul Dacian Cioloș a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că atât timp cât "la Ministerul Transporturilor nu avem performanță și predictibilitate nu vom putea crește gradul de execuție", adăugând faptul că "riscăm să avem o problemă nu doar de eficiența lucrărilor, ci de credibilitate în relația cu Comisia Europeană". În acest sens, Cioloș a punctat că a solicitat Ministerului Transporturilor să vină, în cel mult zece zile, cu o analiză vizavi de funcționarea CNADNR.
Cioloș, despre relația cu partidele și Iohannis: Dialogul e esențial. Vom avea contacte periodice  Exclusiv
Cioloș, despre relația cu partidele și Iohannis: Dialogul e esențial. Vom avea contacte periodice
Premierul Dacian Cioloș a declarat, joi seară, în cadrul emisiunii "Jocuri de Putere", moderată de Rareș Bogdan, că își dorește să aibă o relație instituțională cu partidele politice și președintele Klaus Iohannis și, de îndată ce proiectul de buget pe 2016 și planul de acțiuni sectoriale vor fi adoptate, "să aibă întâlniri periodice cu grupurile parlamentare pentru a discuta punerea în aplicarea a acestor priorități".