Magistraţii CCR au motivat hotărârea, marți, prin faptul că desemnarea lui Ludovic Orban drept candidat pentru funcţia de prim-ministru nu reprezintă ''prima solicitare'' de învestitură.
"Având în vedere că existenţa conflictului juridic a fost determinată de desemnarea de către Preşedintele României a candidatului la funcţia de prim-ministru cu încălcarea dispoziţiilor art.103 alin.(1) din Constituţie, Curtea reţine că această desemnare nu poate declanşa procedura de învestitură a Guvernului. Prin urmare, ca efect al prezentei decizii, desemnarea domnului Ludovic Orban în calitate de candidat pentru funcţia de prim-ministru, urmată de solicitarea votului de încredere pentru programul şi lista Guvernului prezentate de acesta Parlamentului, nu reprezintă 'prima solicitare' de învestitură în sensul art. 89 alin. (1) din Constituţie şi, prin urmare, nu constituie momentul de la care se calculează termenul de 60 de zile prevăzut de acelaşi text constituţional", se arată în motivarea publicată marţi pe site-ul CCR.
Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului”, se arată în motivarea publicată marţi pe site-ul CCR.
”Aplicând aceste considerente de principiula situția de fapt supusă judecății,Curtea constată că, în cauză, Președintele României a desemnat în calitate de candidat la funcția de prim-ministru, în data de 6 februarie 2020, aceeași persoană care ocupă funcția de prim-ministru al Guvernuluicăruia Parlamentul i-a retras încrederea prin adoptarea unei moțiuni de cenzură cu doar o zi înainte, în data de 5 februarie 2020. Aceasta, în absența oricăruielementde natură să creeze convingerea PreșdinteluiRomânei că, în decurs de o zi, s-ar fi schimbat ceva în privința opțiunii parlamentare,ceea ce demonstrează, ab initio, o ignorare a rolului și voinței Parlamentuluiexprimate prin adoptarea moțiunii de cenzură, așadar utilizarea procedurii prevăzute de art.103 alin.(1) din Constituție contrar scopului pentru care a fost instituită. 118. De asemenea, Președintele României a susținut, prin declarațiile publice și actul desemnării,un candidatla funcția de prim-ministrucare, la rândul său,a declarat public că urmărește respingerea de către Parlament a două cereri de învestitură a Guvernului și declanșarea dizolvării Parlamentului în condițiile art.89din Constituție.Desigur că sesizările privesc un conflict juridic de naturăconstituționalăîntre Președinte și Parlament, astfel încât, aparent, conduita candidatului la funcția de prim-ministru excedeazăobiectuluiacestei cauze. Această conduită prezintă însă relevanță pentru aprecierea conduitei constituționale a Președintelui României. Urmând logica textelor constituționale de referință analizate și acționând cu loialitate constituțională, Președintele României ar fi trebuit să excludă, de plano, un candidat care se pronunță, atât înainte,cât și în timpul și după consultări,în sensul că vacontribui la respingerea celor două propuneri de Guvern care vor fi formulate,pentru a se întruni condițiile constituționale care să permită Președintelui României ”să dizolve acest Parlament.
Desemnarea realizatăîn aceste condiții, precum și faptul că declarațiile publice ale Președintelui Românei și candidatului la funcția de prim-ministru converg către concluzia enunțată în sesizările ce formează obiectul prezentei cauze,respectiv a existențeiintenției comune de a intra ”în logica alegerilor anticipate”,demonstrează, de asemenea,utilizarea procedurii prevăzutede art.103 alin.(1) din Constituție contrar scopului pentru care a fost instituită. În plus,desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministrucu scopul de aprovoca o criză politică de natură să conducă la alegeri anticipate, implicând, ca etapă intermediară, dizolvarea Parlamentului, determină ca ceea ce constituie, în mod obișnuit, efectul unor încercări nereușite de a forma un nou Guvernsăsetransformeîntr-un scop declarat, urmăritși asumat de autorități publice de rang constituțional. Or, oasemenea conduită contravine în mod flagrant spiritului Constituției și loialității constituționale, se arată în motivarea CCR.
