CRIZA din UCRAINA. Rebelii proruşi şi liderul lor au FUGIT din Slaviansk. Cer ajutor Moscovei O "mare parte" dintre combatanţii rebeli şi principalul lor lider au fugit din Slaviansk, unul dintre bastioanele proruse din estul ţării, în faţa forţelor de la Kiev, a anunţat sâmbătă dimineaţa ministrul ucrainean de Interne Arsen Avakov într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.
SONDAJ INCREDIBIL: Ce spun francezii despre Sarkozy după ce a fost inculpat pentru corupţie Aproape doi din trei francezi (65 la sută) nu doresc ca Nicolas Sarkozy să se prezinte la alegerile prezidenţiale din 2017, în timp ce 70 la sută sunt de părere că fostul preşedinte al Franţei va candida, potrivit unui sondaj al BVA pentru Itélé şi Le Parisien-Aujourd'hui en France.
CLĂDIRE cu 11 etaje PRĂBUŞITĂ în India. BILANŢ TERIBIL: 61 de morţi Prăbuşirea unui imobil, sâmbătă, în sudul Indiei, s-a soldat cu 61 de morţi, potrivit unui bilanţ definitiv furnizat vineri de un oficial al poliţiei care a anunţat încheierea operaţiunilor de salvare.
Exerciţiu militar de amploare în Coreea de Nord. AVERTISMENTUL lui Kim Jong-un pentru "DUŞMANI" Liderul nord-coreean Kim Jong-un a condus un exerciţiu militar de amploare care a simulat efectuarea unui asalt asupra unei insule şi a profitat de această ocazie pentru a avertiza că Sudul "va regreta amar" o eventuală incursiune, a anunţat sâmbătă agenţia nord-coreeană KCNA.
Cutremur cu magnitudine de 5,7 în nord-estul Japoniei Un cutremur cu magnitudine de 5,7 a avut loc sâmbătă dimineaţa în largul coastei de nord-est a Japoniei, fără să producă pagube, potrivit Institutului american de geofizică, sau să prezinte risc de tsunami, potrivit Agenţiei meteorologice nipone.
Anchetă în cazul adolescentului român de etnie româ, linșat la Paris Un judecător de instrucție din Franța a deschis o anchetă în cazul adolescentului român de etnie romă linșat la mijlocul lunii iunie în suburbiile capitalei franceze, un caz care a generat indignare, dar în care până în prezent nu a fost reținut niciun suspect, au indicat vineri surse concordante, citate de AFP.
Lider separatist: Slaviansk va fi DISTRUS dacă Rusia nu intervine Igor Strelkov, "ministrul" Apărării din "Republica populară Doneţk", a apreciat, vineri, că oraşul Slaviansk, bastion al insurgenţilor proruşi din estul Ucrainei, va fi "distrus" în două săptămâni, dacă Rusia nu intervine militar sau pentru încheierea unui armistiţiu.
Min. Sănătăţii bulgar: Monitorizările nu constată înrăutăţirea calităţii apelor pentru îmbăiere Ministerul bulgar al Sănătăţii precizează că, până în prezent, doar la efectuarea analizei probelor de apă marină dintr-o zonă de îmbăiere - Plaja Ofiţerească din oraşul Varna - s-a constatat depăşirea normelor admisibile, probele din zonele învecinate neindicând abateri de la cerinţele obligatorii.
O învăţătoare, ÎNJUNGHIATĂ MORTAL în faţa elevilor O învăţătoare a fost înjunghiată mortal vineri dimineaţa, la Albi, în sud-vestul Franţei, în faţa copiilor, de către mama unui elev care a fost arestată imediat, a anunţat procurorul din localitate, relatează AFP.
Guvernul german vrea să INTERZICĂ exploatarea gazelor de şist cel puţin până în 2021 Guvernul german vrea să interzică exploatarea gazelor de ştist cel puţin până în 2021, din cauza opoziţiei puternice a populaţiei faţă de metoda fracturării hidraulice.
Rusia a iniţiat manevre navale în Marea Neagră Rusia a iniţiat vineri exerciţii navale în Marea Neagră, anunţă Ministerul rus al Apărării, manevrele începând în acelaşi timp cu cele ale unor state membre NATO, relatează RIA Novosti.
SCENE ȘOCANTE. O șoferiță a accidentat intenționat două persoane Caz şocant în statul american Texas, unde o şoferiţă a călcat intenţionat doi bărbaţi, într-o benzinărie din Houston.
EXERCIŢIU MILITAR în Marea Neagră, cu nave din România, Bulgaria, SUA, Grecia, Italia România va participa cu două nave militare, în perioada 4-12 iulie, la exerciţiul multinaţional NATO Breeze 2014, care are loc în Marea Neagră, la manevre urmând să ia parte şi nave din Bulgaria, SUA, Turcia, Grecia şi Italia.
Un agent al serviciilor germane de informaţii, suspectat de spionaj în favoarea SUA Un colaborator al serviciilor de informaţii germane - BND - este suspectat că a spionat, în contul Statelor Unite, Comisia Bundestagului însărcinată cu anchetarea activităţilor Agenţiei americane de informaţii NSA, scrie presa germană vineri.
Învăţătoare ÎNJUNGHIATĂ MORTAL de către mama unui elev, în faţa copiilor O învăţătoare a fost înjunghiată mortal, vineri dimineaţa, la Albi, în sud-vestul Franţei, în faţa copiilor, de către mama unui elev care a fost arestată imediat, a anunţat procurorul din localitate.
Pasarelă PRĂBUŞITĂ peste autostradă: cel puţin doi morţi. "Am auzit zgomote asurzitoare!" Cel puţin două persoane au murit, iar alte 19 au fost rănite, joi, în urma prăbuşirii unei pasarele - aflate în construcţie cu ocazia Campionatului Mondial - deasupra unei autostrăzi, la Belo Horizonte (sud-est), a anunţat Secretariatul Sănătăţii din statul Minas Gerais, relatează AFP.
Lumea de coşmar a românilor din Sicilia. Româncele au făcut 762 avorturi într-un an Numai în 2012, 762 de românce au făcut avorturi în Sicilia. Multe dintre aceste femei sunt violate sau convinse să se prostitueze după orele de muncă pe câmpuri, pentru o porţie de mâncare sau un pumn de mărunţiş. Un reportaj al cotidianului La Repubblica arată, din nou, lumea de coşmar din Sicilia, scrie gazetaromaneasca.com.
Uraganul Arthur a atins zona de coastă a SUA la nivelul statului North Carolina Uraganul Arthur a atins zona de coastă a Statelor Unite joi, la nivelul statului North Carolina, în contextul în care milioane de americani de pe Coasta de Est se pregăteau pentru impactul acestuia în ajunul Zilei Naţionale de la 4 iulie, potrivit Mediafax.
Euronews: Mafia din Republica Moldova ar vinde armament rusesc separatiştilor proruşi din Ucraina Una dintre cele mai puternice grupări criminale din Republica Moldova ar vinde armament rusesc separatiştilor proruşi din Ucraina, potrivit unor informaţii de presă, relatează site-ul postului Euronews.
Ambasadorul României la Budapesta, convocat la Ministerul maghiar de Externe. Ce SOLICITĂ Ungaria Ministerul maghiar de Externe l-a convocat joi pe ambasadorul României Alexandru Victor Micula pe tema respingerii solicitării Ungariei de a deschide birouri consulare la Oradea şi Târgu Mureş, relatează MTI.
Kievul promite recucerirea Crimeei Ministrul Apărării de la Kiev a anunţat că unul dintre obiectivele sale este recucerirea peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în luna martie.
Integrarea Transnistriei nu este pe agenda Moscovei, îşi exprimă regretul Şevciuk Integrarea regiunii separatiste moldovene Transnistria în Federaţia rusă "nu este pe agenda" vizitei la Moscova, şi-a exprimat regretul joi Evgheni Şevciuk, "preşedintele" separatist prorus al acestui teritoriu într-o conferinţă de presă susţinută în capitala rusă, relatează AFP.
Kievul anunţă că a distrus o coloană de 5 camioane care transporta insurgenţi proruşi Forţe ucrainene care participă la "operaţiunea antiteroristă" au distrus o coloană de cinci camioane militare de tip Kamaz care transporta insurgenţi proruşi, a anunţat joi Ministerul Apărării.
Furtuna tropicală Arthur ameninţă să se transforme în uragan înaintea Zilei Naţionale a SUA Furtuna tropicală Arthur, prima din sezonul uraganelor în Atlantic, s-a amplificat miercuri, deversând trombe de apă pe unele plaje frecventate de către turişti în sud-estul Statelor Unite şi putându-se transforma în uragan joi, cu o zi înaintea Zilei Naţionale de 4 iulie.
Cum şi-a tratat un CUPLU copilul AUTIST: pentru GESTUL ÎNGROZITOR, acum sunt la ÎNCHISOARE Un cuplu care locuia în suburbia oraşului Los Angeles, în Statele Unite, a fost arestat marţi pentru că şi-a închis fiul autist, în vârstă de 11 ani, într-o cuşcă metalică.
Preşedintele chinez Xi Jinping, în Coreea de Sud, după noi tiruri de rachetă nord-coreene Preşedintele chinez Xi Jinping a sosit joi la Seul într-o vizită de stat de două zile, dominată de problema programului nuclear nord-coreean, în contextul în care în ultimele zile Phenianul a trecut de la proferarea unor ameninţări la tiruri de rachetă şi la oferte de pace, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Pentagonul: Transferul de arme chimice siriene spre nava americană s-a încheiat Transferul a 78 de containere ce transportau arme chimice siriene spre nava americană Cape Ray pentru a le distruge s-a încheiat miercuri într-un port din sudul Italiei, a anunțat Pentagonul, relatează AFP, potrivit AGERPRES.
Japonia va ridica o parte din sancţiunile impuse Coreei de Nord Japonia va ridica o parte din sancţiunile unilaterale împotriva Phenianului, a anunţat joi premierul japonez, Shinzo Abe, relatează AFP, potrivit Mediafax.
"Republica populară" Lugansk acuză Kievul că foloseşte "bombe americane" Armata ucraineană a folosit la Lugansk "bombe produse în Statele Unite", a declarat purtătorul de cuvânt al "republicii" autoproclamate Lugansk, Vladimir Inogorodski, citat de agenţia rusă RIA Novosti, în pagina electronică, potrivit Mediafax.
Belarusul este pregătit să se apere alături de Rusia, afirmă Lukaşenko Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko l-a asigurat miercuri pe omologul său rus Vladimir Putin că Minskul "este pregătit să se apere" alături de Moscova, la fel ca în trecut, după inaugurarea unui muzeu consacrat celui de-al Doilea Război Mondial în capitală, potrivit Mediafax.