Articolele din categoria EXTERN:

SUA și Cuba își reiau relațiile diplomatice, odată cu redeschiderea ambasadelor, luna aceasta
SUA și Cuba își reiau relațiile diplomatice, odată cu redeschiderea ambasadelor, luna aceasta
Statele Unite și Cuba își vor redeschide, pe 20 iulie, ambasadele la Havana și Washington. Momentul solemn va marca, de asemenea, reluarea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, după 54 de ani. "În urmă cu un an, părea imposibil că SUA își vor înălța din nou steagul pe ambasada lor de la Havana", a declarat președintele american Barack Obama. Din 1977 încoace, cele două țări aveau, la Washington și Havana, doar secții de interese însărcinate mai mult cu atribuții consulare.
Tsipras susţine referendumul de duminică şi acuză UE de şantaj: "Europa e prea autoritară" Alt tip
Tsipras susţine referendumul de duminică şi acuză UE de şantaj. Eurogrupul amână negocierile
Grecii vor merge în mod cert la referendum duminică şi ei vor decide cum mergem mai departe, a anunţat miercuri premierul Alexis Tsipras. El i-a îndemnat pe eleni să NU voteze pentru măsurile propuse de creditorii internaţionali, la jumătate de zi după ce a decis să accepte o parte din planul lor. Europa însă îi închide uşa în nas. "Discutăm după referendum", e mesajul Germaniei, ţară care îi transmite guvernului SYRIZA că s-a răzgândit prea târziu. La fel au procedat şi liderii Eurogrupului, la şedinţa organizată miercuri seară.
 Generozitate tipic germană! Lufthansa vrea să dea câte 25.000 de euro familiilor victimelor tragedi
Generozitate tipic germană! Lufthansa vrea să dea câte 25.000 de euro familiilor victimelor tragedi
Compania aeriană germană Lufthansa s-a oferit să plătească compensații în valoare de 25.000 de euro pentru fiecare dintre victimele accidentului de pe 24 martie, în Alpii francezi, care a implicat un avion ce aparținea subsidiarei sale Germanwings. Oferta se adaugă asistenței de urgență de 50.000 de euro pentru fiecare victimă pe care compania a plătit-o familiilor, după cum au indicat avocații acestora.
​Nu doar Grecia e falită! Se întâmplă și la „Case” mai mari, chiar „în umbra” Casei Albe
​Nu doar Grecia e falită! Se întâmplă și la „Case” mai mari, chiar „în umbra” Casei Albe
Acum, când se vorbește practic numai despre falimentul statului elen, mai există o entitate statală ce are datorii enorme pe care nu și le poate achita. Mai mult, spre deosebire de Grecia, asupra căreia sunt ațintiți ochii întregii lumi, acest stat nici măcar nu se poate declara falit. Vorbim despre Puerto Rico, al cărui guvernator a declarat că acest teritoriu american nu/și poate plăti datoria de 72 de miliarde de dolari, relatează BBC.