Alegeri Slovacia. Extrema dreaptă intră în Parlament. Partidul premierului, pe primul loc Rezultatele alegerilor legislative desfășurate sâmbătă în Slovacia confirmă că partidul social-democrat al premierului Robert Fico se află pe primul loc, dar el pierde majoritatea absolută, iar avansul partidelor de opoziție, inclusiv al extremei drepte, va conduce la un parlament foarte fragmentat și la negocieri dificile pentru formarea unei coaliții, relatează agențiile AFP și Reuters.
Atentatul de la Bagdad, soldat cu cel puţin 47 de morţi, revendicat de Statul Islamic Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul cu camion-cisternă comis duminică la Bagdad, soldat cu cel puţin 47 de morţi.
Panică într-un avion care decola din Italia: "Mă prăbuşesc în ocean cu 200 de pasageri" Un pilot italian care urma să efectueze o cursă aeriană intercontinentală a fost suspendat câteva luni după ce şi-a ameninţat soţia că, dacă îl va părăsi, va prăbuşi în ocean avionul cu sute de pasageri.
Decizia de ultimă oră luată de Austria privind refugiaţii: "Acum, este şi rândul altora" Austria nu vrea să participe la sistemul de distribuire a refugiaţilor propus de Uniunea Europeană, afirmă ministrul austriac al Apărării, Hans Peter Doskozil. "Noi avem deja partea leului..., pentru că primim 37.500 de solicitanţi de azil doar anul acesta. Acum, este şi rândul altora. De ce ar trebui Austria să ia refugiaţi din Grecia?! Acest lucru ar transmite un semnal greşit", a declarat Hans Peter Doskozil.
Atac armat, soldat cu cel puțin 10 morți. Atacatorii purtau uniforme de poliție Cel puțin 10 persoane au murit într-un atac armat din Honduras.
Donald Trump şi Ted Cruz au înregistrat câte două victorii în cursa prezidenţială republicană Donald Trump şi Ted Cruz au înregistrat câte două victorii în cursa prezidenţială republicană, în timp ce, în tabăra democrată, Hillary Clinton a câştigat în Louisiana, iar Bernie Sanders în Nebraska şi Kansas.
Disperare și haos în nordul Greciei. 13.000 de imigranţi sunt blocaţi la frontiera cu Macedonia Aproximativ 13.000 de migranţi sunt blocaţi în nordul Greciei, la frontiera cu Macedonia, aşteptând în condiţii igienice deplorabile, informează Le Figaro.
Alegeri Statele Unite. Cine a câştigat maratonul de vot Super Saturday Votare maraton sâmbătă în cinci state componente ale SUA, în așa-numita zi "Super Saturday", pentru a alege cine va fi nominalizat la alegerile prezidențiale din noiembrie: Donald Trump şi Ted Cruz au înregistrat câte două victorii în cursa prezidenţială republicană, în timp ce, în tabăra democrată, Hillary Clinton a câştigat în Louisiana, iar Bernie Sanders în Nebraska şi Kansas.
Turcia și Iranul, două țări rivale, încearcă "să gestioneze diferențele" Turcia și Iranul, două țări aflate pe poziții opuse în războiul civil din Siria, au fost de acord că trebuie să coopereze pentru a pune capăt conflictelor sectare în regiune, inclusiv sprijinind o încetare a focului fragilă, după ce liderii lor s-au întâlnit la Teheran sâmbătă.
Anunţul incredibil făcut de armata SUA. Se renunţă la posturile "exclusiviste" Armata americană a început procesul de recrutare a femeilor pentru toate posturile de luptă, inclusiv pentru unitatea de elită Navy SEALs, informează sâmbătă cotidianul spaniol El Pais.
Doi români au provocat cel mai mare accident în lanț din istoria unei țări UE Doi cetăţeni români şi un cetăţean italian au fost puşi sub acuzare în Slovenia, la mai bine de o lună de la cel mai mare accident în lanț din istoria țării. Peste 50 de vehicule au fost implicate în carambolul de la sfârșitul lunii ianuarie, în care și-au pierdut viața patru persoane, între care și un român.
Preşedintele Poloniei, implicat într-un accident rutier. Maşina prezidenţială a ajuns într-un şanţ Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda a scăpat nevătămat dintr-un accident de circulaţie care s-a produs pe o autostradă din sudul ţării. Un pneu al limuzinei prezidenţiale a explodat iar maşina a ajuns în şanţ.
Jihadiștii plănuiau atacuri la centrale nucleare din Belgia. Acțiune militară anti-tero de amploare O sută patruzeci de militari belgieni vor fi desfășurați în scurt timp în cadrul unei operațiuni speciale de patrulare la mai multe centrale nucleare din țară, a anunțat guvernul belgian.
Uniunea Europeană cere Turciei să respecte libertatea presei Turcia, în calitatea sa de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, trebuie să respecte libertatea presei, a transmis sâmbătă serviciul de presă al UE, după punerea sub tutelă judiciară a cotidianului Zaman, ostil președintelui Recep Erdogan, transmite AFP.
Sfatul incredibil dat de Angela Merkel. Aşa pot refugiaţii să se integreze Refugiații s-ar putea integra mai bine în societatea germană prin implicarea în sporturi de echipă, precum fotbalul și handbalul, a declarat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel, în mesajul său săptămânal, transmite DPA.
Decizie de ultimă oră. Se retrage din cursa pentru Casa Albă! Nimeni nu se aştepta Ben Carson a anunţat că se retrage din cursa pentru obţinerea nominalizării republicane la Casa Albă. Fostul neurochirurg a spus că mulţi oameni îl apreciază, dar că asta nu înseamnă că îl şi votează. Teoria lui s-a confirmat şi în alegerile primare de până acum, unde Ben Carson a obţinut rezultate foarte slabe, doar câteva procente.
Haos în Turcia. 500 de oameni care scandau împotriva lui Erdogan, împuşcaţi cu gloanţe de cauciuc Poliția turcă i-a dispersat sâmbătă la Istanbul, cu ajutorul gazelor lacrimogene, a gloanțelor de cauciuc și a tunurilor cu apă, pe cei circa 500 de manifestanți reuniți în fața sediului cotidianului de opoziție Zaman, plasat sub tutelă judiciară și încercuit vineri noaptea de forțele de ordine, informează AFP.
Ungaria readuce în discuţie construirea unui gard la graniţa cu România. Anunţul oficialului Ungaria este pregătită să construiască un gard de-a lungul frontierei sale cu România dacă situația reprezentată de presiunea migrației o va impune, a declarat sâmbătă Gyorgy Bakondi, consilierul pe probleme de securitate al prim-ministrului ungar Viktor Orban, citat de MTI.
58 de răniţi în Thailanda, după ce a explodat motorul unei amabarcaţiuni Cel puţin 58 de persoane au fost rănite sâmbătă, în oraşuil thailandez Bangkok, după explozia motorului unei ambarcaţiuni, informează BBC News online, citat de Mediafax.
Conflictul din Siria. Lavrov şi Kerry au transmis noi avertismente Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de Stat american, John Kerry, au pledat, în cursul unei convorbiri telefonice, pentru organizarea unei noi sesiuni de negocieri pentru soluţionarea conflictului din Siria, scrie Mediafax
Conflictul din Ucraina. Ce a decis UE decis pentru fostul preşedinte prorus Ianukovici Uniunea Europeană a decis prelungirea sancţiunilor care vizează 16 cetăţeni ucraineni, inclusiv fostul preşedinte prorus Viktor Ianukovici, potrivit Jurnalului oficial UE, scrie Mediafax.
Avertismentul care vizează România: "Pregătiţi-vă de război". Ce spune un important strateg Într-un interviu cu George Friedman, unul dintre cei mai respectaţi strategi din lume, Business Insider a întrebat care sunt şansele izbucnirii unui nou război de proporţii în lume, informează zf.ro, scrie Mediafax. Acesta consideră că cea mai fierbinte zonă este Europa de Est.
Fiica lui El Chapo, baronul mexican al drogurilor, a dezvăluit ce a făcut acesta când a evadat Baronul mexican al drogurilor Joaquin 'Chapo' Guzman (58 de ani) a reușit să intre clandestin în SUA de două ori, după evadarea sa timp de cinci luni în 2015, a declarat fiica sa cotidianului The Guardian.
Alegeri prezidenţiale în SUA: un candidat s-a retras din cursa pentru Casa Albă Neurochirurgul în retragere Ben Carson a anunțat oficial vineri retragerea din cursa la învestitura republicană pentru Casa Albă, cu ocazia reuniunii anuale a conservatorilor, la două zile după ce hotărâse să ia o pauză în campania prezidențială, transmite AFP.
Turcia: Un ziar ostil președintelui Erdogan, luat cu asalt de poliție Poliția turcă a făcut uz de gaze și tunuri cu apă pentru a pătrunde în sediul cotidianului Zaman.
Spania: Parlamentul refuză din nou să acorde votul de încredere premierului desemnat Camera Deputaților de la Madrid a votat din nou în majoritate împotriva învestiturii socialistului Pedro Sanchez care a încercat vineri să obțină președinția guvernului pe baza unei alianțe a socialiștilor cu centriștii din formațiunea Ciudadanos.
Doi elevi s-au sinucis din cauza stresului legat de examene Presiunea examenelor se termină, uneori, tragic. Doi elevi s-au sinucis din cauza stresului legat de examenele care îi aşteptau.
Un camion din România s-a răsturnat în Franţa. Şoferul dă vina pe GPS Un camion înmatriculat în România a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat, pe o şosea îngustă situată într-o zonă muntoasă din Franţa, şoferul explicând că intrase pe acel segment de drum din cauza unei erori a aparatului de poziţionare GPS, informează site-ul LeDauphine.com.
Noi dezvăluiri despre El Chapo, regele drogurilor. Ce spune fiica cea mare a lui Celebrul lider interlop mexican Joaquin "El Chapo" Guzman s-a deplasat de două ori în Statele Unite, pentru a-şi vizita rudele, în intervalul în care era în libertate după ce evadase dintr-un penitenciar mexican, susţine fiica sa cea mare, Rosa Isela Guzmán Ortiz.
CE a prezentat un plan de restabilire a circulaţiei libere în Schengen până la sfârşitul anului Comisia Europeană a prezentat, vineri, un plan de restabilire a circulaţiei fără controale în Spaţiul Schengen până la sfârşitul anului, în contextul în care liderii Uniunii Europene fac presiuni asupra Turciei pentru limitarea afluxului de refugiaţi, informează site-ul agenţiei Reuters.