Bulgaria ameninţă că nu va semna acordul de liber schimb UE-Canada fără liberalizarea vizelor Guvernul bulgar a avertizat miercuri că nu va semna acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA) dacă nu va obține liberalizarea vizelor pentru cetățenii săi care doresc să călătorească în Canada, relatează AFP.
Afirmaţiile lui Hollande cutremură Franţa. A ordonat asasinarea a patru terorişti Afirmaţiile preşedintelui francez Francois Hollande, potrivit cărora ar fi ordonat asasinarea a cel puţin patru terorişti, publicate în cartea "Un preşedinte nu ar trebui să spună asta...", stârnesc critici şi nemulţumiri chiar şi în rândul taberei sale, inclusiv în guvern, scrie cotidianul de dreapta Le Figaro.
Proiect anti-șobolani, în Indonezia: Localnicii primesc 1,5 dolari pentru fiecare rozătoare prinsă Capitala indoneziană, Jakarta, unul dintre cele mai aglomerate şi mai poluate oraşe din lume, a lansat un nou program prin care se încearcă îndepărtarea rozătoarelor de pe străzi, oferind localnicilor câte 1,5 dolari americani pentru fiecare şobolan prins.
Alt tip Bărbatul acesta e căutat în toată Marea Britanie. Îţi dai seama de ce din fotografie? Poliţia din Marea Britanie a dat publicităţii o fotografie realizată de camerele de supraveghere cu un bărbat căutat.
Iohannis: Retragem rezervele legate de acordul CETA după o înțelegere privind vizele pentru români Klaus Iohannis a declarat, în conferința susținută la Palatul Cotroceni înainte de participarea sa la Consiliul European, care va avea loc joi și vineri, că România își "va retrage rezervele" legate de acordul de liber schimb dintre UE și Canada dacă se va ajunge la o înțelegere rezonabilă cu partea canadiană în privința liberalizării vizelor pentru români.
Michael Moore face portretul-robot al votantului lui Trump: Bărbat alb, peste 35 ani, expirat Regizorul Michael Moore, celebru pentru documentarele în care demontează explicaţiile oficialilor de la Washington referitoare la evenimente precum atentatele din 9 septembrie 2001, sistemul de sănătate american sau războiul din Irak, lansează o nouă lovitură împotriva clasei politice americane.
Alt tip Scene revoltătoare la Londra. Un bărbat asiatic, lovit din senin în metrou. Ce a urmat Un nou atac rasist în Londra. Un călător dintr-un tren de metrou a lovit cu pumnul, din senin, un pasager cu trăsături asiatice.
Alt tip Surpriza lui Donald Trump pentru ultima dezbatere televizată cu Hillary Clinton. Pe cine a invitat Donald Trump a decis să încerce să urce în sondaje apelând la un invitat controversat, fratele vitreg al lui Barack Obama, Malik, care este un susţinător al lui Trump.
DRAMĂ! Un tânăr actor a murit, după ce a încercat să intre în casă pe scara de incendiu Un tânăr actor american, Noah Witke, în vârstă de doar 25 de ani, a murit într-un accident tragic.
Rusia a suspendat acordul cu SUA asupra plutoniului, destinat producerii armelor nucleare Camera inferioară a parlamentului rus, Duma de Stat, a aprobat miercuri decretul semnat de președintele rus Vladimir Putin privind suspendarea acordului cu SUA asupra plutoniului cu destinație militară, au informat agențiile de presă ruse, relatează Reuters.
O mamă, în stare de șoc. Ce s-a întâmplat cu fiica ei din cărucior când ea a privit în altă parte O femeie care se afla la cumpărături cu bebelușul său a intrat în stare de șoc când a privit spre cărucior, după câteva clipe în care s-a uitat la standul cu alimente.
Reacție OFICIALĂ a Kremlinului! Ce crede Vladimir Putin despre candidații la președinția SUA Kremlinul a declarat miercuri că este gata să primească orice candidat la președinția SUA care vrea să îmbunătățească relațiile cu Moscova, reacție care survine după ce Donald Trump a anunțat că ar putea vizita Rusia dacă va câștiga alegerile luna viitoare, informează Reuters.
E oficial. MAE anunță că România nu va semna acordul UE-Canada, din cauza menținerii vizelor România nu este de acord cu semnarea de către Uniunea Europeană a unui acord comercial esențial cu Canada, potrivit Ministerului Afacerilor Externe.
INCREDIBIL. Locuitorii acestui oraş primesc bani pentru fiecare șobolan prins Jakarta, capitala Indoneziei și totodată una dintre cele mai mari metropole din lume, lansează o nouă inițiativă pentru a scăpa de șobolani oferind o recompensă de 1,50 de dolari pentru fiecare captură, informează AFP.
Au obligat-o să se mărite la 14 ani. Ce a urmat este cumplit In viata asta nu vom reusi sa ii intelegm pe toti. Unele culturi, unele obiceiuri ni se par atat de ciudate incat nu ne putem imagina cum de lumea poate sustine ca a evoluat.
Video Aşa ceva nu ai mai văzut! În China s-a născut un porc cu două râturi și trei ochi Un porc cu două râturi și trei ochi, născut într-un oraş din China, face furori pe internet de când stăpânul său a publicat mai multe imagini cu ciudatul animal.
Fenomenul care i-a speriat pe localnici. Zgomote stranii se aud din cer. "E semnul apocalipsei" Zgomote bizare s-au auzit în mai multe rânduri zilele trecute în Slovacia.
O femeie care suferă obezitate a slăbit 120 kilograme RAPID printr-o metodă neobişnuită După ce a ajuns să cântărească 323 de kilograme din cauza fostul său iubit care o încuraja să devină cea mai grasă femeie din lume şi o hrănea cu 13.000 de calorii în pe zi, Paddy Sanchez şi-a dat seama că ritmul acela o va omorâ aşa că s-a hotărât să facă o schimbare.
ALEGERI SUA. Ultima dezbatere: Clinton, aproape de victorie. Trump, nimic de pierdut A treia și ultima dezbatere dintre candidații la președinția SUA, Donald Trump (republican) și Hillary Clinton (democrată), se va desfășura miercuri seară, ora locală, în Las Vegas (statul Nevada) și este de așteptat ca ea să fie urmărită de un număr mare de telespectatori, chiar dacă de-a lungul timpului a treia dezbatere prezidențială din Statele Unite a fost cea mai puțin interesantă, comentează miercuri DPA, citată de Agerpres.
Războiul pentru Mosul, în a treia zi. Cel mai negru scenariu ar putea deveni realitate SUA se așteaptă ca luptătorii Statului Islamic să folosească arme chimice, în încercarea de a menține cât mai mult controlul asupra orașului Mosul, scrie Reuters.
Un individ, presupus militant al reţelei Stat Islamic, ucis la Ankara Un individ despre care se presupunea că are legături cu reţeaua teroristă Stat Islamic a fost omorât în cursul unei operaţiuni antiteroriste desfăşurate în districtul Etimesgut al capitalei turce Ankara.
Video Videoclipul pe care l-a aşteptat toată lumea! Un finlandez a înregistrat sunetul aurorei boreale Un om de ştiinţă din Finlanda a studiat mai mult de 15 ani, iarnă de iarnă, pentru a descoperi ce se ascunde în spatele sunetului aurorei boreale.
Atac armat în parcarea unui liceu din San Francisco Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, într-un atac armat în parcarea unui liceu din San Francisco, au anunţat poliţia şi reprezentanţi ai şcolii, relatează Reuters, preluat de News.ro.
Alegerile au fost amânate pentru mijlocul anului 2017. Decizia luată de autorităţile venezuelene Autoritatea electorală din Venezuela a anunţat amânarea alegerilor regionale, care ar urma să aibă loc la finalul primului semestru din anul 2017, în loc de luna decembrie a anului în curs, măsura stârnind nemulţumirea opoziţiei.
SONDAJ Tinerii din SUA preferă sfârșitul lumii, decât ca Trump sau Clinton să ajungă președinte Tinerii americani sunt atât de nemulţumiţi de alegerea pe care au o de făcut pentru Casa Albă încât aproape unul din patru spune că ar prefera ca un meteorit gigantic să lovească Pământul decât ca Donald Trump sau Hillary Clinton să devină preşedinte, relatează Reuters.
TRIST. "Spiderman" a ajuns să divorţeze Actorul Tobey Maguire, cal care i-a dat viaţă lui "Spiderman", în celebra serie cinematografică americană, a anunţat că va divorţa de soţia lui, Jennifer Meyer.
Imagini virale. A furat un obiect uriaș dintr-un magazin și l-a ascuns în pantaloni O serie de imagini cu un bărbat care a furat jaluzele dintr-un magazin fac furori pe rețelele de socializare, utilizatorii numindu-l ”cel mai nepriceput hoț”.
Ofensiva pentru Mosul, ziua a doua. Ce le fac teroriştii ISIS locuitorilor oraşului Locuitorii din Mosul 'sunt reținuți împotriva voinței lor' în acest oraș de către jihadiști ai grupării Statul Islamic (SI) care folosește 'scuturi umane' în fața ofensivei în curs a forțelor irakiene, a declarat marți un purtător de cuvânt al Pentagonului, relatează AFP.
Ce a păţit un prinţ saudit care a UCIS un alt bărbat. Pedeapsa, extrem de rară pentru Arabia Saudită Arabia Saudită a anunțat, marți, executarea unui prinț, membru al familiei conducătoare Al-Saud, pentru uciderea unui cetățean saudit, un eveniment rar în regat, informează France Presse.
Luare de ostatici, la Bruxelles, într-un supermarket. UPDATE: Atacatorul înarmat reţinut Cel puţin 15 persoane au fost luate ostatice, marţi seară, într-un supermarket situat la periferia oraşului Bruxelles, anunţă Poliţia belgiană. UPDATE: Atacatorul înarmat a fost reţinut de poliţie.