Un pensionar a jefuit o bancă. Ce explicaţie au primit poliţiştii Un pensionar a jefuit o bancă şi se aştepta să fie reţinut de poliţişti şi ulterior, condamnat la închisoare. Bărbatul a preferat această variantă, decât să mai stea acasă cu soţia.
Raportul CE, avertisment pentru legile care slăbesc anticorupţia şi OUG pentru graţiere Raportul Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare pe tema justiției notează bilanțul impresionant al DNA și ICCJ și subliniază că legislația anticorupție trebuie să se aplice tuturor în mod egal și la toate nivelurile. Modificările legislative menite în mod clar să slăbească sau să reducă domeniul de aplicare al infracțiunii de corupție sau care au reprezentat o provocare majoră la adresa independenței sau eficacității DNA ar atrage după sine reevaluarea progreselor realizate", precizează raportul. Totodată, raportul MCV mai notează, în continuare, la pagina 14, referitor la cele două OUG emise de Guvern, pentru amnistie şi graţiere, că "orice versiuni finale adoptate ale celor două proiecte de ordonanțe de urgență prezentate spre consultare de către Guvern la 18 ianuarie 2017 ar trebui privite din acest punct de vedere".
Video Cruzimea războiului din Siria, adusă sub lumina reflectoarelor la Festivalul Sundance Mai multe filme dedicate războiului din Siria și terorii jihadiste au fost prezentate în cadrul Festivalului de film independent Sundance, printre care "City of Ghosts", despre o rețea de localnici din Raqqa care au documentat abuzurile Statului Islamic, și "Last Men in Aleppo", un documentar despre salvatorii din cadrul "Căștilor albastre".
Bilanțul morților din hotelul lovit de avalanșă în Italia a crescut la 23 Autorităţile din Italia au scos încă cinci cadavre din dărâmăturile hotelului care a fost lovit de o avalanșă în urmă cu o săptămână, bilanțul morților ridicându-se acum la 23, au anunțat miercuri pompierii, relatează Reuters, citat de Agepres.
Dodon, atac la Iohannis: Eu nu îi spun să îl pună pe Dragnea prim-ministru Liderul prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a cerut președintelui României, Klaus Iohannis, să renunțe la declarații privind comportamentul politicienilor din Republica Moldova, relatează în pagina sa electronică portalul Deschide.md.
Victoria Nuland a părăsit Departamentul de Stat al SUA Asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene și eurasiatice, Victoria Nuland, un oficial cunoscut României, nu mai lucrează la Departamentul de Stat, scrie Profit.ro.
Veşti proaste din Grecia. Premierul Tsipras exclude adoptarea de măsuri pentru majorarea veniturilor Premierul grec Alexis Tsipras a anunţat că nu va adopta noi măsuri pentru majorarea veniturilor, pe lângă cele acceptate în schimbul programului de asistență financiară, pe fondul sporirii divergențelor cu creditorii internaționali, transmite Reuters, citat de Agepres.
Ordinul Cavelerilor de la Malta, decapitat. Marele Maestru pierde conflictul cu papa Francisc Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor de la Malta a demisionat după o dispută cu papa Francisc, notează Reuters.
Photo Medicii au rămas şocaţi când au văzut ce a ieşit din burta unei gravide:"E incredibil ce a născut!" Lara Carpenter, o tânără din Marea Britanie, a avut parte de o sarcină mai puţin obişnuită după ce a observat că burta i se mărise bizar de mult.
Ei sunt printre primii cetăţeni care au părăsit America lui Trump Au fost mai multe persoane care au anunţat că vor părăsi SUA, după ce Donald Trump a fost ales preşedinte al Americii şi acum avem dovada că nu au glumit.
Belgia, din nou în alertă! Poliția efectuează raiduri în zona Bruxelles Autorităţile belgieni au făcut miercuri dimineață raiduri în zona orașului Bruxelles în cadrul anchetei antiteroriste, a anunțat biroul procurorului federal al Belgiei, citat de Agepres.
Şocant! Un bărbat a făcut doi copii cu fiica sa de 23 de ani. Tânăra este şi ea "rodul" unui incest Un individ de 37 de ani din Noua Zeelandă a reuşit să şocheze o lume întreagă după ce a făcut doi copii cu fiica sa, în vârstă de 23 de ani.
Video Discursul halucinant al lui Trump în fața agenților CIA: "Trebuia să luăm petrolul din Irak" Primul drum pe care l-a făcut preşedintele Donald J. Trump a doua zi după preluarea mandatului a fost în suburbia Capitalei, la Langley – sediul CIA.
Om de afaceri influent, ucis de soția stripteuză Ca-n filme! Un om de afaceri din Marea Britanie a fost ucis, în urmă cu nouă ani. Sentința a fost pronunțată abia marți, 24 ianuarie. Bărbatul a fost călcat cu mașina, în Ucraina. Barry Pring (47 de ani) a fost omorât de un camion furat în Kiev.
Explozie de proporţii la un hotel din capitala Somaliei, Mogadiscio! O explozie puternică a avut loc la un hotel din capitala Somaliei, Mogadiscio, miercuri dimineața, au afirmat martori, citați de Agepres.
Stare de catastrofă naturală în Chile din cauza incendiilor de vegetație Chile se confruntă cu cele mai grave incendii de vegetaţie din ultima jumătate de secol.
O țară care deține bomba nucleară a efectuat noi teste balistice Pakistanul a anunţat marţi testarea cu succes a unei rachete balistice care poate transporta focoase nucleare, relatează cotidianul The Washington Post.
Donald Trump va limita accesul imigranţilor din Siria şi alte țări din Orientul Mijlociu Preşedintele Donald Trump va semna mai multe ordine executive, miercuri, prin care va impune interdicţii temporare pentru majoritatea refugiaţilor din Siria şi din alte şase state din Orientul Mijlociu sau din Africa.
Photo Cum arată cele mai friguroase ierni, la -67,7 grade Celsius Oraşul Oymyakon din Rusia este considerat cele mai friguros oraş din lume. La data de 06 februarie 1933, o temperatură de -67,7 °C a fost înregistrată acolo.
A ucis trei terorişti cu un singur glonţ. Cum a fost posibil - era o şansă de 1 la 1 milion Potrivit Daily Mail, un lunetist din cadrul SAS (forţele speciale ale armatei britanice) a omorât, în Irak, trei jihadişti ai Statului Islamic utilizând un singur glonţ.
Martin Schulz, fost președinte al PE, propus de social-democrații germani pentru postul de cancelar Partidul Social-Democrat (SPD) german a anunțat, marți seara, că îl propune pe fostul președinte al Parlamentului European (PE), Martin Schulz, în lupta cu Angela Merkel pentru postul de cancelar, la alegerile legislative ce vor avea loc în luna septembrie, în Germania.
Iohannis, la Strasbourg: Toată lumea mă întreabă ce se întâmplă în România! Grațierea nu e o soluție Președintele Klaus Iohannis, aflat într-o vizită oficială la Strasbourg, acolo unde are loc Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a declarat că a discutat cu președintele CEDO, dar și cu cel al Comisiei de la Veneția și Secretarul General, despre dosarele Curții Europene care vizează România și a informat că decizia-pilot va fi redactată și făcută publică în prima jumătate din 2017.
Trump intenţionează să îl păstreze în funcţie pe directorul FBI, James Comey - surse Președintele Statelor Unite, Donald Trump, intenționează să îl mențină în funcție pe James Comey, directorul Biroului Federal pentru Investigații (FBI), afirmă surse citate de site-ul agenției Reuters.
Acordul CETA de liber schimb între UE şi Canada, aprobat de o comisie a Parlamentului European Acordul Economic şi Comercial între Uniunea Europeană şi Canada (CETA) a primit aviz favorabil, marţi, din partea Comisiei pentru comerţ internaţional din Parlamentul European, anunţă Reuters.
Cea mai amuzantă comandă de pizza. Ce le-a cerut un bărbat bucătarilor. "E pentru iubita mea" Angajații unei pizzerii au avut parte de o comandă bizară din partea unui bărbat. Până la urmă, au onorat-o.
Fiica lui JFK vrea un mandat în Congresul american. Ar putea ţinti funcţia de PREŞEDINTE al SUA Caroline, fiica celui de-al 35-lea președinte al SUA, John F. Kennedy, intenționează să obțină un mandat în Congres.
De ce Rusia n-ar trebui să-şi facă griji DOAR pentru scutul antirachetă european. Veste din China Chiar dacă retorică rusă se concentrează numai pe elementele scutului antirachetă american din Europa, cu precădere pe instalațiile balistice din România, Moscova ar trebui să-și facă de acum griji față de securitatea sa din cauza deciziilor Beijingului de a instalata unele dintre cele mai avansate rachete intercontinentale la granița sino-rusă din Extremul Orient, scrie evz.md.
Trump, nouă decizie controversată - vrea să privatizeze radiodifuziunea publică americană Administraţia Trump vrea să privatizeze Corporaţia pentru Radifuziune Publică (CPB - Corporation for Public Broadcasting), asociaţia non-profit care promovează şi gestionează postul public de televiziune PBS (Public Broadcasting Service) şi radioul public NPR (National Public Radio) din Statele Unite, potrivit Washingtonpost.com.
Alt tip Cascadorie ÎNFIORĂTOARE - un bărbat a mers pe sârmă între două blocuri. Finalul e tragic! Un bărbat din oraşul rusesc Kurks a decedat după ce a căzut de la 30 de metri înălţime. Potrivit presei ruse, bărbatul a încercat să meargă pe o sârmă dintre două blocuri.
Undă de șoc pe piața valutară după decizia-surpriză privind Brexitul Lira sterlină se depreciază semnificati, marți după-amiază, după decizia Curţii Supreme din Marea Britanie privind Brexitul.