Gafa lui Trump la care și politicienii au râs. "Uitați-vă ce s-a întâmplat în Suedia" Donald Trump a stârnit noi glume pe seama sa în mediul online, în special pe rețeaua de socialiare Twitter, după ce într-o conferință de presă a făcut referire la un incident ”tragic” care s-ar fi petrecut recent în Suedia. În realitate, însă, nu s-a petrecut nimic.
Vicepreședintele SUA, ultimatum pentru țările membre NATO Vicepreşedintele Statelor Unite a dat un ultimatum ţărilor membre NATO. Mike Pence le-a cerut acestora să-şi respecte cuvântul şi să crească bugetul alocat Apărării până la finalul anului 2017.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin, a murit. Cauza decesului, necunoscută Vitali Ciurkin se afla la New York. Decesul a survenit cu doar o zi înainte ca acesta să împlinească 65 de ani.
Un avion de pasageri care survolase România, escortat de aeronave militare în Germania. Motivul Avioane de vânătoare germane au fost trimise pentru a escorta o aeronavă care avea la bord 345 de persoane, în timp ce zbura din India spre Marea Britanie, în contextul în care piloţii nu comunicau cu turnul de control, după ce avionul trecuse, cel mai probabil, prin spaţiul aerian al României.
Alt tip Cum a evoluat Londra din punct de vedere arhitectural în ultimii 2000 de ani. Poze în premieră Londra este cel mai important centru politic, financiar, cultural și artistic al Regatului Unit, și unul dintre cele mai importante orașe ale lumii.
A observat că barajul se surpă şi s-a oprit să îşi facă un selfie. A urmat prăpădul! Un bărbat din Iran a murit în timp ce încerca să-și facă un selfie pe fundalul unui baraj, distrus din cauza inundației din apropierea orașului Jiroft din sudul țării. Anunțul a fost făcut de organizația umanitară Semiluna Roșie.
Sperietoarea Grexit, din nou în prim plan. FMI și UE au ajuns la o "poziție comună" Ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a declarat luni că Uniunea Europeană și Fondul Monetar Internațional au ajuns la o "poziție comună" cu privire la Grecia, care ar trebui să le permită să revină la Atena și să rezolve impasul în care se găsește programul de asistență convenit cu Grecia.
O mamă dezvăluie cum se poate întreţine o familie de cinci membri cu 200 de lei pe săptămână Daniel Ross cheltuie doar 38 de lire sterline (circa 200 de lei) săptămânal, pentru familia care este formată din cinci persoane.
Cum arătau Angela Merkel şi alţi politicieni în tinereţe O serie cu cele mai interesante fotografii din tinereţea celor care au ajuns puternici şi influenţi şi fac parte din clasa politică internaţională.
Cum şi-a prezis actriţa Carrie Fisher moartea Actrița Carrie Fisher, care a încetat din viață în urma unui infarct în avionul care a o transporta de la Londra la Los Angeles, anul trecut în noiembrie, știa când va muri. Fisher a scris pe o carte poștală care o înfățișa ca prințesa Leia că va muri înainte de februarie 2017, relatează online ziarul ABC.
Photo Cum arată vedetele internaţionale fără machiaj. Madonna este de nerecunoscut! Sunt absolut superbe pe covorul roşu şi strălucesc de fiecare dată, dar puţine sunt momentele în care au fost surprinse fără machiaj.
Telefonul lui Hitler a fost vândut la licitaţie Telefonul lui Adolf Hitler, găsit în 1945 în buncărul liderului nazist, a fost cumpărat la o licitaţie din America pentru suma de 240 de mii de dolari.
A câştigat 1.2 milioane de euro la loterie, dar vrea să dea în judecată compania. Care este motivul O tânără în vârstă de 21 de ani din Marea Britanie vrea să depună plângere penală împotriva organizatorului loteriei Euro Millions, după ce, în urmă cu patru ani, a câştigat peste un milion de euro.
Nimeni nu mai este în viață aici. Imaginile care îți taie răsuflarea Mașinile stăteau aliniate, gata să demareze spre nicăieri, iar vegetația crescuse în jur. Niciun semn că vreo ființă omenească mai trece pe acolo.
Rusia susţine că ar putea distruge scutul antirachetă de la Deveselu Rusia susţine că lucrează la o nouă generaţie de rachete, care pot spulbera sistemul antibalistic american. Scutul are un element şi în România, la Deveselu. Vicepremierul Dmitri Rogozin a dezvăluit că Moscova îşi modernizează armele nucleare şi că este pe punctul de a instala noi rachete intercontinentale, potrivit Realitatea TV.
Moștenitorul Samsung, închis într-o celulă de 6 metri pătrați, cu saltea pe podea Vicepreşedintele şi moştenitorul companiei Samsung, Lee Jae-yong, care vineri a fost arestat pentru dare de mită, se află închis în regim de detenţie solitară, Centrul de detenţie Seul din Uiwang.
O mamă şi-a retras copiii de la şcoală, pentru că aceştia nu aveau suficient timp pentru jocuri Ideea de home schooling a devenit, în ultima vreme, din ce în ce mai cunoscută şi folosită în rândul părinţilor, iar aceştia preferă să-şi educe copiii după propria programă şi să renunţe la orele stricte pe care le oferă şcolile de stat.
Senatorul SUA John McCain a primit un tricou anti-Putin, cu un desen de Dan Perjovschi Senatorul american, John McCain, a avut parte de cadouri mai puţin obişnuite în cadrul întrevederii cu delegaţia Ucrainei, ce a avut loc în marja lucrărilor Conferinţei de securitate de la Munchen, anunţă portalul ucrainean TCH, citat de Moldova.org.
10.000 de bărbaţi s-au dezbrăcat în miez de noapte într-un templu. Motivul este de-a dreptul bizar Un festival cu o tradiţie de ani de zile din Japonia a adunat, sâmbătă, peste 10.000 de bărbaţi care s-au luptat pentru a găsi o pereche de beţe norocoase.
Trenuri luxoase produse la Arad care circulă în Cehia. GALERIE FOTO Astra a încheiat două importante contracte de vânzare vagoane de călători, unul în Brazilia şi un altul în Republica Cehă, în ambele cazuri beneficiarii fiind operatori feroviari.
O mamă de 25 de ani a murit de cancer, după ce medicii au refuzat să-i facă Testul Papanicolau O mamă de 25 de ani din Marea Britanie, diagnosticată cu cancer de col uterin, a trebuit să-şi ia adio pentru totdeauna de la cei doi copii, deorece medicii au refuzat să-i facă testul Papanicolau.
Preferi apusul sau răsăritul? Hotelul care se roteşte la 360° îţi va oferi posibilitatea să alegi Un hotel din Dubai le va oferi oaspeţilor posibilitatea de a privi apusul şi răsăritul din orice unghi, datorită faptului că acesta se poate roti la 360 de grade.
Photo Ce maşini luxoase conduc studenţii din Dubai. Fotografii surprinse direct din parcare Studenţii din Dubai au în marea lor majoritate vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, iar maşinile de lux în posesia lor sunt un lucru normal aici.
Video Primele imagini cu momentul în care e ucis Kim Jong-Nam, fratele dictatorului din Coreea de Nord Ultimele minute din viaţa fratelui liderului nord-coreean au fost surprinse de camerele de supraveghere de pe aeroportul din capitala Malaeziei.
Alt tip Câţi fraţi are Kim Jong-un şi de ce a ajuns el lider absolut al Coreei de Nord Liderul suprem al Coreei de Nord, Kim Jong-un, este cunoscut în întreaga lume, însă puţină lume cunoaşte detalii din viaţa personală a acestuia şi cu atât mai puţin câţi fraţi are dictatorul coreenilor.
Photo Satul, unic în lume, unde toate casele sunt pictate cu motive florale Zalipie este un sat unic în Polonia, dar şi în lume, datorită picturilor vii ce dau viaţă caselor de aici.
Au adus pe lume patru fetiţe perfect sănătoase, dar cazul lor a uimit întreaga comunitate O familie din Marea Britanie a devenit cunoscută în întreaga lume, după ce au adus pe lume două perechi de gemeni într-o zi neobişnuită. Toate cele patru fetiţe ale familiei s-au născut în aceeaşi zi.
Marele secret lui Vladimir Putin a fost elucidat. De ce nu îşi mişcă mâna dreaptă când merge? Specialiştii în ştiinţe neurologice au studiat vreme îndelungată o particularitate a posturii pe care o afişează preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Aceste cercetări privesc modul în care Putin se deplasează, ţinând braţul drept nemişcat, în timp ce braţul stâng îl balansează pe lângă corp.
Vicepreședintele SUA se întâlnește azi cu liderii UE și NATO Vicepreședintele american Mike Pence se întâlnește luni, la Bruxelles, cu liderii Uniunii Europene și ai NATO, în această ultimă zi a unei vizite oficiale în Europa în cursul căreia s-a străduit să-i asigure pe partenerii istorici ai SUA asupra stării de spirit a lui Donald Trump.
O furtună de zăpadă a dus la moartea a cel puțin 30 de persoane Cel puțin 30 de persoane au murit și aproximativ 20.000 de vite au pierit în urma furtunii de zăpadă care s-a abătut asupra provinciilor Faryab și Badakhshan, din nordul Afganistanului.