Trenuri luxoase produse la Arad care circulă în Cehia. GALERIE FOTO

Monday, 20 February 2017, 11:27 Sursă: REALITATEA.NET

Autor: Realitatea.NET

Contractul încheiat în octombrie 2012 are drept beneficiar firma RegioJet, un operator care îşi desfăşoară activitatea în Cehia şi Slovacia şi care are o strategie de creştere rapidă a activităţii sale, bazată pe utilizarea de vagoane noi cu un raport performanţă/preţ maximizat, potrivit Glasul Aradului. 

Vagoanele Astra respectă standardele actuale UIC şi TSI, îndeplinind toate condiţiile de circulaţie pe reţeaua de trafic internaţional de călători RIC. Ele sunt omologate în Romania dar sunt certificate în Austria, fiind înregistrate în parcul austriac de vehicule feroviare.

Dotările vagonului sunt de ultimă generaţie şi conţin toate instalaţiile obligatorii conform standardelor tehnice la nivele ridicate de calitate: instalaţie de alimentare pentru traficul internaţional cu patru tensiuni, iluminat cu mai multe trepte, instalaţie de informare călători cu ecran în salon şi vestibul, GPS şi nod bus de tren, toalete cu vacuum şi rezervoare de apă potabilă, instalație de climatizare, instalaţie de diagnoză.

Instalaţia de frână este de ultimă generaţie conținând frâna pneumatică, electropneumatică, electromagnetică, semnale de alarmă şi sistem de anulare frâna de urgenţă, fapt ce permite ca un vagon să poată intra în componenţa trenurilor care circulă pe reţelele internaţionale din estul, centrul şi vestul Europei fără nici un fel de setări suplimentare, în condiţii de siguranţă deplină. Confortul pasagerilor este ridicat la nivelul  celui din clasa business al curselor aviatice transatlantice, datorită scaunelor din piele confortabile şi a display-urilor cu touch-screen din instalaţiei de entertainment. Pe ecranul instalat în spătarul fiecărui scaun călătorii pot viziona filme artistice, desene animate şi videoclipuri, pot consulta lista de meniu, pot citi cărţi, află ultimele ştiri şi pot naviga pe Internet. Proiectul tehnic şi ingineria au fost făcute de către specialiştii Astra în colaborare cu cea mai prestigioasă casă de design din Cehia, iar interioarele au fost executate de către o firmă italiană.

sursa foto: ekonomika.cz


Vezi mai multe


Adaugă părerea ta
Alte articole din: EXTERN