A plecat în paradisul din Zakynthos și a murit acolo. Sfârșit cumplit pentru un turist Vancanţa unui tânăr american în Grecia s-a sfârşit tragic. Băiatul, în vârstă de 22 de ani, a fost ucis în bătaie pe insula Zakynthos, după o încăierare pornită într-un bar. Opt persoane au fost reţinute în cadrul anchetei deschise de poliţie.
Alertă aviatică după ce un vulcan a ERUPT: norul de fum se ridică la 9 km deasupra mării O alertă aviatică a fost emisă după ce vulcanul Bogoslof din lanţul insular Aleutian, din Alaska, a generat un nor de fum în urma unei erupţii, informează presa internaţională.
10.000 de persoane evacuate în Polonia, după descoperirea unei bombe germane de 500 de kg Autoritățile poloneze au lansat duminică dimineața evacuarea a aproximativ 10.000 de persoane în orașul Bialystok, în estul țării, după descoperirea unei bombe germane de 500 de kilograme datând din cel de-al Doilea Război Mondial, relatează AFP.
Acordul ruso-american de armistițiu în sud-vestul Siriei a intrat în vigoare Acordul ruso-american de încetare a focului în sud-vestul Siriei a intrat în vigoare duminică după-amiază (09.00 GMT), aceasta fiind cea mai recentă încercare a de restabili pacea în ţara care este afectată de război de şase ani, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Alt tip Plimbare pe străzile unei ţări NECUNOSCUTE din Europa - REPORTAJ FOTO inedit, în presa germană Mulți transnistreni încă tânjesc după trecutul sovietic, în timp ce alții îmbrățișează noi tendințe moderne. Fotografa germană Julia Autz a realizat un reportaj foto despre regiunea transnistreană publicat în revista on-line specializată LensCulture, transmite Agora.
Alt tip Trump, din nou viral pe internet. Filmuleţul care îi aduce LAUDE şi hohote de râs Un nou filmuleţ cu Donald Trump a devenit viral pe internet.
Manevre militare SUA lângă Coreea de Nord. Riscul unui război nuclear e la un punct "CRITIC" Coreea de Nord a criticat duminică manevrele militare ale SUA şi Coreii de Sud, acuzând Washingtonul şi Seulul că duc riscul unui război nuclear în Peninsula Coreea spre un 'punct critic', relatează AFP, citată de Agerpres.
Alt tip Kim Jong-un a FUMAT o ţigară lângă racheta balistică, chiar înainte de lansare. Pericolul, URIAŞ! Kim Jong Un a fost văzut fumând o ţigară chiat lângă motoarele experimentale ale rachetei balistice intercontinentală, chiar înainte ca aceasta să fie lansată de Coreea de Nord.
Stare de urgenţă în Canada: mii de locuitori, evacuaţi. Incendiile de pădure fac ravagii Cel puțin 180 de incendii în pădurile și preriile din provincia Columbia Britanică din vestul Canadei au impus sâmbătă evacuarea a circa 3000 de locuințe și declararea stării de urgență pentru prima dată după 14 ani, relatează Reuters.
Alt tip Panică într-un avion: pasagerii, înspăimântaţi. Ce a făcut un bărbat, la scurt timp după decolare Un turist rus care mergea în Turcia în concediu a înspăimântat toți pasagerii avionului cu care acesta zbura, scrie Publika.md, citând presa rusă.
Încă o lovitură pentru Donald Trump în dosarul legăturilor cu Rusia. Dezvăluirile NY Times Donald Trump Jr. şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui Statelor Unite, s-au întâlnit cu o avocată rusă la scurt timp după ce Donald Trump a obţinut nominalizarea drept candidat la preşedinţie din partea Partidului Republican, scrie sâmbătă ziarul New York Times, citat de Reuters. Întâlnirea a avut loc pe 9 iunie 2016, la Trump Tower, clădirea din districtul newyorkez Manhattan unde se află reşedinţa actualului preşedinte, precizează cotidianul, citat de Agerpres.
UE și Canada au convenit data de la care se va aplica acordul de liber schimb CETA Acordul de liber-schimb dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA) se va aplica ''provizoriu'' începând de la 21 septembrie, au anunțat sâmbătă cele două părți într-un comunicat comun, citat de AFP.
Merkel a declarat că are "divergenţe profunde" cu Erdogan, după întâlnirea de la G-20 Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat sâmbătă că are în continuare "divergenţe profunde" cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după întâlnirea lor de la summitul G-20 de la Hamburg, transmite AFP.
Avertismentul lui Erdogan, după G20: "Turcia nu va rămâne pasivă" Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat sâmbătă că ţara sa nu va accepta înarmarea luptătorilor kurzi din Siria, transmite Reuters, citând publicaţia online Hurriyet Daily News.
Putin, prima IMPRESIE despre Trump, după întâlnire: "E foarte diferit de ce se vede la televizor" Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a arătat încrezător în ce priveşte relansarea relaţiilor ruso-americane, după întâlnirea sa cu Donald Trump, estimând că omologul său american este ''foarte diferit'' de ceea ce se poate percepe la televizor, relatează AFP.
Cel mai tânăr deţinut de la Guantanamo acuzat de terorism a devenit milionar. Ce s-a întâmplat Un fost acuzat de terorism primeşte 10 milioane de dolari canadieni şi scuzele guvernului de la Ottawa. Omar Khadr, cetăţean canadian, a fost prins în Afganistan pe când lupta împotriva americanilor. A mărturisit că a omorât un medic american, dar avocaţii au reuşit să convingă instanţa că declaraţia a fost smulsă abuziv.
Soluție de compromis la summitul G20 după retragerea SUA din Acordul privind climatul Ţările din G-20 au ajuns sâmbătă la un compromis privind climatul pentru a evita o ruptură definitivă cu Statele Unite ale Americii (SUA), după ce Washingtonul a anunţat că se retrage din Acordul de la Paris privind modificările climatice, au indicat surse apropiate negocierilor, citate de AFP.
Alt tip Gest fără precedent: CINE i-a luat locul lui Donald Trump, la discuţiile oficiale de la G20 Preşedintele american Donald Trump a lipsit sâmbătă de la o sesiune de lucru a summitului G-20 care are loc în oraşul german Hamburg (nord) şi în locul lui a apărut fiica sa Ivanka la masa discuţiilor liderilor, în timp ce ea este doar consilier, potrivit mai multor delegaţii, relatează AFP.
Motivul șocant pentru care un român din Franța a fost condamnat la 30 de ani de închisoare Soţia gravidă înjunghiată, cei doi copii cu gâtul tăiat şi nimic pentru a explica oroarea: un român în vârstă de 40 de ani care şi-a ucis întreaga familie a fost condamnat vineri în Franţa la 30 de ani de închisoare, transmite AFP, citată de Agerpres. El a scăpat de pedeapsa cu închisoarea pe viaţă cerută de procuratură
Melania Trump, blocată în hotel. Protestatarii de la summit-ul G20 au înconjurat clădirea Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a rămas blocată în hotelul în care este cazată din cauză că cei care protestează față de liderii politici care iau parte la Summit-ul G20 au înconjurat clădirea.
Photo Ce ascunde această structură fantastică de lângă Moscova. Imagini rare din baza ultra-secretă Pare ceva desprins din filmele SF. Ce adăpostește însă clădirea ultra-secretă din Rusia?
Lovitură fatală pentru ISIS. Victorie totală a aliaților în Mosul. Teroriștii, alungați din oraș Forţele de securitate din Irak se aşteaptă ca în câteva ore să preia controlul asupra oraşului Mosul, în timp ce liniile defensive ale reţelei teroriste Stat Islamic se restrâng, conform televiziunii irakiene de stat, citată de Reuters, potrivit Mediafax.
Răsturnare de situație în cazul tinerei mâncate de șopârle în Thailanda. O imagine misterioasă.. Mistrul morții turistei belgiene care a fost găsită pe jumătate mâncată de șopârle în Thailanda s-a adâncit. Polițiștii au dat publicității o imagine surprinsă de camerele de supraveghere care aduce mai multe întrebări decât răspunsuri.
Ajunsese celebru când s-a operat ca să arate ca "Păpușa Ken". Veste ȘOC despre tânărul desfigurat Un tânăr cunoscut în toată lumea pentru operațiile estetice care l-au făcut să semene cu păpușa Ken a primit recent o veste șocantă.
Trump: Întâlnirea cu Putin a fost "formidabilă". Casa Albă și Kremlinul văd diferit momentul Preşedintele SUA, Donald Trump, a calificat sâmbătă drept "formidabilă" prima sa întrevedere cu liderul rus Vladimir Putin, pe care a avut-o cu o zi înainte în marja summitului G20, informează AFP, citată de Agerpres.
Bombardierele americane, la granița Coreei de Nord Bombardiere americane au efectuat sâmbătă, în Coreea de Sud, un exerciţiu de tragere ca demonstraţie de forţă, zburând în apropiere de linia de demarcaţie intercoreeană, după testul de rachetă efectuat de Phenian, a anunţat Ministerul Apărării al Coreei de Sud, informează AFP, citată de Agerpres.
Povestea care a îngrozit lumea. Ce i-a făcut această mamă copilului în fiecare zi, timp de 5 ani O femeie care a stârnit emoție și compasiune în întreaga lume datorită luptei cu o "boală misterioasă" de care suferea fiul său a fost judecată și condamnată la închisoare după ce anchetatorii au aflat că tânăra și-a otrăvit de fapt copilul.
Photo Top 10 "cele mai frumoase locuri" din România. 10 idei de vacanțe minunate în țara noastră Cascade spectaculoase, castele impunătoare, lacuri de legendă, peşteri neumblate şi biserici mult prea încercate de timp - într-un cuvânt, ROMÂNIA. Iată un top al celor mai frumoase 10 locuri din ţara noastră.
Anunț de ultimă oră al SUA după racheta lansată de Coreea de Nord. Începe! Departamentul american al Apărării a anunţat vineri că intenţionează să testeze în curând, în Alaska, sistemul antirachetă THAAD, pe fondul puternicelor tensiuni cu Coreea de Nord care a reuşit recent să primul tir cu o rachetă intercontinentală capabilă să lovească Statele Unite, transmite AFP, citată de Agerpres.
Şeful judo-ului din Mongolia a câştigat alegerile prezidenţiale din această ţară Battulga Khaltmaa, şeful judo-ului din Mongolia şi, în acelaşi timp, candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din această ţară, a câştigat cursa pentru postul de preşedinte al statului.