Casa Albă: Vizita lui Vladimir Putin în Crimeea nu va face decât să "exacerbeze tensiunile" Casa Albă a criticat, vineri, vizita preşedintelui rus Vladimir Putin în Crimeea, teritoriu ucrainean alipit recent la Rusia, şi a afirmat că singurul rezultat al acesteia va fi "exacerbarea tensiunilor", relatează AFP.
Ucraina protestează faţă de vizita lui Vladimir Putin în Crimeea Guvernul ucrainean a "protestat ferm" faţă de vizita de vineri a preşedintelui rus Vladimir Putin pe teritoriul Crimeei, potrivit unui comunicat al Ministerului ucrainean de Externe, relatează AFP.
Un rus ar putea conduce INSURECŢIA ARMATĂ din estul Ucrainei Un colonel al serviciului rus de informaţii militare ar putea prelua conducerea insurecţiei armate din estul Ucrainei, a anunţat, vineri, un lider separatist din Slaviansk, bastion al separatiştilor proruşi, relatează AFP.
Ce le-a spus poliţiştilor CRIMINALUL care a CRUCIFICAT o româncă în Italia. Dovada, găsită în casă Poliţia din Florenţa a arestat vineri dimineaţa un suspect din oraş, în vârstă de 55 de ani, care locuieşte în zona Careggi şi care a mărturisit că a ucis-o pe românca Andreea Cristina Zamfir, în vârstă de 26 de ani, relatează Corriere Fiorentino în pagina electronică.
Alt tip ÎMPUŞCĂTURI la Mariupol, estul Ucrainei: 21 de MORȚI şi mai mulţi RĂNIŢI. PUTIN a ajuns în Crimeea Împuşcături în centrul oraşului Mariupol, în estul Ucrainei, după parada militară de ZIUA VICTORIEI. Surse neconfirmate, citate de Russia Today, afirmă că în incidente şi-au pierdut viaţa mai multe persoane şi mai multe persoane au fost rănite de împuşcături. UPDATE: Preşedintele rus Vladimir Putin se află în vizită oficială în Crimeea, în timp ce vicepremierul rus vizitează Transnistria.
INCENDIU SUSPECT în apropierea turnului televiziunii din Kiev Un incendiu la cabluri, considerat suspect, a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în apropierea turnului televiziunii din Kiev, care a rămas fără curent electric, au anunţat autorităţile ucrainene, relatează AFP.
9 MAI, ZIUA EUROPEI: Ce semnificaţii are pentru români ZIUA EUROPEI este de fapt o triplă sărbătoare pentru poporul român: proclamarea independentei de stat a României la 9 mai 1877, Victoria Coalitiei Natiunilor Unite in cel de- Al Doilea Razboi Mondial la 9 mai 1945 si Ziua Europei.
Rusia a primit o "foaie de parcurs" OSCE pentru soluţionarea crizei în Ucraina, anunţă Kremlinul Rusia a primit o "foaie de parcurs" a unei posibile soluţionări a crizei din Ucraina întocmite de către Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a anunţat Kremlinul joi, relatează agenţia RIA Novosti în pagina electronică.
Formaţiunea xenofobă UKIP a angajat est-europeni pentru distribuirea de pliante electorale Formaţiunea xenofobă britanică Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) a angajat imigranţi est-europeni pentru distribuirea de pliante electorale în campania premergătoare scrutinului europarlamentar, scrie Huffington Post UK, citat de Euronews.
Avionul lui Dmitri Rogozin, deviat prin România pentru a ajunge în Republica Moldova Ucraina nu a permis tranzitul avionului vicepreşedintelui rus Dmitri Rogozin prin spaţiul său aerian, astfel că aeronava va trece prin spaţiul aerian al României pentru a ajunge în Republica Moldova, anunţă oficialul rus, citat de Interfax.
Familia româncei ucise la Florenţa vrea înmormântarea în Italia Familia româncei în vârstă de 26 de ani torturată şi ucisă în oraşul italian Florenţa vrea ca aceasta să fie înmormântată în Italia, iar o fundaţie de caritate şi autorităţile locale italiene s-au oferit să suporte cheltuielile, scrie ziarul La Nazione, în ediţia online.
Capacităţile nucleare ale Rusiei, în "ALERTĂ CONSTANTĂ". S-au efectuate TESTE de RACHETE balistice Capacităţile nucleare ale Rusiei pe uscat, pe mare şi în aer sunt în stare de "alertă constantă", a declarat joi ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, relatează AFP.
UE avertizează: Organizarea unui referendum în estul Ucrainei "ar agrava situaţia" Organizarea unui referendum, duminică, în estul Ucrainei, "ar agrava situaţia", a declarat, joi, o purtătoare de cuvânt a UE, după anunţul menţinerii consultării de către separatiştii proruşi, în pofida apelului preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP.
TREN EUROSTAR cu 450 de pasageri la bord, blocat timp de trei ore după ce a lovit un cerb Un tren Eurostar care efectua o cursă Londra-Paris, cu 450 de persoane la bord, a rămas blocat timp de aproape trei ore, în noaptea de miercuri spre joi, în Franţa, în apropiere de oraşul Lille (nord), după ce a lovit un cerb, a anunţat un purtător de cuvânt, relatează AFP.
SEPARATIŞTII nu ascultă de PUTIN: referendumul de independenţă, în 11 mai Referendumul din estul Ucrainei va avea loc duminică, au anunţat, joi, separatiştii proruşi, în pofida apelului lansat de preşedintele rus, Vladimir Putin, de a-l amâna, relatează AFP.
Fost ministru al lui Berlusconi, arestat sub acuzaţia că a ajutat un complice al Mafiei Justiţia italiană a anunţat joi arestarea lui Claudio Scajola, fost ministru în diverse guverne conduse de Silvio Berlusconi, acuzat că l-a ajutat pe un complice al Mafiei calabreze, Amedeo Matacena, să-şi ascundă averea şi să fugă din ţară, relatează AFP.
Aeronavă de pasageri, la un pas de coliziune cu un avion militar rus Un avion militar rus de recunoaștere de tip Iliușin-20M a fost aproape de o coliziune cu o aeronavă de pasageri, aparținând companiei aeriene Scandinavian Airlines (SAS), care efectua un zbor Copenhaga - Roma, trecând la numai 90 de metri pe lângă aceasta, potrivit presei norvegiene.
Kremlinul cere încetarea operaţiunilor militare în Ucraina Criza din Ucraina poate fi depăşită dacă operaţiunile militare vor înceta, anunţă Kremlinul.
Vladimir Putin anunţă retragerea trupelor de la graniţă. SUA şi NATO nu confirmă Rusia ar fi retras. trupele de la graniţa cu Ucraina, susţine Vladimir Putin
Putin susţine organizarea scrutinului prezidenţial în Ucraina, cere concesii separatiştilor Vladimir Putin a anunţat că susţine organizarea alegerilor prezidenţiale în Ucraina şi a cerut amânarea referendumului pentru independenţă, programat de separatiştii din Doneţk pe 11 mai.
Demonstraţie de forţă pentru Putin la sărbătorirea victoriei asupra Germaniei naziste Preşedintele rus Vladimir Putin se pregăteşte pentru o adevărată demonstraţie de forţă vineri, la sărbătorirea victoriei din 1945 asupra Germaniei naziste, o ocazie să alimenteze şi mai mult patriotismul într-o ţară aflată în plină criză cu Occidentul asupra Ucrainei.
Shimon Peres, ACUZE GRAVE pentru Benjamin Netanyahu: a împiedicat PACEA cu palestinienii Preşedintele israelian Shimon Peres l-a acuzat, marţi, pe premierul Benjamin Netanyahu că a împiedicat în 2011 semnarea unui acord de pace negociat în secret cu palestinienii.
Presa germană dezvăluie cum a SLĂBIT Angela Merkel 10 kilograme în patru luni O dietă strictă bazată pe fructe și legume a ajutat-o pe Angela Merkel să slăbească zece kilograme în ultimele patru luni care au urmat accidentului de schi din perioada sărbătorilor de iarnă, dezvăluie cotidianul Bild în ediția sa de marți, preluat de EFE.
Noi CONFRUNTĂRI în Ucraina:cel puţin un mort şi 3 răniţi într-un schimb de focuri în oraşul Mariupol Cel puţin o persoană a fost ucisă, iar alte trei au fost rănite marţi seara, în timpul unui schimb de focuri în oraşul Mariupol, în sud-estul Ucrainei, a anunţat presa rusă, menţionând că persoane mascate ar fi atacat un punct de control al separatiştilor proruşi.
Vladimir Putin a ratificat un decret ce interzice limbajul obscen În plin război al declaraţiilor cu Ucraina, preşedintele rus Vladimir Putin a lansat şi o ofensivă împotriva vocabularului. Liderul de la Kremlin a interzis, printr-un decret, patru cuvinte considerate a fi "murdare".
Veste ȘOC. Elveția renunță la secretul bancar Elveţia renunţă la bunul său cel mai de preţ - statutul de paradis fiscal. Asta pentru că Ţara Cantoanelor şi-a luat azi angajamentul să renunţe la secretul bancar, de dragul combaterii evaziunii fiscale. Prin urmare, companiile şi oamenii de afaceri care o preferau pentru a scăpa de taxele din ţările de origine vor fi forţaţi să renunţe la aceste practici.
ANUNŢUL NATO pentru aliaţi Alianța Nord-Atlantică este gata ca, în cazul în care va fi nevoie, să adopte noi măsuri pentru asigurarea apărării colective a statelor ei membre, a declarat marți secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, în contextul situației tensionate din Ucraina, după cum transmite ITAR-TASS, citată de agerpres.ro.
Rusia îi vrea pe separatiştii ucraineni la masa tratativelor de pace de la Geneva Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, vrea ca separatişrii ucraineni să participe la o nouă reuniune internaţională.
Un membru al formaţiunii extremiste Jobbik a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului Ungariei Tamaş Sneider, un deputat membru al formaţiunii de extremă-dreapta Jobbik, a fost ales marţi vicepreşedinte al Parlamentului Ungariei, informează AFP.
Rusia trimite în Marea Neagră noi submarine şi nave de război Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a anunțat marți completarea Flotei Rusiei din Marea Neagră în 2014 cu noi submarine și nave de suprafață de generație nouă, subliniind că odată cu alipirea Crimeii la Rusia a apărut necesitatea unor modificări în programul de dezvoltare a marinei ruse, relatează Interfax și Reuters.