Televiziunea lui Plahotniuc publică noi imagini de la negocierile cu Dodon Publika, televiziunea controlată de oligarhul Vlad Plahotniuc, a intrat în posesia unui alt filmuleţ, din care se vede clar că la negocierile cu liderul PDM era Igor Dodon.
Andrian Candu o acuză pe Maia Sandu că și-a încălcat promisiunea de a respinge colaborarea cu PSRM Andrian Candu, aliatul lui Vlad Plahotniuc și președintele legislativului controlat de democrați, înlocuit sâmbătă de noua conducere, contestă executivul condus de Maia Sandu, face aluzii la o posibilă invazie rusească și spune că în lipsa alegerilor anticipate, Republica Moldova riscă să aibă o conducere duală.
Papa Francisc, sincer după ce a fost în Romania: "Nu-mi place să călătoresc" Papa Francisc spune că nu-i place să călătorească, în ciuda faptului că a mers prin lume într-un ritm mai rapid decât oricare dintre predecesorii săi.
Noi contre diplomatice România-Ungaria. Mesaj dur al MAE de la București Guvernul de la Budapesta, nou atac la adresa României. Pe un site oficial, Executivul lui Viktor Orban a acuzat România că a rupt Transilvania din Ungaria prin Tratatul de la Trianon. Postarea a fost condamnată imediat de Ministerul român de Externe. Între timp, zeci de oameni au protestat în faţa Ambasadei României de la Budapesta faţă de scandalul de la cimitirul de la Valea Uzului.
Un cunoscut jurnalist rus, arestat și bătut pentru ”trafic de droguri”. Acesta acuză o înscenare Un cunoscut jurnalist de investigații din Rusia a fost arestat pentru trafic de droguri. Apropiații acestuia spun că totul este o înscenare, iar organizațiile pentru apărarea drepturilor jurnaliștilor avertizează că această arestare ar putea marca "o escaladare semnificativă în persecutarea" jurnaliştilor independenţi în Rusia.
Alt tip Rusoaicele care s-au îmbătat şi au fost surprinse de iubiţi aproape goale Rusoaicele sunt printre cele mai frumoase femei din lume. Foarte mulţi turişti care au vizitat Moscova, spre exemplu, au lăudat ţara lui Putin pentru aspectul deosebit al reprezentantelor sexului frumos. Galeria Foto.
Răutăți de la Kremlin. Putin lansează primul atac la adresa noului președinte al Ucrainei Noul lider ucrainean Volodimir Zelenski este poate un bun actor, dar rolul său în serialul televizat care l-a făcut celebru nu înseamnă că el are calităţile unui adevărat şef de stat, a declarat vineri Vladimir Putin, citat de AFP, notează Agerpres.
Doi militari ucraineni, uciși de separatiști în estul țării. Zelenski promite un răspuns dur Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis o ripostă „severă” după ce doi soldaţi ucraineni au fost ucişi şi alţi opt răniţi în noaptea de joi spre vineri în estul separatist al Ucrainei.
Partidul Brexit, primul eșec în alegerile naționale. Lovitură pentru Nigel Farage Partidul Brexit, învingător clar în scrutinul pentru Parlamentul European din luna mai, a pierdut joi, la mică diferenţă de voturi, alegerile legislative parţiale desfăşurate în oraşul Peterborough, din estul Angliei, eşuând astfel să-şi facă intrarea în parlamentul de la Londra, transmit dpa şi AFP, citate de Agerpres.
Exclusiv Dezastrul din diaspora. MAE acuză alegătorii: Au existat acțiuni de aducere la vot cu autocarele Ministerul de Externe a oferit mai multe explicaţii în exclusivitate pentru Realitatea TV după haosul votului din Diaspora de la alegerile europarlamentare. Astfel, instituţia condusă de Teodor Meleşcanu dă vina pe Biroul Electoral pentru Secțiile de Votare din Străinătate, care ar avea responsabilitatea organizării alegerilor, potrivit legii. Iar concluzia trasă tot de MAE este că ministerul şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale pe 26 mai. Unele explicații sunt neașteptate: MAE susține că susținătorii unor partide au adus alegători la vot cu autocarele.
Theresa May va demisiona oficial astăzi Theresa May va demisiona oficial vineri din funcţia de lider al Partidului Conservator şi, implicit, din cea de prim-ministru, ca urmare a eşecului ei de a convinge Camera Comunelor să accepte acordul privind Brexitul pe care l-a convenit cu Bruxelles-ul, ceea ce a condus la amânarea retragerii Regatului Unit din UE până pe 31 octombrie. Ea va rămâne în funcţie până la alegerea succesorului său, aşteptată în a doua parte a lunii iulie, după cum a anunţat Partidul Conservator săptămâna aceasta.
May și Macron au mulțumit veteranilor, la 75 de ani de la debarcarea în Normandia Preşedintele francez Emmanuel Macron şi prim-ministrul britanic Theresa May au marcat împreună joi împlinirea a 75 de ani de la debarcarea în Normandia (Ziua Z), dezvelind, la Ver-sur-Mer, prima piatră a viitorului memorial în cinstea militarilor britanici căzuţi, relatează AFP, citată de Agerpres. Președintele SUA Donald Trump, aflat în Europa, s-a alăturat mai apoi liderului francez la o altă ceremonie desășurată în Franța.
Întâlnire de gradul zero la Vatican. Papa Francisc îl primește pe Vladimir Putin Papa Francisc îl va primi pe 4 iulie la Vatican pe preşedintele rus Vladimir Putin, a anunţat joi Sfântul Scaun, într-un scurt comunicat, transmite AFP, citată de Agerpres.
Un asistent medical a ucis 85 de oameni. Final șocant pentru cazul care a îngrozit lumea Fostul asistent medical Niels Högel a fost condamnat la închisoare pe viață pentru uciderea a nu mai puțin de 85 de oameni, scrie Deutsche Welle.
Tânăra olandeză care a ales să moară la 17 ani ”nu a fost eutanasiată” - anunț al clinicii Adolescenta olandeză Noa Pothoven, care a fost victima unor violuri în copilărie şi suferea de depresie, a decedat după ce a încetat să se mai alimenteze şi să se hidrateze, dar nu a fost eutanasiată, a declarat miercuri o clinică din Olanda, contrazicând numeroasele articole apărute în presa internaţională pe această temă, relatează AFP, citată de Agerpres.
Moda lansată de HBO cu serialul "Cernobîl" a provocat un fenomen periculos în Ucraina Agențiile de turism care oferă excursii în „zona de excludere” de la Cernobîl au raportat o creștere cu 40% a numărului de clienți, față de cifrele de anul trecut.
De ce l-a enervat pe Vladimir Putin serialul ”Cernobîl”, de la HBO Vladimir Putin a decis să se ocupe de serialul Cernobîl de pe HBO. Faptul că un post de televiziune american și nu unul rus, a spus povestea despre eroii noștri este văzut ca o rușine de mass-media pro-Kremlin, consideră Moscow Times, citat de RFI Romania.
Trei militari uciși în estul Ucrainei, la puțin timp după învestirea noului președinte Trei soldaţi ucraineni au fost ucişi în estul ţării în confruntări cu separatiştii proruşi, cele mai sângeroase de la învestirea noului preşedinte Volodimir Zelenski, a anunţat miercuri armata, cu câteva ore înainte de negocierile de pace, transmite AFP, citată de Agerpres.
Doliu în lumea fotbalului. A murit un mare creator Lennart Johansson, fostul şef al UEFA şi omul care a creat Liga Campionilor, a murit marţi seară, la vârsta de 89 de ani.
Donald Trump a dezvăluit ce a vorbit cu Prinţul Charles Preşedintele american Donald Trump a dezvăluit că a avut o 'conversaţie grozavă' cu prinţul Charles pe tema schimbărilor climatice, în timpul vizitei de stat pe care o întreprinde de luni în Marea Britanie.
Cântăreața bionică de la un faimos cabaret parizian O artistă cu o proteză la picior este cap de afiș al cabaretului Rizque Crazy Horse din Paris, urmând să susțină 29 de spectacole în capitala franceză.
Conflict deschis Bruxelles-Roma. Comisia UE declanșează procedura de infringement Comisia Europeană anunță o procedură de încălcare a Tratatului împotriva Italiei, din cauza cheltuielilor bugetare imprudente ale guvernului de la Roma, o decizie care ridică miza conflictului cu Executivul dominat de naționalistul Matteo Salvini.
Trump la Londra. Dedesubturi și consecințe Vizita de stat de două zile a președintelui SUA în regatul britanic reprezintă, fără discuție, cea mai complexă mișcare diplomatică a britanicilor din ultima jumătate de secol, scrie, într-un amplu comentariu, analistul H.D. Hartmann.
Protest mamut la Praga pentru demisia premierului acuzat de corupție ”Cel mai mare protest” ținut la Praga de la căderea comunismului și până în prezent a cerut, marți, demisia premierului Andrej Babis, acuzat de corupție.
Jay-Z primeşte o veste senzaţională de la revista Forbes Jay-Z devine primul rapper miliardar din lume, potrivit revistei Forbes.
Partidul Social Democrat german luptă pentru supraviețuire, în cea mai neagră perioadă Social democrații germani rămân la guvernare, cu o formulă inedită la șefia interimară a partidului, dar au nevoie de o reinventare pentru a supraviețui pe scena politică.
Guvernul Italiei, la un pas de prăbușire. Amenințările premierului Conte Premierul italian Giuseppe Conte a amenințat cele două partide aflate la guvernare că va demisiona, dacă conflictul di interiorul coaliției va continua.
Meghan Markle, jignită de Trump. De ce Ducesa refuză să participe la vizita acestuia la Londra Preşedintele american Donald Trump neagă faptul că a numit-o pe Meghan Markle „obraznică”, într-un mesaj publicat pe Twitter duminică, deşi afirmaţia a fost făcută într-un interviu pentru The Sun și este publică.
Cum poţi să iei masa în Italia cu Amal și George Clooney Amal și George Clooney le-au oferit fanilor șansa de a merge la o întâlnire dublă cu ei. Cuplul îi va deschide ușile luxoasei vilei din Italia unui cuplu, pentru a lua masa împreună.
Paris: omagiul suprem adus Prințesei Diana Primăria din Paris vrea să numească o mică piață după prințesa Diana, la locul accidentului de mașină din 1997, în care a murit aceasta.