Actual· 3 min citire

Raed Arafat: IGSU a derulat controale inopinate la cluburi de noapte - 4 unități au fost închise

Raed Arafat

Raed Arafat

Scris de Dan Istratie Publicat: 13 nov. 2022, 15:05

Reprezentanții IGSU au derulat, în acest sfârșit de săptămână, în județele Iași și Cluj și în București, controale inopinate în 40 de cluburi, discoteci și săli de evenimente pe linia prevenirii supraaglomerării, în urma cărora au dispus suspendarea activității pentru 60 de zile în cazul a patru unități și sancționarea acestora cu amendă de 100.000 de lei, a anunțat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

"Am solicitat colegilor din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență să organizeze ample acțiuni de verificare în ceea ce privește zonele cu aglomerări mari de persoane, cum ar fi discoteci, cluburi, săli de evenimente. Am urmărit două aspecte principale, fără să ne limităm la ele, primul fiind excederea numărului persoanelor aflate în interior, comparativ cu numărul permis în documentele amplasamentului, iar al doilea fiind accesibilitatea neîngrădită la ieșirile de urgență", a declarat Arafat, într-o conferință de presă la sediul MAI.

Adjunctul inspectorului general al IGSU, generalul de brigadă Benone-Gabriel Duduc, a prezentat un scurt bilanț al controalelor efectuate la cele 40 de unități.

"În noaptea de vineri, 11 noiembrie, și sâmbătă, 12 noiembrie, au fost organizare controale inopinate, coordonate la nivel național, în două județe Cluj și Iași și, respectiv, în municipiul București. Acțiunea a vizat obiective cu aglomerări de persoane, scopul urmărit fiind acela de verificare a respectării numărului de utilizatori și accesibilitatea căilor de evacuare. În acțiune a fost implicat personal din alte 15 județe limitrofe zonelor de competență menționate. Au fost controlate 40 de obiective. În urma acțiunii, la patru dintre aceste obiective, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, prin depășirea numărului de utilizatori, a fost aplicată amendă în valoare de 100.000 de lei, ca sancțiune principală, și sancțiunea complementară a opririi funcționării pentru o perioadă de 60 de zile, sancțiune prevăzută de Legea 307 privind apărarea împotriva incendiilor", a precizat generalul Duduc.

Potrivit acestuia, trei dintre cele patru obiective sancționate funcționează în municipiul Iași, iar cel de-al patrulea în Capitală.

Adjunctul inspectorului general al IGSU a adăugat că, pentru un alt obiectiv, unde s-a constatat depășirea numărului de utilizatori, a fost aplicată o amendă de 50.000 de lei pentru nerespectarea condițiilor care au stat la baza obținerii autorizației de securitate la incendiu și constatarea pierderii valabilității acestui act.

"Într-un alt caz, la București, de asemenea, s-a constatat depășirea numărului de utilizatori, fără atingerea, însă, a pragului pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, adică fără a depăși 10% din numărul de utilizatori stabilit. A fost aplicată o amendă în cuantum de 30.000 de lei", a menționat Duduc.

Adjunctul șefului IGSU a informat că, în cadrul verificărilor, au fost constatate și alte contravenții, care au fost sancționate cu un număr total de 24 de amenzi în cuantum total de 539.500 de lei și 22 de avertismente.

Raed Arafat a anunțat că astfel de controale vor continua și se vor desfășura nu doar în municipiile reședință de județ, ci și în localități mai mici.

"Acțiunile de control vor avea un caracter permanent și vor viza aspectele menționate mai sus și alte aspecte din domeniul prevenirii prevăzute în lege, inclusiv la nivel de comune, orașe și municipii, altele decât reședințele de județ. În consecință, rugămintea noastră și îndemnul nostru către toți operatorii economici este de a se asigura că respectă măsurile de prevenire și asigură un climat lipsit de riscuri și pericole pentru clienții lor", a mai transmis șeful DSU.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News