Trei persoane au fost reținute 24 de ore după un scandal în Craiova care a dus la moartea unui bărbat. Patru victime primesc îngrijiri medicale, sub supravegherea poliției. Poliția a extins cercetările pentru a stabili dacă au fost și alte persoane prezente la fața locului, în momentul producerii incidentului.
”Astfel, în urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus reținerea unui tânăr de 20 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de omor, tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, precum și a altor doi bărbați, de 17 și 47 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. De asemenea, alte patru persoane se află internate într-o unitate medicală, acestea aflându-se sub supravegherea polițiștilor”, au afirmat, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.Polițiștii au mai anunțat că au fost extinse cercetările, pentru a se stabili dacă au fost și alte persoane prezente la fața locului, la momentul incidentului.Bărbații reținuți urmează să fie prezentați instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii au fost anunțați că, sâmbătă, pe bulevardul Nicolae Romanescu din Craiova are loc un conflict între mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști și jandarmi, iar unele persoane au reușit să fugă.La scurt timp, acestea au fost prinse de polițiști.”În urma evenimentului, un bărbat a decedat, patru persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de ei griji medicale, iar alte trei persoane se află în custodia polițiștilor”, au afirmat polițiștii.