Instituțiile de învățământ superior, front comun împotriva Guvernului Grindeanu Mai multe universități din România condamnă adoptarea ordonanței de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală. Instituțiile de învățământ superior fac apel la solidaritate și îi îndeamnă pe membrii comunităților academice să se alăture demersului.
Sărbătoare mare, astăzi, pentru creştini. Ce e bine să facă mamele de Stretenie sau Ziua Ursului Astăzi, credincioșii aparținând Bisericilor creștine istorice sărbătoresc Întâmpinarea Domnului, la 40 de zile de la Naștere. În tradiţia populară este una dintre cele trei zile cunoscute din vremuri imemoriale drept Martinii de iarnă, Stretenia sau Ziua Ursului.
Care sunt profesiile cu cel mai mare risc de cancer profesional Angajații din saloanele de coafură sau cei care lucrează în sectorul medical sunt printre salariații cu cel mai mare risc de cancer profesional.
Pui astfel de poze pe Facebook? Ce boală ai putea să ai Cercetătorii au descoperit, în urma unui studiu, că există o legătură strânsă între fotografiile pe care le publicăm pe rețelele de socializare de la sala de fitness și o afecțiune legată de alimentație.
Liviu Dragnea, declaraţie halucinantă: "Corupţia, un rahat!" Într-un interviu pentru radio SRF, înainte de alegeri, şeful Camerei Deputaţilor a făcut o afirmaţie şocantă care abia acum a ajuns în atenţia opiniei publice româneşti.
Ce a spus Ionuţ Negoiţă după ce a fost acuzat că a avut legătură cu violenţele din Piaţa Victoriei Miercuri, în jurul orei 23.00 un grup de ultraşi s-a infiltrat între protestatari, cu scopul de a încerca să "spargă" protestul.
Cutremur după cutremur, joi dimineaţa, în România Două cutremure au avut loc, joi dimineaţa, în România.
Video Primele IMAGINI cu tineri protestatari urcați în dubele Jandarmeriei în fața DIICOT Poliția Capitalei a anunțat că peste 60 de persoane au fost conduse la audieri după incidentele violente de la protestul care a avut loc miercuri seară în Piața Victoriei. Au apărut primele imagini cu tinerii care ies din sediul DIICOT și duși la secția de poliție pentru investigații.
eMAG televizoare - 7 oferte cu reduceri enorme eMAG - Ofertele de televizoare de la eMAG sunt foarte diversificate, iar preturile sunt parca mai bune ca niciodata.
Procurorul General confirmă existența unui dosar la DNA pe tema Ordonanței Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a confirmat, joi, existența unei anchete pe rolul DNA care are "o anumită legătură" cu adoptarea ordonanțelor de către Guvernul Grindeanu.
Alt tip Gândurile pot fi citite. Iată cum O știre senzațională, care va revoluționa omenirea, ne vine de la Londra. Un grup de savanți au perfecționat o interfață om-computer pusă la punct acum 3 ani, care acum citește nivelul de oxigen din creier.
Ce scrie presa internațională după protestele uriașe de miercuri seară din România În cele mai mari demonstrații de stradă de la căderea comunismului din 1989, un număr de 200-300.000 de protestatari au înfruntat temperaturi sub zero grade pentru a demonstra împotriva modificărilor Guvernului la legile penale, scrie publicația britanică The Guardian. Oamenii au strigat "Hoții" și "Demisia".
Poliția Capitalei: Peste 60 de persoane, conduse la audieri, după incidentele de la protest Poliția Capitalei: Peste 60 de persoane, conduse la audieri, după incidentele de la protest
eMAG - Promotie foarte importanta cu reduceri mari la toate produsele Apple. Iata lista preturilor eMAG.ro vine în această săptămână cu reduceri mari la produsele Apple care sunt foarte apreciate de către clienți.
Accident pe A1, trei maşini s-au ciocnit. Trafic îngreunat Banda a doua a Autostrăzii A1 Bucureşti - Piteşti este blocată, joi dimineaţă, la kilometrul 13, din cauza unei tamponări în care au fost implicate trei maşini, nefiind persoane rănite.
Video DOVEZILE care arată că s-a încercat spargerea protestelor Aproximativ 60 de huligani au fost reţinuţi şi duşi la secţia 4 de Poliţie pentru primele investigaţii, după ce au încercat să deturneze protestele paşnice de miercuri seară din faţa Guvernului. Reprezentanţii Jandarmeriei au descoperit mai multe sticle care conţineau celebrul "cocktail Molotov", o bombă incendiară artizanală, un amestec din anumite produse inflamabile.
Vladimir Putin merge azi la Budapesta. Ce va discuta cu Viktor Orban, aliatul Rusiei în cadrul UE Președintele rus, Vladimir Putin, este așteptat joi la Budapesta pentru a se întâlni cu premierul ungar, Viktor Orban, unul dintre principalii aliați ai Moscovei în cadrul Uniunii Europene, comentează AFP.
Consilierii israelieni l-au sfătuit pe Dragnea să se distanţeze de Ordonanţe Liviu Dragnea a lipsit miercuri dimineața de la şedinţa Birourilor Permanente Reunite în care s-a discutat calendarul pentru dezbaterea şi votarea proiectului de buget de stat pe anul 2017.
Atenţie, şoferi! COD GALBEN de ceaţă şi polei în 4 judeţe. TRAFIC îngreunat pe A2 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţă, cod galben de ceaţă pentru 4 judeţe.
Firea: Îi rog pe manifestanții pașnici să se delimiteze de cei violenți; suntem în stare de alertă Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a lansat un apel la adresa manifestanților pașnici să se delimiteze de cei violenți, menționând că autoritățile locale sunt în stare de alertă, comunicând cu instituțiile responsabile pentru securitatea cetățenilor.
Protest! Opt parlamentari ai USR rămân peste noapte în sala de plen a Camerei Deputaților Opt parlamentari ai Uniunii Salvați România vor rămâne peste noapte în sala de plen a Camerei Deputaților în cadrul unei acțiuni de protest de tip sit-in.
Alt tip Emoţionant! Imaginea zilei de la protestele de miercuri din Capitală Peste 100.000 de persoane protestează miercuri seară în Piața Victoriei din Capitală față de deciziile Guvernului în domeniul Justiției.
Rareş Bogdan: Vineri, DNA şi DIICOT vor fi desfiinţate Rareş Bogdan a anunţat astăzi, în cadrul emisiunii Jocuri de Putere, de la Realitatea TV, că vineri DNA şi DIICOT vor fi desfiinţate, potrivit informaţiilor venite pe surse.
MAI: mai mulţi jandarmi au fost răniţi. Unul dintre ei, transportat la spitalul Floreasca Ministrul de Interne a spus că, din informaţiile ei, un singur jandarm a fost rănit, el fiind transportat la Spitalul Floreasca, dar din informaţiile ei se află sub îngrijire medicală şi "îşi va reveni".
Gigi Becali s-a dezlănţuit: Mă duc la proteste. Suntem în pragul unei dictaturi Gigi Becali este foarte revoltat şi hotărat să iasă în stradă pentru a protesta împotriva ordonanţei de modificare a Codului Penal si legii amnistierii, abrobată marţi, în miez de noapte, de Guvernul Grindeanu.
Alt tip "NU AŞA!" - Replica rostită de un protestatar din Piaţa Victoriei care a impresionat România La protestele de miercuri seară din Piaţa Victoriei, un grup izolat de agitatori a provocat jandarmii. În replică, forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene. "NU AŞA!" a fost replica oamenilor adunaţi în Piaţă.
Cristian Tudor Popescu: Singura speranţă în faţa dictaturii este în stradă Demersurile împotriva Ordonanţei codurilor penale făcute de preşedinte, de CSM, de Opoziţia parlametară au rost doar dacă sutele de mii de protestatari ieşiţi în stradă rezistă, spune Cristian Tudor Popescu. Dacă oamenii renunţă să mai vină în faţa Guvernului sau în centrele oraşelor, România riscă să intre sub dictatura PSD.
Mesajul de ultimă oră al Jandarmeriei Române legat de protestele din ţară Jandarmeria Română a anunţat că nu va face nicio estimare referitoare la numărul protestatarilor din ţară.
Imaginea simbol de la proteste! Îţi va frânge inima Printre miile de mesaje de la protestele din România, în urma adoptării ordonanţei privind graţierea, se află şi un mesaj emoţionant purtat în mână de un copil care nu pare să aibă mai mult de şapte ani.
Anunţ îngrozitor despre virusul ZIKA! Preşedintele Organizației Mondiale a Sănătății, Margaret Chan, a anunţat că în acest moment 40 de vaccinuri împotriva virusului Zika sunt în curs de testare, însă niciunul nu va fi disponibil pentru femeile aflate la vârsta la care pot avea copii până în 2020.