Autocar cu 50 de persoane implicat într-un accident, la Ploieşti. O femeie se află în comă Un autocar în care se aflau 50 de persoane a fost implicat, luni după-amiază, într-un accident care s-a produs în municipiul Ploieşti, zona Podul Înalt, o femeie dintr-un alt autovehicul aflându-se în comă în urma evenimentului rutier.
Un copil de 11 ani a rămas încarcerat, după ce mașina s-a făcut praf în urma unui accident rutier Un copil în vârstă de 11 ani a fost grav rănit după ce a rămas încarcerat între fiarele contorsionate ale unui BMW scăpat de sub control şi care s-a izbit violent de un cap de pod.
China, critici dure pentru Donald Trump, după amenințările făcute de președintele SUA Statul chinez l-a criticat, luni, pe președintele american Donald Trump pentru că a amenințat că va întrerupe relațiile comerciale cu statele care fac afaceri cu Phenianul. Astfel, Beijingul respinge presiunile pentru a face mai mult în privința programului nuclear nord-coreean.
Alt tip Înșelăciune sub numele TAROM. Ce recomandă reprezentanții companiei aeriene Pe un site, care nu aparține Companiei Naționale de Transport Aerian (TAROM), este organizat un concurs la care sunt internauții sunt invitați să participe și să câștige bilete. Numai că aceasta este chiar o înșelăciune, iar reprezentanții companiei de zbor au anunțat acest lucru.
Photo Genial! Cum este menținută atenția șoferilor pe cea mai lungă șosea din lume Ai condus vreodată pe un drum atât de lung, fără curbe, fără gropi, fară pericole, astfel încât administrația locală să fie nevoită să amplaseze indicatoare amuzante, doar pentru a te împiedica să nu adormi de plictiseală? Dacă nu, înseamnă că nu ai vizitat încă Australia.
Asociaţia MozaiQ condamnă decizia PSD privind organizarea referendumului pe tema familiei Asociaţia MozaiQ, ce apară drepturile persoanelor LGBT, condamnă decizia coaliţiei de guvernare PSD-ALDE de a organiza în această toamnă un referendum pentru modificarea Constituţiei, în sensul definirii familiei tradiţionale drept căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.
Și-au luat țeapă cu Start-up Nation? Jianu: Guvernul nu are bani în acest moment Guvernul nu are bani în acest moment pentru proiectele declarate câștigătoare în programul Start-Up Nation, pentru că nu a existat o rectificare bugetară în luna august, a declarat, luni, Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), într-o conferință de presă, citat de Agerpres.ro.
Acuzaţii grave despre controlul I. Judiciare la DNA. S-ar fi comis abuzuri. Reacţia Inspecţiei Acuzații grave din partea unui inspector despre controlul la DNA. O procuroare spune că şefii săi şi-au depăşit atribuţiile şi că i-au cerut să facă lucruri în afara legii.
Lucrul neştiut despre foile de dafin. Ce sunt, de fapt Dafinul este originar din Levant şi în prezent este cultivat mai ales în regiunile mediteraneene. Florile sale, de culoare gǎlbuie, poziţionate pe axul frunzei, sub formǎ de bucheţele. Medicii greci foloseau mult frunzele şi fructele de dafin. Dafinul era un simbol al victoriei în antichitate, fiind dedicat lui Apolo. Sub formǎ de coroniţe(lauri) era oferit poeţilor şi generalilor victorioşi.
Consumi des ceaiuri naturale? Iată cât de mult rău îți pot face Dincolo de efectele favorabile asupra sănătății, trebuie să știi că majoritatea ceaiurilor pot face rău sănătății tale. O atenție specială trebuie să acorde pacienții care iau anumite medicamente.
Te trezești des în timpul nopții? Mare atenție! Sunt semnele unei boli grave Persoanele care îşi schimbă poziţia des în timpul somnului sunt predispuse infarctului. Cercetători japonezi susţin că întreruperea odihnei în timpul nopţii poate reprezenta un semnal privind afecţiunile ce s-ar putea dezvolta în viitor.
Forma incurabilă de cancer care omoară 24.000 de oameni. Se manifestă prin dureri de spate Mielomul multiplu este o formă incurabilă, rară și foarte agresivă de cancer al sângelui, care afectează măduva osoasă. Mielomul multiplu reprezintă aproximativ un procent dintre toate tipurile de cancer și este a doua boală ca frecvență în ceea ce privește cancerul de sânge. În fiecare an, sunt diagnosticaţi cu mielom multiplu aproximativ 39.000 de pacienţi în întreagă Europă şi sunt raportate 24.000 de decese. Aproximativ 37% dintre persoanele diagnosticate au mai puțin de 65 de ani, scrie doctorulzilei.ro.
Mercedes recheamă în service mii de autovehicule în România. Mașinile ar putea lua foc Mercedes-Benz România recheamă în service 1.449 de mașini, prin trei campanii. Cele mai multe rechemări vizeză modelele A Class, B Class, CLA, C Class, E Class și GLC. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.
Accident grav în Iași! Femeie călcată de mașină, după ce a coborât din tramvai O femeie a fost rănită grav într-un cumplit accident care s-a petrecut luni dimineață, în Iași.
Un tată a prins bona copiilor săi dormind. Ce lecție i-a dat acesta Un bărbat, furios că a găsit-o pe bona copiilor săi dormind în timpul programului, a pus la cale un plan crud de răzbunare.
Alt tip "Soldații. Poveste din Ferentari", în cinematografele românești pe 2 februarie 2018 "Soldații. Poveste din Ferentari", debutul în lungmetraj al regizoarei Ivana Mladenovic, va fi lansat în cinematografele românești pe 2 februarie 2018.
Specialiștii avertizează: Un TSUNAMI ar putea lovi oricând România Un cutremur de mare intensitate, care ar putea provoca un tsunami devastator, ar putea avea loc oricând în largul Mării Negre.
Kate Middleton, însărcinată cu cel de-al treilea copil Prințul William și Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, așteaptă un nou copil, potrivit unui anunț al Palatului Kensington.
Un bărbat a murit electrocutat într-o cameră de hotel din Iași. Ce s-a întâmplat Un angajat al Hotelului Moldova din Iași, în vârstă de 48 de ani, a fost găsit mort noaptea trecută în jurul orei 02:00 la serviciu. Bărbatul s-ar fi electrocutat.
Andreea Berecleanu este în DOLIU! Tatăl prezentatoarei a murit Toamna începe cu multă suferință pentru Andreea Berecleanu. Una dintre cele mai dragi persoane din viața prezentatoarei tv s-a stins din viață.
Alt tip S-a uitat pe cer și a rămas ȘOCAT: ”Sunt extratereștri!” Un bărbat a publicat pe contul sau de Facebook în urmă cu aproape o săptămâna un fenomen dubios pe cer.
FESTIVALUL ENESCU 2017. Agenda zilei - 4 septembrie Evenimentele de astăzi din cadrul Festivalului Internațional George Enescu, ediţia 2017.
Cele mai bune trucuri pentru a renunța la fumat Ești fumător și ai vrea să renunți la această plăcere vinovată și nu știi cum? Iată care sunt pașii ce trebuie urmați!
Cea mai cuminte fată din oraș a șocat comunitatea. Ce i-a făcut iubitului ei timp de doi ani O prietenă foarte geloasă a fost condamnată la închisoare după ce a pretins timp de peste doi ani că este ofițer de poliție, pentru a-l putea controla pe fostul ei iubit.
Primul semn al bolii Alzheimer pe care toată lumea îl ignoră Alzheimerul rămâne o boală terifiantă pentru mulţi oameni. Începe încet, uneori în tăcere, dar în cele din urmă îşi cere preţul. Oamenii aflaţi în stadiul final sunt incapabili să-şi recunoască prietenii şi familia, să vorbească sau să folosească baia pe cont propriu.
Magda Vasiliu, mesaj dur pe Facebook: "Am multe defecte, dar nu sunt criminală" Prezentatoarea TV Magda Vasiliu s-a declarat dezamăgită de faptul că românilor le e teamă să vorbească despre birocrația sistemului medical românesc, de condiții improprii în spitale sau de tratamentele ineficiente.
Cea mai bună musaca de cartofi cu carne. Reţeta ştiută de puţini bucătari REŢETĂ musaca de cartori cu carne. Iată o reţeta simplă şi apetisantă de musaca de cartofi cu carne.
Cum se prepară braga, băutura bunicilor noștri. Puțini știu că este AUR pentru sănătate Câți dintre noi au auzit de… braga, băutura părinților și bunicilor noștri, și câți dintre noi știu că este un adevărat izvor de sănătate prin vitaminele și mineralele pe care le conține? Și, mai ales, câți dintre noi au băut braga și știu că se prepară simplu și… ieftin?
Mare atenție! A apărut o nouă metodă de escrocherie. Sunt vizați toți șoferii Infractorii au inventat o nouă metodă de a stoarce bani de la cetățeni. Cei vizați sunt mai degrabă șoferii ceva mai miloși.
Încasări RECORD la Castelul Corvinilor din Hunedoara! Suma este fabuloasă Castelul Corvinilor a fost vizitat, în primele opt luni din acest an, de peste 265.000 de turiști. În total, Primăria Hunedoara a încasat, din vânzările biletelor de intrare, suma de un milion de euro.