Cum fac sex suedezii. Pentru ei e un lucru normal. Celelalte ţări o consideră o practică şocantă Sex în acelaşi pat cu copilul - asta relevă un studiu realizat în Suedia la care au participat 600 de mămici. Mămicile suedeze au foarte puţine plângeri în ceea ce priveşte satisfacţia sexuală, spre deosebire de mămici din alte colţuri ale lumii care se declară total nesatisfăcute de viaţa sexuală a cuplului.
De ce nu are voie Prințul George să-și facă cel mai bun prieten la școală Prințul George al Marii Britanii tocmai a început școala, iar dacă alți părinți s-au gândit că astfel se vor apropia de familia regală cu ajutorul copiilor lor, pot să-și ia deja gândul de la asta.
Pe Mircea Dinescu îl știe toată lumea. Cum arată soția lui? Mircea Dinescu este cunoscut publicului larg ca fiind poet, om de televiziune. Nu multă lum o știe însă pe soția lui Masa, care îi este alături de 35 de ani.
Rusia a bătut palma cu China, în cea mai mare afacere dintre cele două țări. Lovitură pentru SUA Chinezii de la gigantul de stat CEFC China Energy plătesc peste 9 miliarde dolari pentru o bucată din Rosneft, cea mai mare și mai influentă companie petrolieră rusă, cu legături strânse cu Kremlinul.
HARTA restricțiilor de circulație în Capitală Restricții de circulație București. Sâmbătă după ora 17.00 șoferii din Capitală vor întâmpina greutăți în trafic. VEZI în articol harta restricțiilor de criculație.
Traian Băsescu, prima reacție după ce a fost acuzat de fraudarea alegerile prezidențiale din 2009 Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reacționat după ce a fost acuzat de fraudarea alegerilor din 2009 și a afirmat că nici măcar nu a avut curiozitatea de a citi raportul comisiei parlamentare de anchetă.
ATENŢIE! Magneţii de frigider pot ucide! Magneţii de frigider sunt printre suvenirurile favorite ale celor care merg în excursii în diverse locuri din lume. Unii fac chiar colecţii din aceste mici obiecte decorative, însă savanţii atrag atenţia asupra unui risc de sănătate la care puţini se gândesc.
INCENDIU de proporții la Timișoara! Pompierii au intervenit de urgență Un incendiu de proporții a izbucnit în Timișoara, la un depozit unde se colectează deșeuri.
Scene șocante lângă Cetatea Trascăului! Un bărbat a căzut în gol de pe o stâncă Un bărbat a decedat sâmbătă, după ce a căzut de pe o stâncă, pe raza localității Colțești.
Cea mai frecventă greșeală pe care o facem când folosim cuțitul Atunci când folosim cuțitul, există anumite tehnici ca să nu existe incidente.
Cum a reușit un român să blocheze o autostradă din Italia timp de 12 ore Un șofer român de TIR a reușit să blocheze o autostradă intens circulată din Italie pentru 12 ore.
Spitalele se chinuie să facă față bărbaților care suferă de boala Regelui Carol al II-lea Vești proaste pentru bărbați. Numărul persoanelor de sex masculin care suferă de priapism a cunoscut o creștere cu 51%, la 346, față de anul trecut, arată un studiu.
Video Dezvăluiri despre vizitele lui Dragnea la Moscova Victor Ponta a declarat că Liviu Dragnea ar fi fost de mai multe ori la Moscova, în vizite private! Fostul premier a evitat să ofere mai multe informatii, dar a precizat că serviciile secrete ar trebui să ştie mai multe.
Aceasta este ultima fotografie cu solistul Linkin Park! A fost făcută înainte să se SINUCIDĂ Văduva lui Chester Bennington, Talinda, a publicat pe Twitter ultima fotografie cu muzicianul. Imaginea a fost surprinsă chiar cu două zile înainte să se sinucidă pe 20 iulie.
Anunț de ULTIMA ORĂ de la meteo. Cum se schimbă VREMEA în următoarele zile. HARTA Începând de duminică, vor fi posibile ploi slabe, în mod izolat. Abia de marți valorile termice vor scadea faţa de luni în cea mai mare parte a ţarii, mai accentuat în regiunile intracarpatice, vor fi înnorari temporar accentuate, averse şi descarcari electrice; izolat cantitaţile de apa vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindina.
Băsescu, îndemn șocant: Nu mai puneți benzină de la Mol! Motivul este EXPLOZIV Fostul preşedinte Traian Băsescu face un apel către români să nu mai cumpere combustibil din benzinăriile companiei ungare Mol.
Anunț îngrijorător din partea unui fost spion! Trump este criticat dur Autorul și fostul spion David Cornwell, cunoscut sub pseudonimul John le Carre, îl critică dur pe președintele SUA, Donald Trump, susținând că ”se întâmplă ceva foarte grav”.
Accident GRAV cu 4 mașini pe DN1. Circulația a fost reluată Traficul pe DN1 este îngreunat, în zona centurii orașului Ploiești, din cauza unui accident în care au fost implicate 4 autoturisme. O persoană a fost preluată de elicopterul SMURD
Nepoata actorului Dorel Vișan, respinsă de jurați la Vocea României. Replica lui Adi Despot este... Nepoata actorului Dorel Vișan, Teodora Vișan, și-a încercat șansa la Vocea Românei, însă nu a reușit să întoarcă scaunele juraților.
Alt tip O nouă înregistrare în scandalul de la Kaufland Odorheiul Secuiesc. Ce s-a întâmplat, de fapt O nouă înregistrare, de pe camerele de supraveghere, a apărut în spațiul public în cazul scandalului iscat la un un hipermarket Kaufland din Odorheiu Secuiesc. În imagini se pot vedea cum a acționat vloggerul ”Milițianul” atunci când a cerut mici.
Accident traumatizant pentru Adrian Despot! Îi putea încheia cariera muzicală Adi Despot a fost protagonistul unui eveniment nefericit în anul 2014, care ar fi putut să-i pună capăt carierei sale de chitarist. Solistul trupei Vița de vie a avut un accident la schi și era să-și piardă parțial mobilitatea mâinii drepte. A plecat în Bulgaria, unde a suferit o intervenție chirurgicală, și ulterior a fost nevoit să-și anuleze toate concertele fiindcă recuperarea a durat aproape un an de zile.
Cum arată cel mai frumos BALCON din București, premiat de Firea. FOTO Lista câştigătorilor la concursul „Cel mai frumos balcon" a fost publicată pe site-ul Primăriei Capitalei. Lista nu conţine însă şi fotografiile faţadelor şi balcoanelor premiate.
INCREDIBIL! Comuna din România în care elevii vor învăța într-o pensiune de turiști Cu doar două zile înainte de începerea școlii, în România, există o comună în care elevii nu vor putea asculta clopoțelul.
A ajuns la hotel cu amantul şi s-a gândit să îi trimită o poză soţului. Gafa e uriașă O tânără a făcut o gafă imensă care probabil, în cele din urmă, a costat-o căsnicia. Povestea este incredibilă! Cea mai amuzantă fotografie a zilei!
USR atacă Guvernul după rectificarea bugetară: "E o situație dezastruoasă" USR afirmă că rectificarea bugetară făcute de Guvern ar fi trebuit să fie negativă, deoarece veniturile au scăzut, iar cheltuielile au crescut, actualul act fiind o minciună, iar Executivul condus de Mihai Tudose refuză să recunoască „incompetenţa" sa.
Acestea sunt cele mai BIZARE curiozități sexuale. Numărul 13 este INCREDIBIL În ceea ce priveşte sexul, ecuaţia pare cât se poate de simplă, la prima vedere. Adevărul este că sexualitatea umană are încă multe secrete de oferit iar oamenii de ştiinţă sau statisticienii din întreaga lume desfăşoară în permanent studii de amploare pentru a putea înţelege mai bine comportamentul şi biologia actului sexual la oameni. Din toate acestea, rezultă numeroase informaţii, unele mai ciudate decât altele, însă toate interesante de ştiut.
Kelemen Hunor contraatacă în scandalul liceului catolic care a inflamat Ungaria Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat că va iniţia procedura de reînființare a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureș "cât de repede va fi posibil".
Povestea cutremurătoare a dansatoarei Andreea, fosta iubită a lui Liviu Vârciu. S-a pocăit Pe vremea când făcea parte din trupa de dans a Deliei, Andreea era curtată de foarte mulți burlaci din showbiz. După relația cu Liviu Vârciu ea a decis, însă, să își schimbe radical viața.
Decizie bombă a Fiscului! Milioane de români, taxați din două mișcări Românii care intenționează să plece din țară pentru mai mult de șase luni de zile vor risca, de la 1 ianuarie 2018, să fie amendați dacă nu notifică Fiscul în prealabil. Schimbarea domiciliului fiscal ar putea aduce noi biruri și amenzi.
Turistă, rănită după ce a căzut într-o prăpastie din Bucegi O femeie în vârstă de 76 de ani a căzut, sâmbătă, într-o râpă adâncă de 30 de metri din Munții Bucegi. Aceasta a suferit răni la cap și la spate și a fost preluată de salvatorii SMURD la Telecabina Bușteni.