Inedit: Unde vor apărea Familia Regală a Marii Britanii Reprezentanții din patru generații ale familiei regale birtanice - regina Elisabeta a II-a şi prinţii Charles, William şi George - sunt omagiaţi printr-o nouă monedă ce a fost emisă de Royal Mint.
Cum se transmite bacteria care cauzează cancer de stomac Infectia cu H. pylori este cea mai importanta si in acelasi timp, unul dintre factorii de risc cei mai tratabili in cazul cancerului de stomac.
Descoperire şocantă. Alimentul care îţi distruge ficatul mai tare decât alcoolul. Toţi îl mâncăm Cu toţii ştim că alcoolul consumat în exces poate provoca boli grave de ficat, însă el nu este singurul factor nociv pentru sănătatea acestui organ.
Un microbuz în care se aflau 11 persoane s-a răsturnat pe Valea Oltului Un microbuz în care se aflau 11 persoane s-a răsturnat, luni seara, pe Drumul Naţional 7, Valea Oltului, în judeţul Vâlcea. O femeie a suferit un atac de panică, restul călătorilor neavând nevoie de îngrijiri medicale, transmite corespondentul Mediafax.
Îţi curge mereu nasul şi te doare capul? Mare grijă! Ai putea suferi de o boală gravă Polipii nazali sunt formațiuni moi, nedureroase, necanceroase ce cresc și obstruează căile nazale și sinusurile. Aceștia atârnă ca niște ciorchini de struguri și se formează în urma inflamației cronice a mucoasei. Cauzele apariției polipilor sunt necunoscute în totalitate, dar un rol important îl au terenul alergic, infecțiile recurente, sensibilitatea la medicamente sau anumite boli autoimune.
Povestea miliardarului care a fost victima celui mai mare jaf din istoria Marii Britanii Când eşti putred de bogat, trebuie să dormi cu un ochi deschis sau să montezi camere de luat vederi, ca să nu te trezeşti mai sărac cu câteva zeci de milioane de lire sterline.
Accident șocant în Arad: Mai multe victime Patru persoane au fost implicate într-un accident rutier care s-a produs luni pe Calea Aurel Vlaicu în dreptul RAR, în jurul orei 15:30.
CTP, atac la Dragnea. Nici nu știe cum îi cheamă pe unii dintre miniștri Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a avut o primă reacție la ceremonia de depunere a jurământului de către guvernul condus de Viorica Dăncilă.
A scăpat de sinuzită cu acest tratament naturist. Efectele se simt imediat Sinuzita este infecţia membranei mucoase care căptuşeşte interiorul foselor nazale şi sinusurile. Când membrană mucoasa se inflamează, blochează drenajul fluidului din sinus spre nas şi gât, determinând durere şi presiune în sinusuri. Dacă nu eşti adeptul îndopării cu medicamente şi suferi de sinuzită, remedii naturiste găseşti în orice plafar sau farmacie de profil.
Liviu Pop, mesaj surpriză la final de mandat Liviu Pop, fost ministru al Educaţiei, a transmis, luni, un mesaj la final de mandat, precizând că, în cele şapte luni de mandat, a încercat să elimine ce era nociv în sistemul educaţional. În locul lui a fost numit ministru Valentin Popa.
Și-a ucis nepotul de frică să nu moștenească „BLESTEMUL FAMILIEI” O femeie de 81 de ani a făcut şi-a îngropat strănepotul pe care nepoata ei îl născuse de numai câteva minute.
Vrei să faci pastramă de oaie la tine acasă? Iată reţeta tradiţională. O să iasă delicioasă! Vrei să faci pastramă de oaie la tine acasă? Încearcă această reţetă tradiţională! O să iasă delicioasă. Servită cu must, mamaligă şi cartofi prăjiţi, alături de câţiva castraveciori muraţi, pastrama de oaie este un adevărat ospăţ.
A gafat sau nu? Ce a spus ministrul Culturii la ceremonia de depunere a jurământului Actorul George Ivașcu e noul ministru al Culturii. La Palatul Cotroceni, la ceremonia de depunere a jurământului, ministrul a modificat, intenționat sau nu, textul articolului 82 alin. (3) din Constituţie.
Gestul făcut în premieră de Viorica Dăncilă la depunerea jurământului Viorica Dăncilă a făcut un gest în premieră la depunerea jurmântului în fața președintelui Klaus Iohannis. Imediat după ce a terminat de rostit jurmănântul, Dăncilă și-a făcut trei cruci.
Boc vrea metrou la Cluj-Napoca. Când ar putea fi gata? Primarul Emil Boc a anunţat, luni, că transportul în comun şi modernizarea străzilor sunt priorităţi în bugetul municipiului Cluj-Napoca în 2018, printre proiectele preconizate fiind achiziţia de troleibuze, tramvaie, autobuze electrice şi un studiu de realizare a metroului.
Tribunalul Teleorman a decis deschiderea procedurii de insolvenţă pentru Tel Drum Tribunalul Teleorman a dispus, luni, deschiderea procedurii de insolvenţă a societăţii Tel Drum, administrator judiciar provizoriu fiind desemnat CITR Filiala Ilfov SPRL.
Alt tip Kovesi: ”Faptul că au fost 3-4 procurori cu probleme în DNA, nu înseamnă că toți sunt la fel” Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus într-un interviu că procurorii instituției pe care o conduce își fac treaba, indiferent de presiuni. Ea a mai adăugat că s-au luat măsuri împotriva procurorilor care au avut probleme.
Galaxy S9 și S9+. Noi imagini cu cele mai recente telefoane ce vor fi lansate pe 25 februarie Galaxy S9 și S9+ sunt cele mai recente smartphone-uri al companiei Samsung, ce vor fi lansate oficial pe 25 februarie, la Barcelona.
Explozie puternică lângă Palatul Cotroceni. Un bărbat a murit Doi angajaţi ai RADET au fost răniţi luni seară în timp ce lucrau în subteran la o conductă de termoficare în zona Iuliu Maniu în apropiere de Complex Leu, a anunţat ISU Bucureşti - Ilfov.
Liviu Dragnea, despre proiectul referitor la statutul Casei Regale: „Nu renunţăm” Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că susţine în continuare proiectul referitor la noul statut al Casei Regale, menţionând însă că decizia în privinţa Palatului Elisabeta va fi luată de Guvern.
Laura Codruța Kovesi a oferit definiția statului paralel Kovesi spune că statul paralel este, de fapt, statul intereselor paralele, cel al corupților și al celor care au prejudiciat bugetul de stat. Șefa DNA susţine, într-un interviu pentru agenția națională Agerpres că nu va demisiona după raportul Inspecției Judiciare, mai ales că această instituție a arătat deja că este în favoarea modificărilor legilor justiției propuse de Tudorel Toader.
Obişnuia să ia 3 boabe de piper dimineaţa, pe stomacul gol. Nici nu-şi imagina ce efect urma să aibă Regele condimentelor, piperul, în toate formele lui (negru, alb, roșu, cu bob rotund sau cu bob lung), se consumă anual în toată lumeaîn cantități impresionante. Pe lângă faptul că îți condimentează viața, piperul are proprietăți terapeutice și chiar te poate ajută să slăbești.
#REZIST. Protestatarii, la capătul puterilor: Vă las să vă canibalizaţi orgoliile politice între voi Doru Apostol, activistul care de un an este principalul organizator al protestelor marca REZIST din Sibiu, a anunţat că nu va mai organiza, cel puţin pentru un timp, astfel de evenimente.
Teodorovici, ministru al Finanţelor Publice: Contribuabilii nu trebuie să mai depună Formularul 600 Eugen Teodorovici, desemnat ministrul Finanţelor Publice, a declarat, luni, că Guvernul amâna implementarea Formularului 600, timp în care poate lua decizia de a abroga această măsură, afirmând că cetăţenii nu vor mai fi obligaţi să mai depună acest formular.
Dragnea: ”Am încredere că doamna Dăncilă va menține relațiile cu Parlamentul și coaliția” Șeful Camerei Deputaților Liviu Dragnea este încrezător că noul executiv, condus de Viorca Dăncilă, va performa și că va menține o relație mai bună cu Parlamentul și coaliția de guvernare.
Când va fi înlocuită Viorica Dăncilă? Răspunsul premierului Premierul Viorica Dăncilă a fost întrebată de jurnaliști, imediat după votul de învestitură când crede că va fi înlocuită de Liviu Dragnea
Nu cumpăra fructe fără să știi acest lucru. Ce înseamnă codurile numerice de pe etichete Cu siguranţă, măcar o dată, aţi observat acele etichete sau stikere aflate pe fructe sau legume. Pe lângă faptul că acestea ilustrează un logo, au şi un cod digital. Prin acest cod, producătorii încearcă să informeze consumatorul cu privire la produsul pe care-l achiziţionează.
Protest față de noul ministru al Educației! Rectorul Universității din București și-a dat DEMISIA Rectorul Universităţii din Bucureşti şi fost ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a anunţat că demisionează din toate funcţiile pe care le ocupă în cadrul CNATDCU, decizia fiind urmare a declaraţiilor făcute de ministrul desemnat, Valentin Popa, din timpul audierilor din Parlament.
Shop.andreearaicu.ro – Reduceri finale de pana la 70% Shop.andreearaicu.ro este un magazin online foarte avantajos, unde gasiti o multime de tinute la preturi bune.
Orban afirmă că Guvernul Dăncilă este în mare parte şi al UDMR Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, consideră că Guvernul Dăncilă, validat de Parlament, este şi al Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR).