Salata de pătrunjel verde care te ajută să slăbeşti rapid, frumos şi sănătos Apelând la dieta cu pătrunjel veţi reuşi să slăbiţi sănătos până la 3 kg într-o săptămâna. Rolul principal în acest regim îl are banală salată de pătrunjel. Iată cum o poţi prepara!
Klaus Iohannis, nedumerit de numirea lui Ionuţ Mişa la conducerea ANAF Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că a rămas "puţin nedumerit" atunci când a aflat de numirea fostului ministru de Finanţe Ionuţ Mişa la conducerea ANAF.
Doina Gradea este noul preşedinte-director general al SRTV Parlamentul a votat-o, miercuri, pe Doina Gradea în funcţia de preşedinte-director general al Consiliului de Administraţiei al Societăţii Române de Televiziune.
Credeai că apendicele este inutil? Această descoperire te va şoca Apendicele a fost considerat multă vreme un „organ inutil”, acest ţesut aflat la intersecţia intestinului subţire cu cel gros inflamându-se adeseori şi punând uneori în pericol viaţa pacienţilor. Multă lume crede că apendicele nu foloseşte la nimic, motiv pentru care oamenii aleg să se supună apendicectomiei, eliminând acest organ „vestigial şi inutil” din corp fără a suferi, aparent, în urma acestei operaţii.
Facebook schimbă politica de utilizare a datelor Facebook va propune, în săptămânile următoare, o serie de schimbări privind politica de utilizare a datelor şi vor fi explicate mai bine utilizatorilor ce date se colectează şi cum sunt acestea folosite, a anunţat, miercuri, reţeaua de socializare, într-un comunicat de presă.
Rezultate simulare BAC 2018 EDU.ro. Iată notele obţinute de elevi la Română, Matematică, Istorie... Rezultate simulare BAC 2018 EDU.ro. Notele obţinute de elevi vor fi anunţate pe 30 martie, atât pentru elevii de clasa a XI-a, cât şi pentru cei de clasa a XII-a.
Criminalul de la Braşov, arestat preventiv Bărbatul din Braşov care şi-a omorât soţia şi cei doi copii ai săi a fost a fost arestat preventiv.
Pisicile şi câinii fără pedigree, cu stăpân, vor fi sterilizaţi gratuit Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, proiectul de hotărâre care prevede sterilizarea gratuită a câinilor şi a pisicilor fără pedigree, cu deţinător.
Top 6 cele mai sănătoase coji de fructe și legume Cele mai multe coji de fructe și legume sunt foarte bogate în nutrienți, iar când le arunci, nu te mai poți bucura de beneficiile lor. Vezi care sunt fructele și legume care ar trebui consumate în întregime.
Pune pe gât câteva picături de ulei de tămâie Uleiul esenţial de tămâie este cunoscut pentru proprietăţile lui de vindecare. Uleiul de tămâie este produs din răşina copacului Boswellia care creşte în regiuni africane şi arabe.
Acest doctor s-a operat singur de apendicită. Ce a urmat, este ireal: "Am simțit că-mi stă inima" Chirurgul rus Leonid Rogozov a făcut parte din cea de-a șasea expediție sovietică în Antarctica, în 1960–1961. Tânărul medic, în vârstă de 27 de ani, era unul dintre cei 12 bărbați care se aflau în baza de la Novolazarevskaya.
Teodor Meleşcanu: "Gazele toxice neuroparalizante nu se iau de la drogherie" Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat miercuri că România, ca parte a Uniunii Europene, a dat un semnal de solidaritate cu Marea Britanie şi a expulzat un diplomat rus, în contextul scandalului legat de otrăvirea fostului spion Serghei Skripal, şi nu exclude posibilitatea ca, în replică, Federaţia Rusă să aplice aceeaşi măsură pe "principiul reciprocităţii".
O mai știi pe cântăreața Anastasia? A învins cancerul de două ori și iată cum arată acum În anul 2000, Anastacia (49 de ani) era una dintre cele mai îndrăgite și apreciate cântărețe din lume. Frumusețea, dar și timbrul ei inconfundafil, i-au adus celebritatea, iar fanii abia așteptau s-o vadă live pe scenă.
Vine primăvara cu adevărat? Cum va fi vremea în următoarele zile Vremea va continua să se încălzească uşor, astfel încât valorile termice se vor apropia de cele caracteristice acestei perioade în cea mai mare parte a ţării, informează ANM.
A împrăştiat bicarbonat pe toată salteaua. Motivul pentru care toţi ar trebui să facem asta! Fiecare dintre noi ne-am creat dacă nu o rutină zilnică, cel puţin una săptămânală în ceea ce priveşte curăţenia în casă. Iar acum vine întrebarea: ţinând cont că o treime din viaţă se presupune că ţi-o petreci în pat, cât de des cureţi salteaua?
S-a trezit cu ursul în curte. Ce a urmat este halucinat: A luat porcul din coteţ şi... Un urs a pătruns, în noaptea de luni spre marţi, într-o gospodărie din localitatea Colţi, judeţul Buzău, de unde a luat un porc de 150 de kilograme. Autorităţile locale au mers pe teren pentru stabilitarea pagubelor.
Singurul pod dintr-o localitate din Botoșani, cale de acces către comunitate, a cedat Un pod s-a surpat, miercuri dimineață, într-o localitate din județul Botoșani. Podul era singura cale de acces către comunitate, iar acum localnicii cer intervenția urgentă a autorităților locale.
Anunț bombă de la PRO TV. Închide stațiile locale Pro TV închide emisia tuturor stațiilor locale pe care le avea în țară.
#DeleteFacebook ia amploare. Playboy îşi va dezactiva conturile de Facebook Editorul Playboy şi-a anunţat intenţia de a dezactiva conturile de Facebook şi de a părăsi reţeaua de socializare, în contextul în care aceasta este implicată într-un scandal legat de sustragerea şi utilizarea ilegală a datelor utilizatorilor săi, potrivit bloomberg.com.
Când trebuie să consumăm mai multe fructe şi legume albe De ce sa consumi alimente in functie de culori? Pentru ca pigmentul le da cateva proprietati care le diferentiaza. Albul iti ofera vitalitate. Aceste alimente au o concentratie mare de alicina, care este recomandata pentru indepartarea riscului de cancer si de boli de inima, dar si pentru ca mentine colesterolul la un nivel optim.
Aceasta este planta miraculoasă care ucide 98% din celulele canceroase în doar 16 ore Cancerul este o boală cu un risc ridicat de deces. Oamenii de știință încearcă să găsească în mod constant un tratament care să poată învinge cancerul.
Cine a fost Dan Mureşan, românul mort în Kenya al cărui nume apare în scandalul Cambridge Analytica Numele fiului lui Ioan Mureşan, fost ministru al Agriculturii în Guvernul CDR, a apărut în scandalul Cambridge Analytica. Denunţătorul Christopher Wylie susţine că a ajuns angajat la compania de consultanţă pe postul deţinut de Dan Mureşan, după ce românul ar fi fost otrăvit în Kenya. Fiul fostului ministru are un CV impresionant, a fost şcolit în Anglia şi SUA şi a fost consultant politic în ţări precum Columbia, Albania, Filipine sau Kenya.
Cum să-ți faci Snickers de casă, organic, raw-vegan și fără gluten Dacă îți place celebra ciocolată Snikers, însă nu vrei să exagerezi cu dulciurile, îți propunem această rețetă raw-vegană care este mult mai sănătoasă, însă are același gust delicios.
Rareş Bogdan, veşti exclusive: Dovada că Dragnea vrea să închidă Realitatea TV Realizatorul "Jocuri de putere" a venit cu informaţii suplimentare despre ordinul lui Liviu Dragnea de a închide Realitatea TV.
Aimee Iacobescu a murit. Drama neștiută pe care a trăit-o actrița Aimee Iacobescu a murit dezamăgită de cei din jur. În afara faptului că nu a primit niciodată o indemnizație de merit din partea UNITER, iar din ultima piesă de teatru în care a jucat a fost concediată, Aimee a primit mai multe lovituri și din partea Statului Român.
Tradiţii de FLORII. Ce trebuie să faci în Duminica Floriilor pentru a afla cu cine te căsătoreşti Duminica Floriilor. FLORII tradiţii. Duminică, 1 aprilie, ortodocşii prăznuiesc Floriile sau Duminica Floriilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi care este dedicată Intrării Mântuitorului Iisus în Ierusalim. Totodată, toţi cei care la botez au primit nume de flori îşi sărbătoresc onomastica. Oamenii merg la biserică, au dezlegare la peşte şi nu-şi uită tradiţiile şi obiceiurile locului.
Adevărul ascuns de producători despre pâinea feliată pe care o găseşti în marketurile de la noi Cu siguranță îți dorești ca pâinea pe care o cumperi să se mențină proaspătă pentru mai mult timp. De aceea, îți recomandăm acest truc care te va ajuta.
Nou record de preţ: o sculptură de Brâncuşi, evaluată la 70 de milioane dolari, scoasă la licitaţie "La Jeune fille sophistiquee (Portrait de Nancy Cunard)", o sculptură unică realizată de Constantin Brâncuşi, evaluată la 70 de milioane de dolari, va fi scoasă la vânzare pe 15 mai, la Licitaţia de artă impresionistă şi modernă organizată de casa Christie's la New York, potrivit bloomberg.com.
A născut 5 copii morți și a făcut 16 avorturi spontane. Însărcinată a 22-a oară, a primit vestea șoc O femeie care a pierdut nu mai puțin de 21 de copii a rămas însărcinată pentru a 22-a oară. Spera într-o veste bună, care însă nu a venit.
Primaria Capitalei începe reabilitarea blocurilor. Care sunt costurile şi condiţiile Primaria Capitalei va avea propriul program de reabilitare termica, separat de cele de la sectoare, potrivit unui proiect de hotarare adoptat, miercuri, de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB).