Articolele din categoria ACTUAL:

Magistrala 2 a metroului va fi extinsă cu o stație supraterană, în apropierea șoselei de centură
Magistrala 2 a metroului va fi extinsă cu o stație supraterană, în apropierea șoselei de centură. Ministrul Lucian Bode a semnat contractul
Contractul de finanţare privind ”Edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură” a fost semnat marți. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Lucian Bode, care a precizat că, din suma totală de aproape 215 milioane de lei, 180 de milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile.
Parlamentul României
Evazioniștii, SCĂPAȚI de închisoare dacă își plătesc prejudiciul! Legea PSD - votată în ULTIMA ZI de activitate de vechii aleși
Vot final în ultima zi de activitate de plen a parlamentarilor din actuala legislatură în Casa Poporului pe legea controversată inițiată de PSD pentru scutirea de plată a evazioniștilor dacă prejudiciul produs statului este de până la 100.000 de euro. Evaziunea fiscală se pedepsește în prezent cu închisoarea, iar după legea adoptată marți, aceștia vor scăpa doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul, iar dacă dau și 20% în plus, fapta nu se mai pedepsește deloc, indiferent de cuantumul evaziunii.
Bucureștenii pot sta liniștiți: Carantinarea nu este luată în calcul. Care este "cuvântul de ordine" al acestor Sărbători
Bucureștenii pot sta liniștiți: Carantinarea nu este luată în calcul. Care este "cuvântul de ordine" al acestor Sărbători
În ciuda creșterii ratei mari de incidență de la nivelul Capitalei, fapt ce plasează în continuare orașul în scenariul roșu, și a numărului mare de cazuri noi raportate zilnic de Grupul de Comunicare Strategică, autoritățile nu iau în calcul carantinarea Bucureștiului. O spune chiar șefa DSP Bucureşti, Oana Nicolescu, declarația fiind făcută după întrevederea cu reprezentanţii HoReCa desfăşurată, astăzi, la Prefectura Capitalei.
Deputatul Mihai Valentin Popa scapă și de al doilea dosar, după un acord cu procurorii
Deputatul Mihai Valentin Popa scapă și de al doilea dosar, după un acord cu procurorii. Ce sumă vrea să plătească după ce a fost prins băut la volan
Deputatul Pro România Mihai Valentin Popa a încheiat cu procurorii de la Parchetul General un acord de recunoaștere a vinovăției în dosarul deschis după ce a fost prins băut la volan, în noiembrie 2019. Acordul, care trebuie să fie aprobat și de ÎCCJ, prevede ca parlamentarul să plătească o amendă penală de 40.000 de lei. 
foto: captură Facebook
VIDEO Mărturii emoționante ale medicilor din prima linie. Ce îi motivează în lupta împotriva noului coronavirus
Medicii, asistentele și personalul auxiliar de la Spitalul din Miercurea Ciuc au povestit, într-o postare pe Facebook, despre momentele grele prin care au trecut de la debutul pandemiei. Deși sunt epuizați fizic și psihic, aceștia spun că îi motivează faptul că pacienții infectați cu noul coronavirus se simt mai bine în urma îngrijirilor și pleacă acasă pe picioarele lor. 
Violeta Alexandru, ministrul Muncii Foto: Facebook.com
Gest disperat în fața Ministerul Muncii - Un pensionar a încercat să-și dea foc! Violeta Alexandru, primele explicații
Incident șocant în fața Ministerului Muncii! Un bărbat nemulțumit de cuantumul pensiei pe care o primește a încercat să își dea foc. Pensionarul a fost oprit de jandarmii care se aflau în zonă și a fost condus, ulterior, la poliție. La câteva minute după tentativa pensionarului, ministrul Violeta Alexandru a declarat presei că acesta se simte bine, este sub supraveghere medicală, și că se va documenta pentru a vedea exact care este situația acestuia, cum i-a fost stabilită pensia.
Mihai Daraban: Excedentul comercial cu Marea Britanie trebuie păstrat și după BREXIT (P)
Mihai Daraban: Excedentul comercial cu Marea Britanie trebuie păstrat și după BREXIT (P)
București, 15 decembrie 2020: Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), împreună cu Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Ministerul Finanţelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Vămilor a organizat, azi, 15 decembrie, un seminar online, având ca temă principală noile reglementări privind regimul vamal și efectele asupra activităților de import/export.
Gunoi lăsat pe stradă, neridicat de firma Romprest în Secoturl 1 al Capitalei
Avocatul Poporului intervine în scandalul gunoiului din Sectorul 1 al Capitalei. „Mafia gunoaielor”, dezvăluită la Realitatea PLUS
Avocatul Poporului a anunțat marți că s-a autosesizat în legătură cu situaţia din Sectorul 1, unde gunoiul nu mai este ridicat de pe stradă de săptămâni întregi. Avocatul Poporului s-a autosesizat din 9 decembrie, la numai o zi după ce Realitatea PLUS a început o serie de dezvăluiri în legătură cu problemele firmei de salubritate Romprest, care trebuie să asigure curățenia în Sectorul 1.
Comisie pentru avizarea toaletelor în curțile școlilor, înființată de Ministerul Educației
Comisie pentru avizarea toaletelor în curțile școlilor. Câți membri va avea și cu se vor ocupa - DOCUMENT
Ministerul Educației a înființat o comisie care se va ocupa de emiterea avizelor pentru amplasarea toaletelor mobile de tip container în curțile școlilor. Membrii comisiei vor da avize primarilor care vor să cumpere astfel de containere din fonduri europene. Este vorba despre unitățile de învățământ care nu sunt racordate la rețeaua de apă potabilă și la cea de canalizare.