//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria ACTUAL:
Elevii de clasa a VIII-a susțin luni, 29 martie, proba scrisă la Limba și literatura română de la simularea examenului de Evaluare Națională 2021. Simularea începe la ora 9.00 și, timp de două ore, elevii vor rezolva subiectele la Română. În mai multe localități din țară aflate în carantină nu vor fi organizate simulările, astfel că elevii vor susține acest examen ulteiror, la nivel local. A doua probă, tot scrisă, la Matematică, are loc marți, 30 martie, în aceleași condiții.
Avertisment major din partea medicilor pentru luna de vacanță ce urmează pentru elevi! Managerul Spitalului ”Victor Babeş” din Bucureşti, Simin Aysel Florescu, atrage atenția că nu este o perioadă „de mers încolo și încoace”. În caz contrar, locurile din spitale vor fi insuficiente, atât pentru părinți, cât și pentru copii. În același timp, a anunțat că situația este la limită în sistemul sanitar, astfel încât ar fi nevoie de o carantină națională dacă oamenii nu vor respecta în cotinuare regulile împotriva infectării cu noul coronavirus. În ultimele două săptămâni, tot mai mulți pacienți nu mai au loc în spitale, locurile de la Terapie Intensivă sunt insuficiente. Potrivit ultimul bilanț, de duminică, a fost raportat un nou record de ocupare la ATI - 1.386, aproape toată capacitatea de la nivel național.