”Deocamdată, la Făgăraș, avem un munte de gunoi lângă niște depozite de explozibil. Nu putem să avem pretenții la chestiuni performante, câtă vreme, la câteva sute de metri de substanță explozivă, arde gunoi într-o situație care nu este în conformitate cu legea și am cerut Gărzii de Mediu să ducă la îndeplinire respectarea ei. Sunt preocupat de ce se întâmplă la Fabrica de pulberi de la Făgăraș pentru că este nevoie de acele pulberi explozive, știu că este un proiect vechi, care nu a continuat. (...) Am trimis Corpul de Control pentru a vedea care sunt problemele acolo (...) iar rezultatele au fost trimise la instituțiile statului român care au capacitatea să ia niște măsuri. (...) Sunt în legătură cu oamenii de la Făgăraș, care, de multe ori, acuză nedreptăți, inechități care li se fac. Eu nu am pârghii să-i spun directorului de acolo pleacă acasă pentru că nu-și face treaba, asta este pârghia Consiliului de Administrație și așa este normal”, a declarat Radu Miruță, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată la Brașov.
De asemenea, ministrul a spus că o problemă a unora dintre firmele din industria de apărare este că, din cauza managementului neperformant, nu și-au modernizat capacitățile de producție și de aceea, în prezent, pierd contracte.
”Sunt firme în industria de apărare românească care au zeci de milioane de euro în conturi (...) și, în același timp, refuză contracte pe bani mulți deoarece nu au capacitatea să realizeze produsele care li se cer în perioada de timp în care li se cere. De ce se întâmplă asta? Pentru că ei nu și-au modernizat liniile de producție, pentru că au avut un management prost”, a mai spus acesta.
Cât despre proiectul dronei românești de la Carfil Brașov, oficialul a menționat că succesul acestuia ”va fi dat de performanța produsului pe care vor reuși să-l facă” și ”de trecerea cu brio a testelor pe care trebuie să le treacă pentru a fi autorizat și utilizat de Armata Română”.
”Nu știu care este acum situația acestor teste. În trecut, ele nu au fost trecute”, a spus ministrul Economiei, răspunzând unei întrebări a presei.
Totodată, șeful de la Economie a precizat că, din informațiile pe care le deține, modelul de elicopter Airbus H215 nu ar îndeplini criteriile cerute pentru a fi achiziționat prin programul european SAFE.
”Avem prezență Airbus pe raza județului Brașov și sunt preocupat ca ea să crească. Atunci când se mută o linie de producție cu licență, dintr-o parte în alta, se condiționează de creșterea numărului de comenzi. Prin mecanismul SAFE sunt șanse să se achiziționeze elicoptere. Cu privire la caracteristicile acelui elicopter, (decizia - n.red.) este în zona Armatei Române. (...) Din informațiile pe care le am în acest moment, criteriile cerute de Armata Română sunt peste cele oferite de modelul 215”, a mai spus ministrul Economiei.
În plus, el a vorbit și despre proiectul Fabricii de pulberi de la Victoria, a cărei construcție va începe anul viitor.
”Când am venit la minister, ni se spunea că este un contract gata de semnat, pentru că s-a negociat în toate chipurile, cu firme de avocatură, și nu se mai poate schimba nimic. Forma de atunci era un mare dezavantaj pentru România și pentru județul Brașov. Acel contract a fost modificat, iar prin schimbări a fost adusă suma de 92 de milioane de euro în avantajul statului român și, în mod indirect, pentru județul Brașov”, a conchis Radu Miruță.