Reprezentanții ONG-ului susțin că formulările din prezent perpetuează stereotipuri și includ termeni cu conotații negative, în timp ce definițiile acordate bărbatului transmit idei de forță și statut social ridicat.
Dicționarele, acuzate că mențin prejudecăți de gen
Potrivit comunicatului transmis de organizație, anumite dicționare și liste de sinonime continuă să asocieze termenul „femeie” cu expresii care au pierdut demult relevanța socială sau care au căpătat sensuri depreciative, precum „muiere”, „nevastă”, „femeie de serviciu” sau „femeie publică”, ultimul fiind legat de termeni precum „prostituată” sau „cocotă”.
În contrast, în dreptul cuvântului „bărbat” apar termeni precum „voinic”, „curajos”, „bărbat adevărat” sau „om în toată firea”. ONG-ul consideră că această diferență de tratament lexical reflectă și întreține inegalitățile de gen.
ONG-ul cere intervenția Academiei Române
World Vision România solicită instituției care reglementează normele limbii să actualizeze definițiile și să le alinieze la realitatea societății actuale.
„Dacă vrem o Românie în care fetele și femeile sunt respectate, trebuie să începem cu limbajul. Cuvintele construiesc mentalități, iar definițiile au puterea de a valida sau de a combate stereotipurile”, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv al organizației.
Inițiativă pentru schimbarea percepției publice
În parteneriat cu DEX Online, fundația a inclus cuvântul „femeie” în proiectul „Cuvântul din vitrină”, propunând o descriere alternativă ce pune accent pe calități precum curaj, inteligență, fermitate, determinare și viziune. Prin această inițiativă, ONG-ul urmărește schimbarea percepțiilor sociale și promovarea unei reprezentări mai echilibrate a rolului femeilor.
În mediul educațional, imaginea fetelor este frecvent judecată, indiferent de vârstă. Aproximativ 6 din 10 adolescente afirmă că se simt evaluate pentru felul în care se îmbracă, iar peste 40% se confruntă cu așteptări continue legate de aspectul fizic. ONG-ul avertizează că astfel de presiuni afectează stima de sine și modul în care fetele sunt percepute în societate.