Canada a intrat într-un al doilea val al epidemiei de COVID-19. Declarația îi aparține chiar premierului Justin Trudeau, care a avertizat că țara se află în pragul unei recrudescențe dacă populația nu urmează recomandările de sănătate publică, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Într-un discurs către națiune, Trudeau a spus miercuri că țara "este la o răscruce" într-un moment în care patru mari provincii trec printr-un al doilea val epidemic. El s-a angajat că guvernul va face tot ceea ce este necesar pentru ca țara să-și revină de pe urma pandemiei.
Canada a raportat săptămâna trecută o medie zilnică de 1.123 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, față de o medie de 380 la mijlocul lui august.
De la începutul pandemiei și până în prezent, numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns la 147.753, iar cel al deceselor la 9.243.
Potrivit unui sondaj Abacus Data, canadienii sunt mai îngrijorați acum de epidemie decât oricând începând din luna aprilie a acestui an.
"Ne aflăm în pragul unei toamne care ar putea fi mult mai rea decât primăvara", a spus Trudeau, menționând însă că țara sa are "forța" să aducă acest al doilea val sub control. "Știm că putem să o facem, pentru că am mai făcut-o deja o dată", a adăugat el.
Anterior, cu prilejul așa-numitului "Discurs al Tronului", Guvernul condus de Trudeau a promis să recupereze peste un milion de locuri de muncă pierdute în timpul crizei provocate de pandemia de coronavirus.
"Acesta nu este momentul pentru austeritate. Canada a intrat în această criză în cea mai bună situație fiscală dintre omologii săi', a arătat guvernul.
Cheltuielile deja anunțate vor aduce bugetul la un deficit estimat de 343,2 miliarde de dolari canadieni (256,6 dolari SUA), cel mai ridicat de după Al Doilea Război Mondial.
Discursul Tronului va fi supus votului de încredere al deputaților în săptămânile viitoare. Având în vedere că liberalii sunt minoritari în Camera Comunelor, vor avea nevoie de sprijinul unor deputați din opoziție pentru a evita să fie îndepărtați de la guvernare, iar țara să intre în alegeri.
Deși inițial și-au anunțat susținerea, dmocrații de stânga par să-și fi reconsiderat poziția, chiar dacă afirmă, în continuare că nu vor să forțeze alegerile. Motivul pare să fie acela că propunerile guvernului nu le oferă suficient sprijin canadienilor. Conservatorii, în schimb, care reprezintă totodată și cel mai mare grup de opoziție, au confirmat că nu vor sprijini guvernul.
Votul în parlament va avea loc, cel mai probabil, luna viitoare.