AMAZON va lansa în iunie primul SMARTPHONE 3D al companiei

AMAZON va lansa în iunie primul SMARTPHONE 3D al companiei
Amazon intenţionează să prezinte în luna iunie primul smartphone al companiei, a declarat o sursă apropiată situaţiei, lansarea urmând să asigure celui mai mare retailer online din lume o poziţie mai puternică pe piaţa dispozitivelor mobile, potrivit Blooomberg.
Amazon a anunţat pe Twitter că va organiza la 18 iunie un eveniment la Seattle, găzduit de directorul general, Jeff Bezos, pentru a prezenta un produs.
Un purtător de cuvânt al companiei nu a răspuns la o cerere pentru comentarii.
Un smartphone Amazon ar creşte rivalitatea retailerului online cu Apple, care produce iPhone. Cele două companii se află în competiţie pentru vânzarea de dispozitive mobile precum tablete, dar şi de servicii online, precum divertisment.
"Este o încercare a Amazon de a obţine o poziţie pe cea mai mare categorie de dispozitive", a declarat Jan Dawson, analist pentru sectorul IT.
Cotidianul Wall Street Journal a scris în aprilie, citând surse, că Amazon se pregăteşte să lanseze în a doua jumătate a anului primul smartphone al companiei, echipat cu tehnologie care face unele imgini să pară 3D, similar unei holograme, fără să necesite ochelari speciali.
Amazon produce în prezent e-reader-ul Kindle, precum şi linia de tablete Kindle Fire.
Citește și:
- 12:29 - Uniunea Europeană, de acord cu taxele lui Trump. UE a aprobat acordul comercial cu SUA
- 12:19 - Termenul pentru depunerea cererilor de plată la APIA nu va fi prelungit. Anunţul ministrului interimar al Agriculturii pentru fermieri
- 12:13 - Ghidul Admiterii la Liceu 2026. Cum alegi profilul ideal în funcție de materiile studiate și meseriile viitorului
- 12:05 - Alertă după un cutremur puternic, produs în estul Turcia, în apropiere de Sincik
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














