Simona Halep speră la covorul roşu

 
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep (27 de ani, locul 3 WTA) a plecat în acestă dimineaţă la Paris, în perspectiva participării la Roland Garros. Competiția se va desfășura în perioada 26 mai - 9 iunie 2019.

Simona Halep este campioana en-titre de la Roland Garros şi speră să se impună şi anul acesta pe zgură, suprafaţa ei favorită. Astfel, ar urma ca Simona să fie primită la aeroport pe covorul roşu, la Salonul Oficial.

Mă simt bine, sunt sănătoasă, am avut câteva zile de odihnă și sunt gata de luptă. Putem spune că sunt două turnee într-unul singur, adevărat, fiind două săptămâni, dar trebuie să ne setăm că e doar un turneu și să ne păstrăm dorința de a lupta până la final, în cazul fericit. Îmi doresc din tot sufletul să mă așteptați cu covorul roșu, dar e mai dificil! Nu am spus nici că nu sunt, nici că sunt favorită. Eu mă duc acolo și încerc să dau tot ce e mai bun, dacă va fi să și câștig meciuri, atunci e și mai bine”, a spus Simona Halep la plecare, preluată de Digisport.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?