Senatul a decis! Se desecretizează protocoalele dintre SRI și Parchet

 
Alertă în SRI! Listă cu ofiţeri care vor fi urmăriţi pena
Alertă în SRI! Listă cu ofiţeri care vor fi urmăriţi pena

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege, iniţiat de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, pentru declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei.



Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente a fost adoptată de senatori cu 79 de voturi „pentru”şi 17 voturi „împotrivă”.

Comisia juridică a Senatului a dat, luni, raport de admitere în forma adoptată de Comisia pentru apărare, cu amendamentul lui Traian Băsescu, asupra proiectului de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pentru declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei.

"Se desecretizează de la data intrării în vigoare a legii toate planurile de cooperare realizate între DNA şi SRI în baza art. 15 din Protocolul de cooperare dintre PICCJ şi SRI pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale nr. 003064 din 04.02.2009", prevede amendamentul lui Traian Băsescu depus la proiectul de lege pentru declasificarea hotărârii CSAT nr 17/2005 privind combaterea corupţiei.

Proiectul a fost iniţiat de Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu şi Mircea Drăghici

„Noi am avut în dezbatere acest proiect de act normativ. Ne-am pronunţat săptămâna trecute pe câteva amendamente aduse de unul dintre iniţiatori. Colegii de la apărare s-au pronunţat de asemenea, dar avem un amendament în plus, formulat în cadrul Comisiei pentru apărare de domnul senator Traian Băsescu, introducerea unui articol şase. Propun un raport de admitere în formula textului aşa cum a trecut la apărare”, a spus preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, în timpul dezbaterilor.

USR a votat împotriva adoptării raportului în cadrul Comisiei juridice a Senatului.

Preşedintele Comisiei, Robert Cazanciuc, i-a răspuns senatorului USR, afirmând că probabil Traian Băsescu „şi-a dat seama că a greşit”.

„Iniţiatorul ( Traian Băsescu- n.r.) nu este prezent, dar probabil are o formulă cunoscută care se numeşte reevaluare. A reevaluat. Şi-a dat seama că a greşit, de aceea ne-a propus nouă un text, pe care colegii din comisie l-au adoptat”, a spus preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.

Comisiile pentru apărare şi pentru administraţie publică ale Senatului au dat raport comun de admitere, pe 16 octombrie, cu un amendament al lui Traian Băsescu, asupra proiectului de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu pentru declasificarea hotărârii CSAT 17/2005 privind combaterea corupţiei.

"Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim, de efectele produse de documentele prevăzute la articolul 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanţelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi repararea prejudiciului suferit”, prevede modificarea adusă articolului 4, de unul dintre iniţiatorii proiectului, deputatul PSD, Mircea Drăghici.

Termenul iniţial era de şase luni

De asemenea, o altă modificare adusă propunerii legislative se referă la revizuirea documentului.

"Cauzele în care ai fost pronunţate hotărâri definitive şi în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existenţă a documentelor prevăzute la articolul 1 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competenţa revine primei Instanţe care a soluţionat fondul cauzei", prevede articolul 5.

Pe 29 iunie, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea şi deputatul Mircea Gheorghe Drăghici au depus pentru dezbatere şi adoptare propunerea legislativă pentru declasificarea hotărârii CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei.

Proiectul a fost înregistrat în procedură de urgenţă, Senatul fiind prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?