Regele Mihai, diagnosticat cu leucemie în stadiu foarte avansat. Se retrage din viața publică

 

Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie în stadiu foarte avansat, cu metastaze, și supus unei intervenții chirurgicale în cursul zilei de miercuri, anunţă Realitatea Tv. Informația a venit de la avocatul Casei regale care a transmis o înregistrare video în care a comunicat că Majestatea Sa se află într-o stare gravă de sănătate monarhul având și cancer de piele.  În urma anunțului, președintele Klaus Iohannis, premierul Dacian Cioloș dar și alți lideri politici au transmis mesaje în care și-au exprimat îngrijorarea pentru starea de sănătate a Regelui, transmițând totodată urări de însănătoșire. Printre cei care au avut un mesaj pentru monarh a fost și Ion Iliescu. Totodată nepotul Regelui, Nicoale, i-a transmis un mesaj emoționant monarhului.

Consiliul Regal a anunțat că regele urmează un tratament complex și solicitant, care îl împiedică să apară în public, și va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere. Regele a fost supus recent unei operații chirurgicale, iar diagnosticele puse de echipa medicală sunt carcinom epidermoid metastazant și leucemie cronică.

"Majestatea Sa urmează un tratament complex și solicitant, care îl împiedică să apară în public, și va petrece, de aici înainte, o perioadă de refacere", precizează sursa citată.

Prima reacţie a Principelui Nicolae, după ce Regele Mihai a fost diagnosticat cu leucemie

Ion Iliescu, mesaj neaşteptat pentru Regele Mihai, după ce Casa Regală a anunţat că este grav bolnav

Regele Mihai I: istoria fabuloasă a unui suveran

Pe site-ul Casei Regale a fost postat şi mesajul Regelui, în care anunţă că se retrage din viața publică:

”În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situație vine în anul în care Familia și Țara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea dinastiei și a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înțelepciunea și forța de a mă reprezenta și de a duce la îndeplinire toate acțiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-și continue menirea și să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei”, a transmis Regele Mihai I.

Regele Mihai, o viaţă extraordinară! Cele mai frumoase fotografii de colecţie

Consiliul Regal menționează că s-a întrunit în a cincea sesiune, marți 1 și miercuri 2 martie 2016, la cererea Majestății Sale, la Morges, în Elveția și a luat notă de starea de sănătate a regelui. 

Cristian Diaconescu, despre retragerea Regelui Mihai: Succesiunea la tron trebuie reglementată

Regele Mihai I a devenit rege la 6 ani, însă doar pentru scurt timp. A urcat din nou pe tron la 18 ani, dar nici atunci nu a stat prea mult pentru că au venit la putere comuniştii. Gonit din propria ţară, Regele Mihai a fost nevoit să îşi părăsească poporul şi să trăiască pe meleaguri străine. Nici după căderea comunismului fostului suveran nu i-a fost mai uşor să revină în România. Primul care i-a refuzat acest drept a fost preşedintele Ion Iliescu. 

Regele Mihai I. La doar 6 ani Mihai devine rege, după moartea bunicul său regele Ferdinand, însă doar pentru trei ani. Până la vârsta de 18 ani tronul este ocupat de tatăl său, Carol al II-lea. La vârsta majoratului, într-o Europă prinsă în război, Mihai este numit rege fără aprobarea parlamentului.

De fapt, puterea executivă se afla în mâinile mareşalului Antonescu. Acesta intră în război alături de Germania, fără ştirea regelui Mihai. După executarea lui Antonescu, tânărul suveran rămâne singur în faţa comuniştilor, iar guvernul Petru Groza îi cere să abdice, în decembrie 1947.

Cu pistolul pe masă, regele este ameninţat că dacă nu renunţă la tron o mie de studenţi aflaţi în închisoare, pentru că participase la un miting pro-monarhie, vor fi executaţi. Regele Mihai îşi pierde şi cetăţenia română, iar în perioada comunistă îi este interzis să revină în ţară.

Regele Mihai, relație complicată cu autoritățile de la București

Regele Mihai I, ultimul discurs în Parlament: Coroana Regală nu este un simbol al trecutului

După 1990, fostul Suveran al României a avut o relaţie destul de tensionată cu noile autorităţi de la Bucureşti. În decembrie 1990, Regelui i se permite să intre în România. Când ajunge în ţară autorităţile organizează o ambuscadă pe autostrada Bucureşti – Piteşti, iar fostul suveran este ridicat de poliţie şi dus la Aeroportul Otopeni, de unde este expulzat. Mai revine în România în primăvara anului 1992, unde este întâmpinat de milioane de români, care îl aclamă.

Speriată de popularitatea Regelui, puterea de la Bucureşti îi interzice acestuia să mai revină în ţară. Mai mult, Ion Iliescu propune o lege prin care să se interzică pe viaţă intrarea în ţară a familiei regale. Ulterior, fostul suveran îşi recapătă cetăţenia română, sub preşedinţia lui Emil Constantinescu. Regele Mihai revine definitiv în ţară în 2001.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?