Prințul Philip s-a răsturnat cu mașina, la 97 de ani

 

Prințul Philip, duce de Edinburgh și soțul Reginei Marii Britanii, a fost implicat într-un accident de autoturism, joi, a anunțat Palatul Buckingham, citat de BBC. Potrivit martorilor, prințul se afla la volanul unui autoturism și s-a răsturnat.  



Accidentul a avut loc la mică distanță de domeniul Sandringham, unde Regina și Prințul s-au retras imediat după Crăciun.

Matorii citați de BBC susțin că l-au ajutat pe soțul Reginei Elisabeta a II-a să iasă din mașina răsturnată, că era conștinet și în stare fizică bună, dar în stare de șoc.

Cele două persoane aflate în celălat vehicul au primit îngrijiri mediacle pentru răni ușoare, în timp ce prințul Philip a fost transportat acasă și consulat de un medic. 

Prințul Philip s-a retras din viața publică în august 2017, iar în perioada sărbătorilor de iarnă de anul trecut nu s-a alăturat familiei regale nici la slujba de Crăciun. 

sursă foto: BBC/KL FM 96,7

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?