Paşte 2018. Când se trece, de fapt, pe sub masă

Paşte 2018
Paşte 2018

PAŞTE 2018. Vinerea Mare este zi de doliu pentru creştini. În această zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Tradiţia spune că în Vinerea Mare nu se face treabă în casă, iar cei foarte credincioşi ţin post negru. Faţă de persoanele în vârstă care se spovedesc şi se împărtăşesc de mai multe ori pe an, cei tineri merg la biserică în acest scop doar o dată pe an, în Vinerea Paştilor. Există credinţa că cine se spovedeşte şi se împărtăşeşte în Vinerea Mare o face pentru tot anul.



În Vinerea Mare se scoate Sfântul Epitaf din Altar (care simbolizează mormântul Mântuitorului) şi se aşază pe o masă în mijlocul bisericii, lângă crucea care se scoate cu o seară înainte. Încă de dimineaţă, credincioşii vin la biserică cu flori pentru Iisus şi pentru a trece de trei ori pe sub masa cu Sfântul Epitaf, gest ce semnifică patimile Mântuitorului atunci când şi-a cărat în spate propria cruce pentru răstignire.

Când pică Paştele în 2019. Surpriză de proporţii anul viitor

Fiecare creştin, înainte de a trece pe sub masă, aşază florile pe Epitaf. În fiecare an, în Vinerea Mare, coborâm în mormânt, împreună cu Hristos, pentru că, mai apoi, să şi înviem împreună cu El. Această coborâre şi ridicare din groapă morţii se face în chip simbolic, prin trecerea pe sub masă aflată în mijlocul bisericii, pe care stă întins trupul mort al lui Iisus Hristos, întipărit pe Sfântul Epitaf.

În Vinerea Mare se ţine post negru
În această zi este bine să ţineţi post negru, adică să nu mâncaţi şi să nu beţi apă până după terminarea slujbei. Oficierea acesteia începe spre seară, în jurul orei 18.00, în funcţie de fiecare biserică, şi se cântă Prohodul.

Credincioşii trebuie să aibă la ei cartea cu Prohodul, pe care, de altfel, o pot lua şi din biserică. Se înconjoară biserica apoi cu Sfântul Epitaf şi cu crucea. Credincioşii merg cu lumânări aprinse şi se roagă.

Săptămâna Mare. Datina scăldatului
O datină străveche din Vinerea Mare este cea a scăldatului, care spune că cel care se va scufunda în apă rece de trei ori va fi sănătos pe tot parcursul anului. Cei mai mulţi se îmbăiază în această zi pentru a nu se prinde de ei, în decursul anului, bube, friguri sau alte boli.

Superstiţii în Vinerea Mare
Dacă plouă în Vinerea Mare, anul va fi mănos, iar dacă nu, nu va fi roditor.

Femeile nu umplu borş, nu coc pâine sau altceva, ca să nu ardă mâinile Maicii Domnului; nu cos, ca să nu orbească; nu ţes, nu torc, nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri.

În anumite regiuni, oamenii afumă casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori în zorii acestei zile, pentru ca dihăniile să nu se apropie de casă şi de pomi.

În Vinerea Patimilor, imediat după trezire, e bine să calci pe o bucată de fier ca să nu te mai loveşti tot anul.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?