Gică Popescu anunţă lovitura pe care o dă Gică Hagi cu Ianis: Ar putea deveni cel mai scump transfer

 
Puscas si Ianis Hagi. Foto: gsp
Puscas si Ianis Hagi. Foto: gsp

Gică Popescu, preşedintele Viitorului, a vorbit despre variantele de transfer pe care le are Ianis Hagi, după sezonul bun de la echipa de club şi parcursul frumos cu Romania U21 la EURO U21.

Baciul anunță că transferul lui Ianis Hagi poate deveni cel mai scump al unui jucător plecat din Liga 1, adică peste 9.8 milioane de euro, cât a luat FCSB pentru Stanciu, când a plecat la Anderlecht.

"Avem pe masă ofertă care l-ar face pe Ianis cel mai scump jucător plecat din România. Dar nu înseamnă că o acceptăm, poate alegem proiectul sportiv înaintea banilor. Sunt trei oferte la care ne gândim. Din astea cred că vom alege una. Încerc să îl ţin pe Gică departe de ele, pentru că el nu e un foarte bun negociator. Trebuie să negociem. Nu e simplu, vedem că vin din toate părţile oferte şi trebuie să gestionăm foarte bine situaţia lui Ianis. Eu cred că Ianis a demonstrat că poate să joace fără probleme la un club bun. Poate nu la formaţii ca Real Madrid sau Bayern, dar să ştiţi că astfel de cluburi sună şi întreabă de el. Ceea ce e incredibil, nu ştiu dacă a existat atâta interes nici pentru noi (n.r. el şi Gică Hagi)", a spus Gică Popescu la Digisport.

Ianis Hagi ar fi, totuşi, foarte aproape de un transfer la FC Barcelona, pentru 15 milioane de euro, dar catalanii ar prefera să-l trimită la echipa a doua, din Liga a III-a, sau să-l împrumute la o altă formaţie din prima ligă spaniolă.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?