Cristian Diaconescu, după atentatul terorist de la Nisa: "Cannes şi Nisa, pline de celule salafiste"

 

Cristian Diaconescu, fostul ministru de Externe al României, a fost invitatul Ediţiei Speciale, de la Realitatea TV, moderate de Octavian Hoandră şi în care s-au dezbătut efectele atentatului terorist de la Nisa.

Fostul ministru de Externe a introdus în discuţie câţiva factori importanţi legaţi de motivele pentru care, în ochii grupării teroriste Stat Islamic, Franţa este considerată duşman.

"Aş adăuga la discuţie câteva elemente factuale: vă auzeam spunând despre purtătorul de cuvânt al ISIS, care i-a declarat război Franţei. De ce a făcut asta? Pentru că Franţa e considerată un purtator al liberalismului vestic secular care contravine perceptelor Statului Islamic, care nu este consecvent musulman.


Sigur, ei au luat o serie de decizii în legătură cu elemente cum ar fi interzicerea purtării vălului islamic, asta s-a întâmplat în timpul mandatului lui Sarkozy şi acestor metode li s-a făcut multă publicitate. Preşedintele Sarkozy a avut două intervenţii şi două războaie neterminate în Libia şi Mali. Acolo a avut confruntări Franţa cu grupări islamiste.

Dintr-o mie şi unul de factori, e o anumită toleranţă şi relaxare...de exemplu, Cannes şi zona Nisa sunt pline de celule salafiste. La fel la Paris, nu poţi intra într-o librărie fără să primeşti manifeste salafiste. Salafismul e o variantă de rel wahabită mai radicală.

Franţa e considerata zona gri (...)

Aţi văzut ISIS circulând pe Toyote negre. S-a întrebat prin ce graniţe au trecut acele maşini. Dar prin ce graniţe a trecut petrolul vândut la preţ de dumping? Artefactele vândute de Statul Islamic au ajuns în Elveţia şi Germania, apropo de ipocrizie", a mai explicat fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?