Deputat ALDE:"Partidul e rupt și trebuie resetat! E nevoie de un congres"

 

Deputatul ALDE, Ștefan Băișanu spune că partidul este rupt și că mulți oameni vor să părăsească formațiunea, fie pentru PSD, fie la Pro România. El a spus că va cere organizarea unui congres, precizând că, în mod categoric, se va lua în discuţie şi decizia de ieşire de la guvernare.

"Deputatul ALDE Alexandru Ştefan Băişanu, propus de premierul Viorica Dăncilă ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, a declarat joi că partidul său este "rupt", deoarece o mare parte dintre membri vor să plece, motiv pentru care consideră că este nevoie de convocarea unui congres.

"În momentul de faţă văd că se întâmplă lucruri destul de grave. Partidul este rupt, o mare parte dintre oameni tinde să plece, fie la PSD, fie la PRO România, fie la PNL sau la orice alt partid şi cred că unitatea partidului este mai importantă decât oricare dintre liderii partidului, nu vorbim de Călin Popescu-Tăriceanu, nu i-a cerut nimeni retragerea sau demisia, dar este absolut firesc ca cei care l-au sfătuit până acum şi au dus partidul în situaţia în care se află ar trebui să facă un pas înapoi. Nu vorbim de excluderi. (...) Trebuie restartat partidului", a afirmat Băişanu la Parlament.


El a spus că va cere organizarea unui congres, precizând că, în mod categoric, se va lua în discuţie şi decizia de ieşire de la guvernare.

"Categoric vom cere congres, este nevoie de un congres pentru că ALDE este un partid de lideri (...), dar şi talpa partidului, omul de rând din ALDE, care a muncit în campanie în judeţul lui, în comuna lui, în oraşul lui, înseamnă ceva şi trebui să-i ascultăm pe toţi şi după un congres să ne supunem majorităţii. Dorinţa mea este ca deciziile să nu le mai ia unu sau doi oameni. (...) Există şi posibilitatea de a se modifica şi statutul, pentru că am observat că are lacune, unii au puteri sporite în partid, nu mă refer la Călin Popescu-Tăriceanu. Nu m-am gândit să schimbăm preşedintele, să-l schimbăm pe Călin Popescu-Tăriceanu. Categoric se ia în discuţie ieşirea de la guvernare. Nu încape discuţie, pentru că ieşirea de la guvernare, alianţa cu PRO România au fost făcute pentru sprijinirea candidatului ALDE la preşedinţia României. În momentul în care ALDE nu mai are candidat, întreaga construcţie pică, trebuie să găsim alte formule cu care să întărim acest partid", a adăugat Băişanu.

Băişanu a spus că el şi ceilalţi colegi care au acceptat propunerile pentru ocuparea portofoliilor de miniştri nu pot fi excluşi decât de Delegaţia Permanentă a partidului, care se va întruni luni.

"Cunoaştem cu toţii statutul, cel puţin eu îl cunosc: nu putem fi excluşi în baza unei hotărâri pe care a luat-o la un moment dat forul de conducere al partidului. Un senator, un deputat nu poate fi exclus decât în cadrul Delegaţiei Permanente. Lucrul acesta se va întâmpla luni, probabil. Ne vom expune punctele de vedere şi vom explica tuturor că toată construcţia care ne-a fost servită am acceptat-o în ideea că acest partid are un candidat la preşedinţia României în persoana lui Călin Popescu-Tăriceanu. În momentul în care ieşi de la guvernare pentru a face alianţă cu un partid, PRO România, în momentul în care renunţi la candidatura preşedintelui, toată această construcţie se dărâmă, nu mai are niciun sens. (...) Trebuie să se supună la vot excluderea noastră şi mă bazez pe raţiunea colegilor din ALDE că acest gest ar fi unul catastrofal pentru ALDE. Dacă 5 dintre parlamentarii ALDE vor ieşi din grup, fără să-şi dea demisia din ALDE, se pierde şi grupul de la Camera Deputaţilor, aşa cum s-a pierdut şi la Senat. În momentul acela, partidul nu mai are propria reprezentare", a explicat deputatul.

Acesta a mai spus că există posibilitatea să fie exclus din partid, dar va merge în instanţă.

"Nu e niciun fel de problemă. Personal, voi da în judecată această decizie a partidului şi va dura o lună, două, trei, cinci, şapte, zece, un an - doi până se va lua o decizie definitivă şi irevocabilă de către instanţele din Români, care vor spune da sau nu. Până atunci, voi rămâne membru al ALDE", a susţinut deputatul.

El a menţionat că a acceptat propunerea de a fi ministru pentru că a "observat că nici PNL şi nici USR nu doresc să vină la guvernare".

"Ne întoarcem la problema esenţială care se cheamă România şi clar că România trebuie guvernată şi cineva trebuie să-şi asume lucrurile acestea. Cineva trebuie să deblocheze lucrurile. De asta am acceptat. Mă voi duce în continuare cu orice risc, nu în interes personal, nu cum spun unii că am nevoie de ceva la CV, am un CV destul de bogat, nu aceasta este miza, miza este România şi continuitatea şi predictibilitatea guvernării", a mai susţinut Băişanu.

Miercuri, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august. Pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu, pentru Energie - Ion Cupă, iar pentru Relaţia cu Parlamentul - Ştefan Băişanu. Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis, miercuri, scrisori preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Viorica Dăncilă, în care îi informează că liberal-democraţii care au acceptat nominalizări pentru funcţiile de miniştri "sunt decăzuţi din calitatea de membru ALDE cu efect imediat".



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Allison Howarts
12 Sep 20:18
Bună ziua, eu sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson ani de zile, s-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am făcut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu și ea mi-a sugerat că ar trebui să contactez mai degrabă o casetă de vrajă care m-ar putea ajuta să arunc o vrajă pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodată în vraja, nu am avut de ales decât să-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja și mi-a spus că nu este nicio problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja și surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut să mă întorc la el, încât mă iubește atât de mult. Eram atât de fericit și m-am dus la el încât așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, mi-am făcut promisiune că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casă de vrăji reală și puternică care m-a ajutat cu propria mea problemă. e-mail: ogagakunta@gmail.com puteți să-i trimiteți un e-mail dacă aveți nevoie de asistența sa în relația dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
1) Vrăji de dragoste
2) Vrăji de dragoste pierdute
3) Vrăji de divorț
4) Vrăji de căsătorie
5) Vraja de legare.
6) Vrăji de rupere
7) Alungă un iubit trecut
8.) Doriți să vă promovați în vraja dvs. de birou / Loterie
9) doriți să vă satisfaceți iubitul
Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
ogagakunta@gmail.com
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?