Președintele Klaus Iohannis se va afla, marți și miercuri, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marți, la Casa Albă, de președintele SUA, Joe Biden.
Iohannis și Biden vor discuta despre „teme prioritare ale agendei internaționale și bilaterale”, informează Administrația Prezidențială.
Îtrevederea va avea loc la ora locala 13:30.
„Un loc aparte în schimbul de opinii al celor doi șefi de stat îl va ocupa situația din Ucraina și din bazinul Mării Negre, precum și întărirea securității în spațiul euroatlantic. Dialogul la nivel înalt va fi o bună oportunitate pentru ridicarea profilului Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și reconfirmarea relațiilor bilaterale privilegiate dintre cele două state și a cooperării multisectoriale.
Vizita președintelui Iohannis în SUA va reprezenta un bun prilej pentru reafirmarea rolului României ca furnizor de securitate și actor activ în gestionarea crizelor internaționale și respectat de către partenerii Alianței Nord-Atlantice”, mai spune Administrația Prezidențială.