Cum pornești un avion cu trenul de aterizare îngheţat. Metoda rusească

 

Mai mulţi pasageri ruşi au fost nevoiţi să împingă un avion pentru a putea decola, după ce trenul de aterizare a îngheţat din cauza temperaturilor scăzute înregistrate pe aeroportul din oraşul Igarka, situat în Siberia, potrivit Mediafax.

Conform Parchetului general al Rusiei, întrucât sistemul de frânare al avionului era îngheţat, remorcherul nu a putut tracta avionul până pe pista de decolare.

"Pasagerii aflaţi la bord au coborât din avion şi au început să îl împingă pe pistă", a informat într-un comunicat divizia Parchetului general responsabilă cu transporturile.


Într-o înregistrare video realizată de unul dintre pasageri şi postată pe Internet, se pot vedea aproximativ 20 de bărbaţi, îmbrăcaţi cu haine groase, împingând marţi avionul de tip Tupolev 134 pe pistă. Miercuri se înregistrau minus 40 de grade Celsius la Igarka.

Avionul, care aparţine companiei Katekavia şi care transporta în total 81 de persoane, a ajuns la Krasnoiarsk, după aproape trei ore de zbor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?