Carmen Dan mutilează iar gramatica: "Până acum am DECÂT informaţiile pe care le cunoaşteţi"

 

Carmen Dan loveşte din nou limba română. De data aceasta, nu a mai încurcat prenume cu pronume, ci a făcut o greşeală pe care o face frecvent, Liviu Dragnea, folosind "decât" într-un context greşit.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a remarcat marţi că niciun şef din Poliţie nu a făcut un pas înapoi, la o zi după ce le-a solicitat acest lucru, în contextul generat de depistarea poliţistului acuzat că a agresat sexual doi minori în cartierul Drumul Taberei.

"Până acum am decât informaţiile pe care le cunoaşteţi şi dumneavoastră, date aseară de purtătorul de cuvânt al Poliţiei. Nu am văzut pe nimeni să facă un pas în spate, probabil că au apreciat că nu există responsabilitate", a declarat Carmen Dan la sediul MAI.

Ministrul de Interne a precizat că l-a informat şi pe premier despre situaţie şi măsurile dispuse, dar şi că urmează să aibă o întâlnire cu specialiştii din cadrul Centrului de Testare Psihologică pentru a discuta despre acest caz.

Luni, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, i-a cerut şefului Poliţiei Române să spună, până miercuri, cât de serioase şi de riguroase au fost testările psihologice în cazul poliţistului de la Brigada Rutieră bănuit de pedofilie, ce calificative profesionale a primit acesta în ultimii ani şi cum a fost posibil ca din 1990 să nu fie observat comportamentul lui.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?