Zăpadă de aproape 2 metri în România! HARTA

 
Strat de zăpadă de aproape 2 metri în România
Strat de zăpadă de aproape 2 metri în România
ALERTĂ METEO de ultimă oră: precipitaţii şi depuneri de POLEI. Atenţie, REVIN NINSORILE! Strat de zăpadă de aproape 2 metri în România

Ninsorile din ultima săptămână au dus la straturi consistente de zăpadă în zonele de munte. Şi urmează un nou val de ninsori.



Cel mai gros strat de zăpadă se înregistrează în zona Bâlea Lac - 177 cm. La Călimani sunt 142 cm, iar la Vârful Omu sunt 124 cm.

Vezi harta stratului de zăpadă mai jos

Vremea va fi predominant închisă, cu valori termice uşor sub mediile multianuale specifice acestei date în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în Dealurile de Vest.

Se vor semnala precipitaţii, în general slabe, la munte, în regiunile sud-vestice, sudice şi izolat în restul teritoriului. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în zonele de deal şi de munte, cea mai mare parte a Munteniei, mixte în Oltenia şi pe arii restrânse în Dobrogea şi predominant ploi în Banat şi izolat în Crişana. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în sudul Banatului şi temporar în sudul şi sud-estul teritoriului.

În Capitală, vremea se va menţine închisă şi se va răci. Va ninge slab, în special în prima parte a zilei, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade.

La munte, cerul va fi noros în masivele sudice şi sud-vestice unde local va ninge, în timp ce în restul zonei montane înnorările vor fi temporare iar ninsorile, slabe cantitativ, se vor semnala doar izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Carpaţii Meridionali, în special pe creste, unde va viscoli ninsoarea sau va spulbera zăpada. Valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de intervalul anterior.

Marţi, vremea va fi închisă şi temporar se vor semnala precipitaţii în jumãtatea de sud-vest a teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest.

Vor predomina ninsorile la deal, la munte, în Oltenia si Muntenia, iar în sudul Dobrogei, precum si in Crişana, Banat şi Maramureş vor fi precipitaţii mixte. Vor fi condiţii de polei. În zona Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali, cantitãţile de apã vor fi mai însemnate.

Vântul va avea intensificãri, îndeosebi la munte şi în sud-vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în nordul Moldovei şi 7 grade în regiunile nord-vestice. În Bucuresti maine, o zi rece şi mohoratã. In jur de -2 grade dimineata si in jur de 1 grad la amiaza. Vor fi precipitaţii slabe, predominant sub formã de ninsoare, îndeosebi spre searã. Vântul va sufla în general moderat.

Miercuri, tot innorat, in special în regiunile extracarpatice. Se vor semnala precipitaţii în vest şi sud-vest, izolat şi în restul teritoriului. Acestea vor fi sub formã de ninsoare la munte şi la deal, şi mixte în celelalte zone. Vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificãri la munte, în special pe creste, unde va spulbera zãpada şi local, la cote mai reduse, în regiunile sudice, estice şi centrale. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 7 grade.

În Bucuresti, miercuri, vremea se va menţine închisă -2...0 grade dimineaţa şi 2-4 grade la amiază. Trecător vor fi posibile precipitaţii slabe, predominant sub formã de ninsoare, iar vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?